Deja eram ars (ha-ha, glumă că filmul se numește Evil Dead Burn/”Cartea morților: Focul din iad”, da?) cu celălalt Evil Dead, de acum câțiva ani, 2013 parcă, Rise. Recent am încercat să-l revăd pentru a doua oară după toți anii ăștia și pot să confirm că tot ce mi-a displăcut inițial acum cred că m-a iritat mult mai repede pentru că îmi aduceam exact aminte de tot, conform căruia urma să apară pe ecran. Trebuia să fie un film despre familie, însă unghiul și totul legat de el au fost atât de superficiale și proaste, ca să nu folosesc alți termeni mai generali și mai problematici, încât filmul a rămas, din punctul meu de vedere, cel mai slab Evil Dead.
Dar în 2026, Sebastien Vanicek a revenit să pună lucrurile la locul lor cu, într-adevăr, o continuare directă la Rise, dar mult mai distractivă, mult mai crudă, parcă chiar mai fidelă seriei, dar și într-un adevărat context familial. Cum am zis în momentul în care am ieșit din sală: „Infinit mai bun ca Rise”. Dar hai să vă spun și de ce.
În primul rând avem din nou un grup de personaje neplăcute, la fel ca în Rise, nicio diferență acolo. Dar acum, cu Burn, filmul urmărește povestea lui Alice, o femeie care, după moartea soțului ei, se refugiază în casa izolată a socrilor săi post înmormântare/incinerare. Însă reuniunea de familie se transformă rapid într-un coșmar atunci când forțele demonice ale Necronomiconului îi posedă pe membrii familiei, transformându-i în Deadites. Burn combină horror-ul supranatural cu teme precum doliul sau durerea unui deces în familie, trauma și violența domestică. Sigur, contextul rămâne acela al unui film de groază, însă este pus în scenă atât de bine, serios, grotesc și de multe ori amuzant, dar nu în modul comic de „hi-hi” sau „glumițe”, ci în modul intenționat absurd, într-o situație deja absurdă, bunica familiei, care pare să aibă demență, fiind de multe ori motivul acestor scene amuzante.
Dacă în Rise Alyssa Sutherland, în rolul lui Ellie, mama copiilor și sora protagonistei Beth, cară tot acel film în spate, în Burn distribuția este mult mai variată și greutatea pare a fi împărțită egal pe umerii mai multor personaje, atât în faza lor normală, adică în viață, neposedați, cât și atunci când se transformă în Deadites. Souheila Yacoub, în rolul lui Alice, soția proaspăt decedatului Will, pare un personaj destul de echilibrat, care încasează destul de multă violență pe tot parcursul filmului. Hunte Doohan, pe care îl știm din Wednesday, în rolul lui Joseph, fratele lui Will, și soția sa, Thya, interpretată de Luciane Buchanan, sunt fantastici în rol, el un fel de laș și ea o victimă colaterală imediată. Cei trei care ies foarte mult în evidență sunt Tandi Wright, Erroll Shand și Maude Davey, adică mama, tatăl și bunica lui Will, cum am zis mai devreme, decedatul. Avem efectiv un tată foarte nesuferit în proces de posedare, o mamă îndurerată de pierderea fiului iubit (Joseph e ăla mai puțin iubit dintre copii, aparent) și o bunică care este dementă. Și dacă tot vorbesc despre Will, un rol fantastic făcut de George Pullar, el este prima victimă din acest film care declanșează tot haosul care urmează după moartea sa.
Un lucru care mi-a plăcut enorm este regia lui Sebastien Vanicek. Tipul ăsta este „the real deal”. Se vede că omul înțelege foarte bine ce înseamnă Evil Dead și, mai important, ce nu înseamnă Evil Dead. Nu încearcă să copieze filmele lui Sam Raimi, dar nici nu se distanțează suficient de mult încât să pară un horror generic cu numele seriei la începutul filmului. Are câteva cadre foarte inspirate, folosește excelent spațiul limitat al casei și reușește să creeze tensiune chiar și atunci când nu se întâmplă efectiv nimic. Camera este aproape tot timpul în mișcare, dar nu haotic, ci exact cât trebuie încât să ai impresia că haosul pune stăpânire pe fiecare încăpere. Se vede influența cinemaului horror francez modern, unul mult mai brutal și mai visceral, iar asta cred că i-a prins foarte bine francizei, care avea nevoie de o gură de aer proaspăt după dezastrul care a fost și este Rise.
La capitolul efecte speciale și violență, Burn este exact ceea ce speram să fie. Nu încearcă să ascundă sângele prin montaje rapide sau CGI evident, ci, dimpotrivă, îl lasă să existe pe ecran. Gore-ul este exagerat, inventiv și, cel mai important, are personalitate. Sunt câteva secvențe pe care sunt convins că o să le țină minte orice fan Evil Dead multă vreme. Coloana sonoră completează foarte bine atmosfera fără să acapareze filmul, iar designul de sunet este poate chiar mai important decât muzica în sine. De la trosnetele oaselor, la vocile deformate ale Deadites-ilor și până la momentele de liniște aproape completă, unde realizezi că e mult prea liniște, totul contribuie la senzația permanentă că ceva oribil urmează să se întâmple. Este unul dintre acele filme care merită văzute într-o sală de cinema tocmai pentru cât de mult se bazează pe impactul vizual și sonor fără să fie zgomotos, cum a fost Rise, de am plecat din sală temporar surd de ambele urechi și nu, nu era sunetul dat mai tare decât de obicei, era filmul zgomotos pentru că asta înțelege domnul Cronin prin horror.
Mai este ceva ce Burn face mult mai bine decât Rise și cred că aici stă una dintre cele mai mari diferențe dintre cele două filme: Deadites-ii chiar au personalitate. Nu sunt doar niște oameni posedați care urlă, înjură și încearcă să omoare pe toată lumea. Fiecare își păstrează câte ceva din cine era înainte, iar filmul profită foarte bine de relațiile dintre membrii familiei. Deadites-ii manipulează, ironizează, se joacă psihologic cu cei rămași în viață și transformă fiecare scenă într-un joc foarte pervers și grotesc. Exact asta îmi place la seria Evil Dead. Nu este doar despre sânge și membre tăiate, ci despre faptul că demonii par să se distreze în timp ce distrug totul în jurul lor. Au acel umor malefic specific francizei care, din punctul meu de vedere, a lipsit aproape complet din Rise, mai puțin, cum am menționat mai sus, din partea Alyssei Sutherland.
Mi-a plăcut și faptul că filmul nu pierde vremea. Nu este unul dintre acele horror-uri moderne care petrec aproape o oră construind personajele și conflictul ca apoi să rezolve totul în ultimele douăzeci de minute. Burn își ia foarte puțin timp să așeze piesele pe tablă, după care începe să accelereze constant. De fiecare dată când ai impresia că personajele au găsit o soluție sau că filmul îți oferă un moment de respiro, mai apare o problemă, mai apare un Deadite sau mai apare o idee suficient de absurdă încât să escaladeze și mai mult haosul. Iar partea bună este că, deși totul devine din ce în ce mai exagerat, nu am avut niciodată senzația că filmul își pierde controlul sau că face lucruri doar de dragul șocului.
La final, cred că Evil Dead Burn reușește ceva ce Rise nu a fost niciodată în stare să facă, să mă facă să-mi pese. Nu doar de personaje, ci și de franciză. Da, este în continuare un film Evil Dead, deci o să vedeți litri de sânge, degete rupte, posesii demonice și o grămadă de idei absurde. Dar, de data asta, toate par să aibă un scop. Nu sunt acolo doar pentru că „așa se face” într-un film Evil Dead, ci pentru că servesc povestea și personajele. Sebastien Vanicek a înțeles că horror-ul funcționează cu atât mai bine atunci când violența are consecințe, iar demonii sunt mai înfricoșători atunci când nu sunt doar niște monștri care aleargă după tine, ci niște prezențe care îți distrug și psihicul, și familia, și orice urmă de speranță.
Dacă Rise a fost pentru mine un 4 și unul dintre cele mai mari eșecuri ale francizei, Burn este exact filmul pe care aș fi vrut să-l primesc acum câțiva ani. Nu este perfect și nota este evident nici pe aproape obiectivă, fiecare are părerile sau interpretarea sa despre genul ăsta de filme. Dar Burn își respectă materialul sursă, își respectă publicul și, cel mai important, este distractiv. Pentru mine este, fără niciun dubiu, cel mai bun Evil Dead de după remake-ul din 2013 și dovada că franciza încă are foarte multe de oferit atunci când ajunge pe mâna unui regizor care înțelege cu adevărat de ce oamenii iubesc aceste filme. Stați și pentru cele două scene de la final, mid-credits și post-credits, nu veți fi dezamăgiți.
Evil Dead Burn/”Cartea morților: Focul din iad” e disponibil în cinematografe începând din 10 iulie, prin intermediul InterComFilm.
- Gen: Horror, Fantastic, Mister
- Regie: Sébastien Vanicek
- Scenariu: Sébastien Vanicek, Florent Bernard
- Durată: 1h 50m
- Clasificare: N-15 – Nerecomandat 15
- Distribuitor: InterComFilm
- Studio: New Line Cinema
- Lansare: 10 iulie 2026
- Distribuție: Souheila Yacoub – Alice
Tandi Wright – Susan
Hunter Doohan – Joseph
Luciane Buchanan – Thya
Erroll Shand – Edgar
Maude Davey – Polly
George Pullar – Will
Greta van den Brink – Jessica - Sinopsis: “După pierderea soțului ei, o femeie caută alinare la socrii săi. Pe măsură ce, unul câte unul, aceștia se transformă în deadite, ea ajunge să descopere că jurămintele pe care le-a făcut în viață — supraviețuiesc și după moarte.”
