-
Pe 30 Octombrie în cadrul COEX, Seul se va desfășura un eveniment special dedicat gamerilor și partenerilor din Coreea, care marchează 25 de ani de inovație GeForce. Evenimentul va fi transmis în direct, la nivel global, în engleză și coreeană.
-
Participanții vor putea testa în exclusivitate CINDER CITY și AION 2 de la NCSOFT, iar KRAFTON va prezenta PUBG Ally, un personaj AI co-jucabil bazat pe tehnologia NVIDIA ACE. Programul include sesiuni hands-on cu cele mai noi jocuri și tehnologii, meciuri demonstrative de esports și multe altele.
-
Atmosfera va fi animată de show-uri live susținute de LE SSERAFIM și K-TIGERS.
NVIDIA sărbătorește cei 25 de ani de existență ai GeForce în Coreea cu GeForce Gamer Festival, care va avea loc la COEX, Seul pe 30 octombrie. Festivalul prezintă cea mai recentă tehnologie GeForce RTX, cele mai importante titluri PC ale anului, cadouri exclusive, meciuri live de e-sport, spectacole și invitați speciali. GeForce Gamer Festival este transmis în direct la nivel global pe Twitch și pe Chzzk joi, 30 octombrie 2025. Între orele 11:00 și 13:00 CET.
De la PC Bang-uri la succese globale: 25 de ani de GeForce în Coreea
Coreea este locul în care a luat naștere esport-ul și cultura PC bang, dar și un hub important pentru dezvoltarea unor titluri AAA recunoscute la nivel mondial. Ecosistemul coreean de gaming, care include producători hardware, PC bang-uri, integratori de sisteme și studiouri de jocuri, joacă un rol esențial în industria globală a gamingului.
„Gamerii din Coreea au fost întotdeauna în avangarda inovației,” a declarat Matt Wuebbling, vicepreședinte de marketing GeForce. „Organizarea primului GeForce Gamer Festival la Seul este modul nostru de a celebra decenii de realizări și de a inspira noua generație de gameri și creatori.”
Lansat în Coreea în anul 2000, GeForce 256, primul GPU din lume, a marcat începutul unei revoluții tehnologice. În cei 25 de ani care au urmat, gamerii coreeni au achiziționat peste 50 de milioane de plăci GeForce. Tot în Coreea a început și fenomenul PC Bang, care a transformat gamingul într-o experiență socială și s-a extins ulterior în cafenele de gaming din întreaga lume. Astăzi, gamingul este o parte importantă a culturii coreene, alături de K-pop, K-drame și modă, având un impact global puternic.
Line-up recunoscut internațional
Festivalul promite un program plin de energie, care îmbină prezentări exclusive ale celor mai noi jocuri cu momente spectaculoase de K-POP live. Participanții vor putea testa în premieră mondială titluri nelansate, precum AION 2 și CINDER CITY dezvoltate de NCSOFT. AION 2, un MMORPG de nouă generație, va fi lansat mai întâi în Coreea și Taiwan pe 19 noiembrie, urmând o lansare globală spre finalul anului. În schimb, CINDER CITY este un open-world shooter tactic cinematografic, plasat într-un Seul post-apocaliptic dintr-un viitor apropiat, programat pentru lansare în 2026. Ambele jocuri vor beneficia de DLSS 4 cu Multi Frame Generation încă din prima zi.
KRAFTON va anunța un eveniment de testare, programat pentru începutul lui 2026, dedicat PUBG Ally, un personaj AI co-jucabil bazat pe tehnologia NVIDIA ACE, creat pentru succesul global PUBG: BATTLEGROUNDS. Această inițiativă marchează un pas important în explorarea modului în care inteligența artificială poate amplifica experiențele de joc interactive alături de jucători reali, folosind un model lingvistic local (SLM – Small Language Model).
Un moment special al festivalului va fi meciul demonstrativ de StarCraft dintre legendele esports Hong Jin-ho (YellOw) și Lee Yoon-yeol (NaDa), o confruntare de neratat pentru fani. Atmosfera va fi completată de spectacolul de taekwondo al trupei K-TIGERS și de un concert live al formației K-POP LE SSERAFIM, care va oferi publicului momente de neuitat.
Spectatorii prezenți la fața locului vor avea șansa de a câștiga premii exclusive, inclusiv marele premiu, o placă video GeForce RTX 5090 Founders Edition semnată de fondatorul și CEO-ul NVIDIA, Jensen Huang.
Experimentează tehnologia GeForce RTX în zona GeForce Experience
NVIDIA aduce în prim-plan pasiunea gamerilor coreeni, inovația industriei și colaborarea strânsă cu partenerii locali din ultimii 25 de ani. Printre companiile prezente la eveniment se numără ASUS, Colorful, GIGABYTE, MSI, Palit și PCPartner.
În GeForce Experience Zone, vizitatorii vor putea explora standurile partenerilor și stațiile demo pentru a testa cele mai noi tehnologii GeForce RTX, care continuă să transforme modul în care jucăm și creăm.













































