Nu cred că Square Enix au avut habar ce impact o să aibă un proiect micuț, denumit Octopath Traveler, când a fost lansat în 2017. Acest joc inovativ a fost conceput ca un JRPG clasic, cu un element care să-l diferențieze de restul titlurilor de pe piață la acea vreme: estetica. Denumită în mod inspirat HD-2D, această tehnică nouă combină elemente 2D, precum sprite-uri și pixel art, cu medii 3D. Astfel, se obține acea senzație de dioramă, des întâlnită în jocurile vechi ale genului, la care se adaugă elemente moderne precum lumină dinamică sau depth of field. Deși termenul în sine a devenit or marcă a faimosului dezvoltator și distribuitor nipon, alte studiouri au reușit să emuleze același stil grafic, fără a folosi denumirea în mod direct.
Experimentul început în urmă cu nouă ani a continuat cu titluri precum Triangle Strategy, Live A Live, Octopath Traveler II, remake-urile la primele trei Dragon Quest precum și recent lansatul prequel, Otcopath Traveler 0. Cea mai nouă adiție schimbă radical formula, deoarece The Adventures of Ellit and the Millenium Tales nu este un JRPG și nici nu are elemente de strategie sau lupte pe ture, precum toate titlurile anterioare, ci este un action-adventure cu câteva elemente de RPG ușoare, presărate pe alocuri. Povestea, deși tipică pentru jocurile din palmaresul vestitului dezvoltator, este distractivă iar spre final vine cu câteva surprize. Dacă v-am făcut curioși haide-ți să începem cu povestea.
Odiseea de Euygene
Firul narativ din The Adventures of Elliot and the Millenium Tales ar trebui să fie familiar fanilor JRPG-urilor sau a anime-urilor, deoarece se folosește de foarte multe dispozitive literare și clișee din acestea. Elliot, un aventurier renumit în regatul Huther, este angajat de către rege pentru a explora niște ruine recent descoperite, în interiorul cărora s-ar afla o putere din antichitate ce ar putea ajuta regatul oamenilor să se apere de hoarda oamenilor bestie. Aceste creaturi sunt adevărate himere, ce arată precum animale antropomorfizate și care au pus stăpânire pe aproape tot continentul, mai puțin colțișorul unde omenirea și-a construit ultimul bastion.
Deoarece regele nu a dorit să pună în pericol soldații săi, acesta l-a rugat pe faimosul Elliot să verifice aceste ruine, iar în urma explorării acestor ruine, eroul nostru îl sfătuiește pe rege să interzică vizitarea lor, datorită unei tehnologii stranii pe care acesta a descoperit-o acolo: o poartă spre trecut. Deși regele este de acord cu propunerea protagonistului, mâna dreaptă a coroanei, lordul Kaifried, decide că recompensa merită riscul, motiv pentru care ignoră ordinul monarhului său. Ca atare, Elliot este trimis în trecut pentru a-l opri pe vicleanul Kaifried din a schimba trecutul și prezentul.
Dacă povestea vă sună oarecum cunoscută, vă înțeleg, deoarece urmează o structură familiară JRPG-urilor. Ceea ce începe ca un fir narativ relativ simplu ajunge să se complice rapid și să ne ducă în direcții „neașteptate”. Este posibil ca finalul să îl bănuiți deja, însă vă spun cu mâna pe inimă că este unul care merită să fie văzut.
Povestea ar putea fi criticată datorită faptului că urmează o formulă arhi-cunoscută, însă personajele și interacțiunile lor acoperă orice minus, iar poveștile secundare, precum și misiunile secrete reușesc să eleveze povestea la ceva demn de franciza „Final Fantasy”. Singura critică pe bune pe care o am la adresa poveștii ține de momentele de disonanță, când „urgența” și seriozitatea din cutscene nu se potrivesc cu atmosfera jovială din regat.
Ce reușește să facă foarte bine povestea este să facă credibilă noțiune de „călătorie în timp”, deoarece acțiunile eroului din trecut răsună de-a lungul anilor și au un impact palpabil în prezent, fie prin deschiderea unor căi ce erau blocate în primele ore ale jocului, fie prin schimbarea personalității unor personaje, ca rezultat direct al ajutorului pe care jucătorul l-a oferit unui străbunic de-al lor.
Nodul Heurian
Povestea din The Adventures of Elliot: The Millenium Tales reprezintă numai jumătate din experiență, cealaltă jumătate fiind, desigur, gameplay-ul. La bază, jocul este un action-adventure simplu ce se inspiră puternic din clasicele genului, precum The Adventures of Zelda: A Link to the Past sau The Adventures of Zelda: Link’s Awakening. Are un sistem de luptă de bază, ce se bazează mai degrabă pe viteza jucătorului decât pe abilitățile și reflexele necesare într-un soulslike. Elliot are acces la șapte arme, anume: o sabie, o suliță, un ciocan, un boomerang, un lanț cu seceră, bombe și un arc cu săgeți. Din acest număr vast de unelte ale morții putem să echipăm oricând două, ce pot fi folosite prin apăsarea unui buton. Nu există noțiunea de combo-uri iar libertatea de personalizarea stilului de luptă este mai mare decât pare, deoarece în ajutorul armelor vine sistemul de magicite, ce se aseamănă oarecum cu enchantment-urile sau gem-urile din World of Warcraft. Sistemul permite crearea unor cristale magice, ce pot fi echipate pe armă pentru a-i conferi un efect unic, de la înghețarea inamicilor care intră în contact cu bombele până la generarea unor săgeți fantomă atunci când atacăm cu sulița. Fiecare cristal are o valoare stabilită, iar echiparea lor depinde exclusiv de folosirea valorii matematice a fiecărui magicite într-un mod eficient. Spre finalul jocului foloseam exclusiv sulița și arcul, deoarece foloseam niște cristale ce-mi permiteau să „topesc” orice inamic, de la melcii înceți întâlniți pe câmpul din apropierea regatului până la boss-ii impunători ce mă așteptau în cele mai întunecate adâncuri ale temnițelor.
Sistemul de luptă rudimentar este nuanțat și prin accesoriile pe care protagonistul le poate echipa, deoarece acestea vin și ele cu o multitudine de efecte ce permit crearea unui stil de joc aparte. Unul din preferatele mele a fost o pelerină magică ce îi permitea lui Elliot să plutească câteva secunde după ce sărea, iar în combinație cu un inel care cauza un area of efect la aterizare, jucătorul avea o nouă metodă de a învinge inamicii. Deși principala funcție a acestor accesorii a fost pentru adăugarea unor „pasive” benefice, care să ajute cu explorarea, aceasta este rapid depășită de modurile noi și inventive în care accesoriile și magicite-ul pot fi combinate.
Pe lângă acestea, protagonistul mai are în arsenalul său mortal și magie, ce se prezintă la începutul jocului sub forma protecției „divine” a prințesei Heuria, ce îl vindecă pe aventurier de fiecare dată când se avântă un pic prea tare în luptă. Însă, ajutorul acesteia dispare rapid după primele trei ore și este înlocuită de Faie, o zână micuță ce îi oferă lui Elliot la vrăji funcționale, precum parcurgerea unor distanțe cu viteza vântului, teleportarea pe distanțe scurte sau chiar crearea unei sosii care să recreeze toate acțiunile lui Elliot.
Fiecare vrajă are propriul folos atât în luptă, cât și în explorare, iar unele dungeon-uri necesită avansarea poveștii până în punctul în care se obține o abilitate magică anume. De exemplu, unele secțiuni ale unei camere pot fi acoperite de pereți străvezii, prin care Elliot să nu poată trece, însă prin care Faie se poate mișca liberă. Pentru a accesa orice se află în spatele acestor pereți, protagonistul trebuie să folosească puterea de teleportare a zânei și să se repoziționeze în spatele acestor obstacole. O altă abilitate foarte folositoare este „aprinderea” ce îi permite lui Faie să se îmbrace în flăcări și să ardă tot ce-i iese în cale, fie că e inamic sau o torță ce trebuie aprinsă pentru rezolvarea unui puzzle.
Nivelul de dificultate a jocului este unul relativ scăzut, iar majoritatea puzzle-urilor se rezumă la „activează butonul X” sau „găsirea obiectului Y” în povestea principală. Desigur, există și câteva provocări pentru jucătorii care vor să își flexeze mușchii intelectuali sau dibăcia, însă acestea sunt relegate unor provocări opționale în urma cărora obținem fragmente de cristale de viață, ce permit încasarea mai multor lovituri până trebuie să îi plătim lui Faie „taxa de protecție” pentru scularea din morți.
Probabil că marea surpriză de la nivel de gameplay a fost descoperirea unor mini-games, asemănătoare unora mai vechi din JRPG-uri clasice, pe care protagonistul le poate accesa dintr-o secțiune specială a meniului, dedicată lui Faie.
Zâna cu cercei albaștri
Deși am lăudat un stilul HD-2D la început, trebuie să vă mărturisesc faptul că The Adventures of Elliot: The Millenium Tales arată incredibil. Această prezentare ce a definit câteva titluri incredibile de la Square Enix este folosit la eficiență maximă aici, iar atât personajele cât și mediile înconjurătoare arată extraordinar. Singura critică pe care o am la adresa aspectului vizual este numărul relativ mic de inamici normali, ce sunt descoperiți în primele câteva ore ale jocului și la care se mai adaugă câteva „variații” de-a lungul celor aproximativ 20-30 de ore ale întregii experiențe. Creaturile „noi” sunt, din păcate, recolor-uri ale inamicilor de bază, unii cu un set nou de atacuri sau tactici, dar care pot fi răpuși prin apăsarea ca un nebun a butonului de atac.
Deși la capitolul de design al inamicilor simplu nu avem o varietate mare, la capitolul de boss avem un adevărat festin. De la cocoși supraponderali la vârcolaci ce se ascund în tundrele înghețate sau chiar o salamandră vulcanică, fiecare înfruntare este memorabilă atât din punct de vedere vizual cât și din punct de vedere mecanic, datorită diferitelor tactici ce trebuie folosite pentru înfrângerea lor.
Deși mediile arată impecabil, există o problemă majoră cu acestea: repetiția. Da, avem o varietate mare la dungeon-uri, însă, indiferent unde călătorim în timp, continentul va fi același iar poziționarea taberelor, a biomurilor sau chiar a inamicilor este aceiași, indiferent că ne aflăm în prezent sau în trecutul îndepărtat de acum 1000 de ani. Nu ajută nici faptul că punctele de teleportare sunt răsfirate și nu există un număr mare de astfel de puncte pe hartă, însă explorarea devine rapid un exercițiu de memorie. Chiar și așa, prima „descoperire” a continentului în fiecare perioadă istorică este un deliciu, deoarece vine cu tot felul de surprize și de temnițe noi care nu există în alte perioade.
Am menționat în rândurile de mai sus scenariul și calitatea sa, însă trebuie să laud munca dezvoltatorilor deoarece dialogul între personaje este unul bine gândit, ce arată jucătorului o lume credibilă, cu personaje ce cresc odată cu trecerea timpului și care reacționează în moduri la care te-ai aștepta la acțiunile și ajutorul oferit de Elliot. Din păcate, nu toate interacțiunile dintre acestea sunt dublate iar unele sunt doar un simplu text. Deși majoritatea personajelor sunt memorabile, ele cad în tipologiile standard ale genului JRPG, precum prințesa aflată la ananghie, un erou care și-a pierdut încrederea în sine, precum și străinul care nu are încredere în comunitate. Iar cel mai problematic personaj din aceste tipologii este Faie, ce poate fi categorizată drept adjuvantul „vorbăreț” ce nu te lasă să descoperi singur soluția unui puzzle.
La capitolul de dublaj actorii au făcut o treabă extraordinară, însă nu pot să recomand jocul decât în japoneză, datorită faptului că în engleză accentul folosit de către actori este unul puternic britanic, ce are tendința să dea în caricatură sau în comic, chiar și în situațiile mai serioase. Unde strălucește cu adevărat jocul, la capitolul de sunet, este la coloana sonoră, ce a fost compusă de către talentații Tomohiro Nakamachi și Yuto Moritani.
Deși a fost proiectat și implementat pe Unreal 5, nu am întâlnit nici o problemă pe decursul celor 32 de ore pe care le-am petrecut alături de Elliot. Însă, acest lucru era de așteptat datorită stilului vizual și a mărimii relativ reduse a titlului pe SSD.
The Adventures of Elliot: The Millenium Tales este o recomandare clară pentru fanii jocurilor clasice de tip action adventure cât și pentru cei curioși, care au dorit să vadă care-i toată vâlva cu HD-2D.
The Adventures of Elliot: The Millenium Tales este disponibil din 18 iulie pe PlayStation 5, Nintendo Switch 2, PC, Xbox Series X/S
- Gen: Action-Adventure
- Lansare: 18.06.2026
- Studio: Square Enix, Claytechworks
- Distribuitor: CD Media S.E. (România), Square Enix (Mondial)
- Platforme: PlayStation 5, Nintendo Switch 2, PC, Xbox Series X/S
- Clasificare: 12+
- Sistem de testare: PlayStation 5
- Sinopsis: The Adventures of Elliot: The Millennium Tales este un nou RPG de acțiune de la creatorii OCTOPATH TRAVELER și BRAVELY DEFAULT, care invită la o aventură ce traversează timpul printr-o poveste îndrăzneață, explorare profundă și un sistem de luptă în timp real. Soarta lumii depinde de îndeplinirea unei misiuni milenare, în care Elliot, aventurierul, și loiala sa parteneră zână, Faie, joacă rolurile principale.
Patru epoci, o blestem și o misiune care depășește limitele timpului.
Elliot și Faie, trecând prin Poarta Timpului, călătoresc în cele patru epoci ale Millennium pentru a descoperi secretele trecutului și a se confrunta cu amenințările prezentului. Fiecare epocă aduce propriile pericole, dușmani și provocări, în timp ce povestea dezvăluie treptat originile blestemului și evenimentele care influențează soarta lumii.
Sistemul de luptă este intuitiv și dinamic: Elliot poate echipa până la două arme simultan pentru a se adapta la diferiți dușmani, în timp ce vrăjile zânei Faie oferă suport strategic în bătălii și în rezolvarea puzzle-urilor. Sistemul magicite permite personalizarea armelor, astfel încât fiecare jucător își poate adapta aventura la propriul stil, încercând combinații noi și găsind soluții unice la obstacole.
