Genul horror independent continuă să fie un teren fertil pentru studiourile mici. Cu bugete mega reduse, dar cu idei îndrăznețe, dezvoltatorii încearcă să demonstreze că atmosfera poate învinge lipsa resurselor, iar o poveste bine construită poate speria mai tare decât orice monstru fotorealist. Problema este că în ultimii ani au apărut atât de multe simulatoare de mers cu influențe psihologice, încât simpla prezență a unor coridoare întunecate, a unei lanterne și a câtorva apariții inexplicabile nu mai este suficientă. Publicul cere mai mult, cel puțin unul ca mine, vreau o explicație. Dă-ne, tată, fotbal, dă-ne ceva, dă-ne un fir narativ care să răsplătească timpul investit!
Jocul care nu spune nimic
The Green Light e al doilea joc al lui waleedzo și un titlu conectat cu The Black Within și încearcă exact acest lucru. Îl pune pe jucător în pielea lui Fred, un angajat epuizat de rutina zilnică și măcinat de halucinații, care pornește într-o căutare a unui far dominat de o misterioasă lumină verde. O voce de la radio îi spune că acolo se află răspunsurile, iar de aici începe o călătorie care promite introspecție psihologică și horror atmosferic.
Primele minute creează o anumită curiozitate, iar jocul sugerează că protagonistul trece printr-o perioadă dificilă, că realitatea începe să se fractureze și că ceea ce vede în jurul lui nu mai poate fi considerat normal. Numai că scenariul confundă misterul cu lipsa explicațiilor, evenimentele se succed fără o logică evidentă, iar până la final foarte puține dintre întrebările ridicate primesc un răspuns. Adică ce naiba tocmai am jucat, frate?
Lumina verde devine un simbol repetat obsesiv, însă jocul nu îi oferă aproape niciodată un sens clar. Halucinațiile apar și dispar fără context, personajele sunt insuficient dezvoltate, iar finalul pare să închidă povestea fără să rezolve ceea ce construise până atunci și în loc să te lase pe gânduri, te lasă doar confuz și spui: Doamne, ce mizerie!
Iar cele aproximativ 45 de minute necesare pentru a termina aventura accentuează această problemă, adică într-un joc atât de scurt, fiecare scenă ar trebui să conteze, doar că aici ai impresia că multe există doar pentru a umple durata experienței.
Horror fără tensiune
Din punct de vedere al horror-ului, The Green Light merge pe rețeta clasică, aia cu coridoare întunecate, zgomote bruște, obiecte care se mișcă și apariții menite să provoace o sperietură, dar provoacă doar silă.
Problema este că aproape niciunul dintre aceste momente nu funcționează, asta deoarece jocul nu construiește tensiunea necesară înaintea lor. De multe ori protagonistul nici măcar nu reacționează la ceea ce vede, iar lipsa acestei implicări face ca și jucătorul să privească totul cu o oarecare detașare. Ajungi să ai impresia că Fred trăiește o zi absolut obișnuită, în care mobilierul se mișcă singur și umbrele apar din senin, așa că dacă personajului nu pare să-i pese, de ce ar trebui să-mi pese mie? Are așa un miserupism, aaaa, uite, aia e o nălucă, dă-o-n Doamne iartă-mă, că nu mă excită, mai bine bag un pornache pe CRT-ul din birou, după ce i-am strâns gunoiul șefului!
Gameplay minimalist
Gameplay-ul este cel specific simulatoarelor de mers, adică explorezi, găsești câteva obiecte-cheie și rezolvi puzzle-uri de grădiniță.
Interacțiunea este ciudată, adică în multe situații nu apeși un buton pentru a folosi un obiect, ci trebuie doar să te apropii suficient și să privești din unghiul corect, moment în care jocul pornește automat o scenă regizată. E atât de frustrant atunci când nu e clar ce dorește jocul de la tine.
Prezentare tehnică
Aici jocul stă surprinzător de bine pentru un proiect independent. Grafica e plăcută, iluminarea contribuie la atmosferă, actorii vocali livrează interpretări convingătoare, bine, sunt doar 3 voci, iar muzica nu există, sunt doar zgomote și un tănăăăăăăăă. În întreaga campanie de nici măcar o oră, du-te bă de aici, nu am întâlnit bug-uri sau probleme care să împiedice progresul, iar suportul pentru monitoare UltraWide este excelent, așa cum am eu.
La setările implicite, jocul împinge inutil placa video la utilizare maximă, iar pentru instalare cică 8 giga, cum bre? Limitarea framerate-ului la 120 FPS a rezolvat aproape complet situația, reducând consumul și zgomotul sistemului fără să afecteze fluiditatea.
Așa, ca de final
The Green Light se vrea un joc mai profund decât e în realitate, ceva de genul: mai lasă-ne, bre, că nu ai nicio treabă, găsiși niște bani și te crezi Kojima, după o lună în Vaslui. Atmosfera există, prezentarea tehnică este competentă, iar interpretarea vocală ridică nivelul producției, doar că astea puse în slujba unei povești care refuză să ofere răspunsuri și a unui horror care confundă sperieturile bruște cu tensiunea autentică dă așa o senzație de mă laaaaaaaaaași?
Dacă ai terminat The Black Within, este posibil să apreciezi conexiunile dintre cele două titluri, în rest, vei primi un simulator de mers, la prețul de 2 euro, de fapt 1,99 euro, de mai puțin de o oră care ridică întrebări interesante, dar nu face aproape nimic cu ele.
Am închis jocul și primul lucru pe care m-am întrebat a fost: despre ce dracului a fost, de fapt, toată experiența asta? La ce naiba l-am instalat, ca să-l dezinstalez! Iar când cea mai puternică emoție pe care ți-o lasă un joc este confuzia, înseamnă că undeva, pe drum spre lumina verde, s-a dus dracului tot. Acaaaaaaaaaaaaaaaasăăăăă, băăăăăăă!
The Green Light este disponibil din 29 ianuarie pe PC via Steam.
- Gen: Horror, Mistery, Aventură
- Lansare: 29.01.2026
- Studio: waleedzo
- Distribuitor: waleedzo
- Platforme: PC (Steam)
- Clasificare: 14+
- Sistem de testare: PC, CPU: AMD Ryzen 9 7900X3D/ GPU: Nvidia GeForce RTX 4080/ RAM: 64GB/ TV-Monitor: Samsung LC34G55T + controller Xbox One Series X.
- Sinopsis: „Un joc de groază la persoana întâi. Fred este blocat într-un job fără perspective, bântuit de halucinații. O voce la radio vorbește despre o lumină verde. Aceasta promite pace și libertate. O poveste despre descoperirea de sine, în care Fred este dispus să găsească libertatea, chiar și cu prețul vieții sale!”
