Ascultă acest articol


În continuarea filmului Knives Out/”La cuțite”, Glass Onion: A Knives Out Mystery/”La cuțite: Misterul din Grecia”, semnat de Rian Johnson, detectivul Benoit Blanc pleacă în Grecia pentru a dezlega un mister care implică o nouă serie de suspecți plini de culoare, iar noi îl vom vedea la Netflix pe 23 decembrie 2022.

În Misterul din Grecia Benoit Blanc revine pentru a dezlega misterul unei noi povești polițiste. În această nouă aventură, îndrăznețul detectiv apare în mijlocul unei luxoase proprietăți private aflate pe o insulă din Grecia, însă nu se știe cum și de ce a ajuns acolo, acesta fiind doar primul dintre nenumăratele puzzle-uri care așteaptă să fie rezolvate. Blanc face curând cunoștință cu un grup pestriț de prieteni care s-au adunat la întâlnirea lor anuală, la invitația miliardarului Miles Bron. Printre cei aflați pe lista oaspeților se numără Andi Brand, fosta parteneră de afaceri a lui Miles, Claire Debella, actuala guvernatoare a statului Connecticut, omul de știință avangardist Lionel Toussaint, creatoarea de modă Birdie Jay, fost model, și conștiincioasa ei asistentă pe nume Peg, precum și influencerul Duke Cody, însoțit de Whiskey, iubita lui. Așa cum se întâmplă în cele mai reușite povești polițiste, fiecare personaj ascunde propriile secrete, minciuni și motivații. Atunci când unul dintre membrii grupului este ucis, toți ceilalți devin suspecți. Întorcându-se la franciza pe care a inițiat-o, cineastul nominalizat la Oscar Rian Johnson semnează scenariul și regia filmului La cuțite: Misterul din Grecia și adună în jurul său o nouă distribuție plină de vedete, din care fac parte Daniel Craig, care revine în rolul lui Blanc, Edward Norton, Janelle Monáe, Kathryn Hahn, Leslie Odom Jr., Jessica Henwick și Madelyn Cline, alături de Kate Hudson și Dave Bautista.

La fel ca personajele pe care le interpretează, membrii distribuției de vedete din La cuțite: Misterul din Grecia nu au fost tocmai siguri la ce ar trebui să se aștepte atunci când au decis să se implice în proiect, însă tuturor le-a fost clar că va fi extrem de captivant să lucreze la continuarea extraordinarului succes din 2019 intitulat La cuțite, semnat de scenaristul și regizorul Rian Johnson.

După ce suburbiile tomnatice din New England au fost înlocuite de insule cu nisip fierbinte din Grecia, iar familia dezbinată a făcut loc unui grup de prieteni între care există și dușmănie, Edward Norton, Janelle Monáe, Kate Hudson, Dave Bautista, Kathryn Hahn, Leslie Odom Jr., Jessica Henwick, Madelyn Cline și Daniel Craig au avut deplină încredere în Johnson tocmai pentru le-a plăcut atât de mult primul film scris și regizat de celebrul cineast, care a fost nominalizat la Oscar la categoria Cel mai bun scenariu.

Atât privitorii, cât și criticii au apreciat misterul complex din primul film, din public făcând parte, desigur, și întreaga distribuție a lungmetrajului Misterul din Grecia.

Mulțumită Netflix România avem acces la interviuri cu Kathryn Hahn, care o intepretează pe Claire Debella și Janelle Monáe în rolul lui Cassandra „Andi” Brand care ne spun câte ceva despre personajele lor:

Claire Debella (KATHRYN HAHN)

Guvernatoare a statului Connecticut și posesoare a unei genți cu sigla NPR, Claire candidează ca independentă pentru un loc în senat. Este căsătorită, are doi copii și și-a cunoscut soțul, pe Devon, în cadrul Greenpeace.

Despre personajul ei

„Când am citit scenariul, Claire pur și simplu m-a făcut să râd. Chiar a fost interesant să descurc ițele acestui rol. În plus, a fost ceva ce n-am mai făcut până acum. Toate personajele din film sunt ca niște instrumente care emit anumite acorduri. Și mi-au plăcut notele pe care Claire le-a avut de interpretat.

Aparent, are intenții bune. Candidează pentru un loc în senat și are o platformă clară și curată. Însă evident că mai târziu îți dai seama că, pentru a realiza tot ceea ce spune, are nevoie și de alte lucruri care poate că nu sunt tocmai etice.”

 Despre încercarea de a crea un echilibru între diferitele tonuri din film, de la scenele amuzante la cele dramatice

„Este un lucru la care mă pricep. Ca actriță, asta îmi place cel mai mult, respectiv să fac lucruri diferite dintr-o singură lovitură și să am și contextul potrivit pentru asta, care, în acest caz, a fost oferit de scenariu.

Mult din tot ceea ce s-a întâmplat a ținut de ideea de a avea încredere în căpitanul Rian și de a-i urma indicațiile. Cu toții am avut multă încredere în el. Rian a funcționat ca un fel de dirijor de emoții, ghidându-ne către diverse stări. Am creat foarte multe versiuni pentru unele momente, în așa fel încât el să aibă cu ce să lucreze la crearea produsului final, și asta pentru că au existat o mulțime de nuanțe legate de felul în care ar fi putut merge lucrurile. Sunt convinsă că editorul s-a distrat grozav cu Rian încercând să calibreze finalul.

De asemenea, m-a ajutat să-l urmăresc pe Daniel, care mai trecuse o dată prin asta. Și numai faptul că am fost atentă la câtă emoție exprima el mi-a fost de un real ajutor și cred că asta i-a ajutat și pe alții, pentru că el a știa exact cum vor merge lucrurile și cunoștea perfect atmosfera.”

Despre ce anume speră că va simți publicul când va viziona Misterul din Grecia

„Mi-ar plăcea ca toată lumea să scoată un mare oftat amuzant și cathartic. Aș vrea ca oamenii să simtă satisfacție și împlinire și toate celelalte lucruri pe care le simți atunci când vizionezi o producție care îți oferă pachetul complet din punct de vedere cinematografic.”

Edward adaugă: „Este un geniu al comediei. Și, uneori, habar n-am de ce, scenele lui Claire veneau la final și închideau cercul. Treceam de la unul la altul și poate că ajungeam să repetăm un moment de zece ori, din unghiuri diferite. Sau poate că eram la a 60-a sau la a 70-a dublă, iar Kathryn tot mai găsea câte o cale să ne lase cu gura căscată pentru că, de îndată ce camera se îndrepta spre ea, reușea să descopere noi și noi paliere de interpretare.”

Cassandra „Andi” Brand (JANELLE MONÁE)

 Minte genială, Andi a fondat împreună cu Miles compania Alpha pe vremea în care întregul grup de  necunoscuți își petrecea timpul la barul Glass Onion din New York.

Despre dorința de a lucra cu Rian

„Universul trebuie să mă fi auzit spunând cât de mult îmi doresc să lucrez cu Rian Johnson. Văzusem filmul lui intitulat Looper: Asasin în viitor care m-a impresionat teribil și m-a făcut să mă gândesc la ce aș face dacă o versiune a mea din trecut ar trebui să ucidă versiunea mea din viitor. Întregul concept m-a inspirat ca scenaristă și povestitoare și m-a făcut să îmi doresc să colaborez cu Rian oricând voi avea ocazia. Așadar, atunci când m-a contactat ca să vorbim despre acest film și după ce am citit scenariul, am spus imediat: «Sigur că da!»”.

Despre cum și-ar descrie personajul

„Andi este genială, inovatoare, are o personalitate de tip A și calități de lider, este o gânditoare, o directoare executivă determinată și face parte din topul Fortune 500, adică este genul de persoană dominatoare și un pic neplăcută.”

Despre ce i-a plăcut la acest personaj

„Mi-a plăcut faptul că este atât de sinceră cu Miles și cu ceilalți din jurul ei. Nu i-a fost niciodată frică să-i spună adevărul în față și să-l înfrunte. La rândul ei, face parte din lumea tehnologiei, care este controlată în mare măsură de bărbați albi, a căror orientare sexuală corespunde genului din certificatul de naștere. Este capabilă să le stea alături fără să se teamă să-și susțină ideile, să spună ce gândește sau să spună «nu». Mi-a plăcut felul ei de a fi și faptul că și-a păstrat autenticitatea.”

Daniel completează: „Janelle și cu mine ne-am distrat grozav în timp ce jucam, pentru că personajele noastre sunt cât se poate de diferite, așa că întotdeauna se află într-un soi de conflict amuzant. Cel puțin la început, niciunul nu știe prea bine cum să se poarte cu celălalt. Iar asta e întotdeauna amuzant. Dar, în realitate, relația dintre ei este plină de sens și emoționantă, iar pentru mine a fost o plăcere să joc în scenele respective. ”

Glass Onion: A Knives Out Mystery/”La cuțite: Misterul din Grecia” sosește pe Netflix pe 23 decembrie 2022.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.