Ascultă acest articol


Fotbaliștii au fost mereu o specie aparte de celebrități, care pot oricând pendula între omul de rând și o personalitate politică sau regală, inaccesibilă, conjunctură dată de momentul în care se află în carieră. De multe ori, cei care au ieșit din această breaslă și au încercat alte domenii, precum cel al actoriei, au atât nebunia, cât și curiozitatea de a-și depăși limitele expunerii față de un public mare, uneori anonim și de multe ori foarte pretențios. Mai jos aveți cinci exemple de oameni care au jucat fotbal și au avut încercări cinematografice în ultimii 50 de ani.

Vinnie Jones (Wimbledon FC – anii ’80)

Probabil cea mai recunoscibilă față de pe micile și marile ecrane care și-a petrecut prima parte a vieții pe terenul de fotbal. Protagonist al performanței istorice din 1988 a celor de la Wimbledon FC care câștiga Cupa Angliei cu scorul de 1-0 în fața unui Liverpool care ieșea campioană în prima ligă  (al șaptelea titlu din istorie) aflat într-un schimb de generație. Vinnie a evoluat în centrul liniei de mijloc, purtând numărul 4 din primul până în ultimul minut.

Retras în 1999, el și-a început cariera în filme și seriale încă din 1988 în filmul de debut al lui Guy Ritchie (Lock, Stock and Two Smoking Barrels) cu care avea să mai mai lucreze în cel mai cunoscut film al lor – Snatch, impunându-se ca un actor de acțiune, de cele mai multe ori interpretând un personaj negativ și chiar de câteva ori în roluri comice. Pentru fanii Marvel, el a jucat în perioada Fox rolul lui Juggernaut în X-Men.

În peste 25 de activitate, a avut roluri în peste 80 de filme și în peste 20 de seriale (fie reality-show, fie clasice). De anul trecut a intrat și în zona pieselor de teatru, având un rol mic într-un musical (adaptat după un serial clasic britanic al anilor ’60-’70).

Carlo Ancelotti (AS Roma & AC Milan – anii ’80)

Italianul este cel mai medaliat antrenor din istoria fotbalului european, cel puțin în ultimii 30 de ani, fiind primul om care a ieșit campioni în primele cinci ligi ale Europei cu cinci echipe diferite, cele mai multe trofee europene și cele mai multe Ligi ale Campionilor (cinci). Totuși, el a avut o carieră de jucător la fel de bună la AS Roma și AC Milan în anii ’80.

Primul său rol într-un film a fost în anii ’80, chiar în anul finalei Cupei Campionilor Europeni pierdută pe teren propriu cu Liverpool; era vorba de Don Camillo – un film despre un erou popular italian, Don Camillo, jucat de Terence Hill (cunoscut de publicul român drept camaradul blond al lui Piedone din filmele din anii ’70-’80). Carlo a participat într-o scenă ce implica intrarea de pe banca de rezervă a mai multor oameni îmbrăcați în palton și pălărie (comuniști deghizați), el fiind ultimul din rândul din spate.

Dominique Racheteau (Saint-Etienne și Franta – anii ’70 & ’80)

Francezul a fost unul dintre cei mai importanți atacanți din fotbalul francez din anii ’70 și ’80, reușind să aibă un impact enorm la ambele echipe cu care a făcut istorie (AS Saint-Etienne și Paris Saint-Germain). Cu primii a reușit să joace prima finală de Cupa Campionilor Europeni disputată vreodată de un club francez, Saint-Etienne cu Bayern (pierdută cu scorul de 0-1) în 1976 și cu parizienii a luat primul titlu din istoria celor din Capitală, ajungând la un total de patru campionate și trei cupe naționale.

Campion european în 1984 într-o ediție organizată de țara sa și aflat în cel mai bun an fotbalistic al său în 1976, Rocheteau avea să mai bifeze o premieră în viața, jucând într-un film cu Gerard Depardieu în anul 1995, numit Le Garcu (Băiatul), în care el joacă rolul unui bărbat venit în viața personajului jucat de Gerard, care în același timp e și tată, dar are și o problemă mentală care îl face să gândească și să se comporte ca un adolescent mereu. La final, personajul lui Dominique devine tatăl adoptiv (tutorele) băiatului biologic al lui Gerard și devine îndrăgostit de fosta soție a acestuia.

Paul Breitner (Bayern Munchen – anii ’70)

Germanul a fost unul dintre plămânii echipiei Bayern Munchen în linia de mijloc a anilor 70, cel care a ieșit campion național, european și mondial în același an (1974), cu o carieră de peste 300 de meciuri și 100 de goluri în tricoul bavarezilor. Celebritatea nu avea să vină cu unele avantaje, el jucând în patru filme, dintre care două fără nicio legătură cu domeniul său care l-a făcut celebru, fotbalul.

Primul a fost Potato Fritz din 1975, un western german în care a jucat rolul unui sergent ca pornește în căutarea unui căpitan dat dispărut și considerat mort, dar care s-a refugiat cu tot cu aurul pe care îl transporta. Cel de-al doilea (video) a fost produs tot de germani în 1987, un film de aventură (Kunyonga – Crimă în Africa), în care joacă rolul unui aventurier (un reporter american de culoare) trimis să-l caute și să-l găsească pe fiul unui industriaș dat dispărut. El e reconoscibil după mustață, barbă și pletele mari.

Frank Leboeuf (Chelsea & naționala Franței – anii ’90)

Francezul a avut șansa de a prinde tranziția de la campioana europeană din 1984 la campioana mondială din 1998, reușind să treacă printre milenii și decenii, luând trofee importante la nivel de echipă de club cu Chelsea Londra, fiind coleg de echipă mulți ani cu Dan Petrescu în linia defensivă. La 36 de ani avea să meargă în Statele Unite ale Americii și să facă un curs de actorie la Los Angeles, care l-a ajutat să devină un actor și cineast de sine-stătător, jucând în zece filme, șapte seriale și chiar șapte piese teatru.

Cel mai memorabil rol de până acum rămâne cel din filmul lui James Marsh din 2014 – Teoria Întregului (The Theory Everything), un film biografic despre tinerețea fizicianului și teoreticianului Stephen Hawking și povestea de iubire cu prima sa soție, subiect care stă la baza cărții după care a fost adaptat filmul. Fostul fotbalist francez are un rol episodic, cel de medic elvețian care îi prezintă partenerei sale diagnosticul și situația sa medicală, care avea să-i afecteze apoi restul vieții.

https://youtu.be/q6XF66xysgQ?si=YzaVSC6bSNCnIvY4

Un articol de Sebi Răducu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.