Capsulele de Teatru și Deșteptări Ideo Ideis și-au încheiat traseul prin țară

Noi murale inaugurate în două orașe în cadrul proiectului

0
290
Ascultă acest articol


În perioada 24 – 29 octombrie adolescenții din Galați și Brăila au participat la o serie de ateliere de dezvoltare personală prin teatru, dans și mentorat desfășurate în cadrul proiectului „Capsule de Teatru și Deșteptări”, organizat de Asociația T.E.T Alexandria, responsabilă în ultimii 17 ani de fenomenul Ideo Ideis.

Experiența de educație alternativă propusă de Ideo Ideis a debutat cu atelierul In a Relationship unde psihoterapeuți cu multă experiență le-a oferit adolescenților participanți o mai bună înțelegere asupra relației de cuplu, a cauzelor pentru care oamenii pot deveni violenți, efectele abuzului și ce instrumente au la îndemână pentru a se proteja când acesta se manifestă în relație. Activitățile de dezvoltare personală au continuat prin intermediul atelierelor de teatru și dans conduse de actorul Liviu Chițu și coregrafa Krista Sandu, în Galați, respectiv actrița Sabina Brândușe și coregrafa Raluca Zețu, în Brăila. 

M-ați ajutat să mă dezvolt, să fiu mai deschisă cu mine, dar și cu ceilalți, așadar sper să reveniți în orașul nostru”, „Pot sa mărturisesc că prin această Capsulă s-a contribuit la viitorul EU. Un om mai încrezător, mai bun, mai puternic!” sau „M-am simțit fantastic, a fost una dintre cele mai bune decizii ale mele faptul că am ales să mă înscriu în proiect.” sunt doar câteva dintre cuvintele pe care liceenii le-au lăsat scrise organizatorilor la finalul celor 6 zile de ateliere și experiențe propuse.

Duminică, 30 octombrie, comunitățile din Galați și Brăila au fost martore ale inaugurării unor noi picturi murale, ambele cu puternice mesaje sociale, concluzii vizuale ale celor 6 zile de experiențe prin care adolescenții au trecut și mărturii vii ale forței regenerării urbane prin cultură. În realizarea amândurora adolescenții participanți în proiect au participat activ cu idei și propuneri, care apoi au fost integrate în schițele de proiect. 

„Am început dialogul cu liceenii pornind de la propria mea experiență cu Ideo Ideis, unde am fost în trecut voluntar, unde am participat la toate atelierele de teatru, dans, artă grafică și unde am construit cel mai mult din încrederea în mine și în ceilalți. Încrederea că opinia mea contează și că poate avea un impact în societate. Au acceptat provocarea de a se gândi ce înseamnă pentru ei încrederea și unde anume o găsesc și au venit cu sugestii despre mai multe elemente grafice care să fie incluse sau despre cum să fie scris textul, astfel încât să le reprezinte cât mai bine parcursul. Iar rezultatul va rămâne ca o mărturie peste timp a forței pe care o are arta în viețile tuturor.”, a declarat Adina Biet, care semnează pictura murală „Încrederea înflorește în inimile mari”, ce se regăsește pe zidul interior al Colegiului Național „Vasile Alecsandri” din Galați.

„Personajul ilustrat de mine este nimeni alta decât Chira Chiralina, o legendă a orașului și un fel de piatră de temelie metaforică a Brăilei. Muralul vorbește despre condiția femeii în societate, unde regăsim aceleași probleme ca acum 100 de ani: obiectificare, agresiune, blamarea victimei. Lucrarea este un semnal de alarmă, o încercare de a reaminti trecătorilor că violența împotriva femeilor trebuie să înceteze. Clădirea teatrului Maria Filotti, un alt simbol al orașului, îi acoperă ochii, pentru a-i ascunde frumusețea de privirile trecătorilor, la fel cum femeile sunt sfătuite să-și acopere trupurile pentru a nu mai ispiti. Subiectele lucrărilor mele din ultima perioada au avut, în spatele ilustrațiilor colorate, mesaje politice și sociale, semnale de alarma pentru societatea noastra – e felul meu de a protesta.”, a declarat și Maria Zurbagiu, despre „Femeie în bătaia vântului”, mural ce poate fi admirat în zona Esplanadei, lângă amfiteatrul de pe Faleza Dunării Brăila. realizat cu sprijinul 

Prin inaugurarea noilor murale, orașele își îmbogățesc astfel colecția de artă stradală dezvoltată în cadrul mai multor proiecte desfășurate în ultimii ani și se aliniază unui trend ascendent în multe orașe europene. Importanța artei stradale nu este doar culturală, cât și socială – promovează diversitatea, creativitatea și exprimarea liberă. În plus, în timp, ajută la conturarea identității comunității pe care o reprezintă.

Capsulele de Teatru și Deșteptări au ajuns anul acesta la adolescenții între 14 – 19 ani din 4 orașe din țară. Experiența de explorare prin artă propusă de Ideo Ideis va ajunge anul viitor în mai multe orașe din țară. Mai multe detalii vor fi anunțate curând!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.