Ascultă acest articol


Anunțate cu puțin timp în urmă și lansate astăzi oficial în România, HUAWEI FreeBuds Pro 5 sunt aici, au un “design primium“, și se

“simte sunetul excepțional”

Metaforic sau nu, acesta este tagline‑ul oficial, iar după o perioadă de testare putem confirma și noi acest lucru. Haideți să descoperim împreună mai multe — de la cutie, la aspect, specificații tehnice, utilizare și instalare, dar și rezultatele testelor noastre. Așadar… Începem!

Pachet

FreeBuds Pro 5 vin ambalate atent într-o cutie de dimensiuni medii, cu texte aurii vizibile în denumirea produsului, completată de mențiunea „HUAWEI Sound”, logo-ul companiei și o imagine cu perechea de căști. Pe partea din față se observă și trei pictograme ale certificărilor: Hi-Res Wireless Audio, 2.3 Mbps Lossless și Hi-Res Audio. În partea de sus se află o agățătoare pentru expunerea la raft, iar în partea de jos sunt codurile de bare, mențiunea că în pachet nu este inclus un alimentator, precum și modelul T0023 și culoarea White. Spatele cutiei, de culoare neagră, afișează simbolurile certificărilor, codul QR pentru aplicația dedicată HUAWEI Audio Connect și patru dintre cele mai importante funcții ale acestui model: Dual-Engine AI, Dual-System Immersive Sound, Stable & Clear Calls și Ergonomic Secure Fit.

În interior, pe un cofraj de carton, se află cutiuța de încărcare cu căștile, învelită într-o folie protectoare care se îndepărtează la prima utilizare. Sub aceasta găsim o cutiuță cu Ear Tips de silicon în mai multe mărimi (L, S, XS), cardul de garanție și ghidul rapid de utilizare. În pachet nu este inclus nici alimentatorul, dar nici cablul de încărcare.

Aspect

Evoluția seriei FreeBuds este vizibilă, chiar dacă designul general se păstrează într-o anumită măsură. FreeBuds Pro 5 ajung într-o etapă avansată, iar nuanțele de auriu sunt cele care amintesc că avem în urechi o pereche de căști premium. În cazul modelului primit de noi la teste, White, albul predomină și combină finisaje lucioase, ușor sidefate, cu argintiu, dar și cu mici elemente negre pe căști.

Cutiuța este alb-sidefată, cu o textură foarte plăcută la atingere, și include un LED circular multicolor care îi accentuează aspectul modern. Acest LED este poziționat în partea frontală, sub zona de deschidere a capacului. În partea de jos se află portul USB Type‑C pentru încărcare, iar dacă privim atent observăm și un mic buton circular pentru pairing. La deschidere, capacul dezvăluie un interior decupat după forma căștilor și o balama argintie discretă. Tot în interior se observă și pini de încărcare.

Tips‑urile de silicon sunt albe și se atașează/detașează ușor datorită unui mic sistem de prindere. Elementele negre de pe căști sunt două zone distincte, integrate în design. Deși dopurile care intră în ureche sunt rotunde, partea externă atrage atenția prin marginea argintie ovală în formă de diamant și un mic simbol HUAWEI Sound poziționat în partea superioară. „Bețișorul” exterior are o zonă plată pentru controlul touch, iar marginile laterale preiau comenzile prin strângere între degete. La o privire atentă observăm și microfoanele — acele site fine, negre — precum și marcajele L și R pentru identificarea urechii corespunzătoare. Tot acolo se află și mici zone argintii, adică punțile prin care căștile se încarcă atunci când sunt așezate în cutiuța de încărcare.

Tehnic

Disponibile în variantele de culoare Sand, White, Grey și Blue, dimensiunile cutiuței de încărcare sunt de 65,5 × 46,7 × 22,98 mm, cu o greutate de aprox. 43 g, iar căștile au fiecare 29,1 × 21,8 × 23,7 mm și cântăresc aprox. 5,5 g.

Difuzorul căștilor este de tip ultra‑liniar cu doi magneți, cu diafragmă microplanară ultra‑subțire, și integrează o serie de senzori: infraroșu, Hall, tactil, giroscop, accelerometru, acustic osos și senzor de apăsare.

La capitolul conectivitate, avem Bluetooth 6.0, cu suport pentru conectarea simultană la două dispozitive, iar procesul de împerechere este facilitat de funcția Pop‑Up.

Bateria căștilor este de 60 mAh, iar cea a cutiei de încărcare de 537 mAh. Încărcarea cutiei se poate realiza fie prin USB‑C, fie wireless la 5W. Duratele de încărcare sunt aproximativ:

  • 40 min pentru căști (în cutia de încărcare),
  • 1 oră pentru cutia de încărcare fără căști (via USB‑C),
  • 150 min pentru cutia de încărcare fără căști (via încărcare wireless).

Autonomia în redarea muzicii:

  • 8 ore fără ANC și 33 ore cu ajutorul cutiei de încărcare,
  • 5 ore cu ANC activat și 22 ore împreună cu cutia de încărcare.

Căștile beneficiază de certificare IP57, iar cutia de încărcare de IP54, ceea ce le conferă rezistență la stropire, apă și praf.

La capitolul tehnologii și avantaje, modelul oferă: ANC cu detectare MIMO AI în timp real, Dual‑Engine AI Noise Cancellation, 2.3 Mbps lossless audio transmission, Dual‑Drive Acoustic System, Unlimited Spatial Audio cu head tracking, Hi‑Res Wireless Audio, sistem 3‑mic + VPU + algoritm DNN, precum și HUAWEI SOUND Effects.

 

Testare

Aspectul este cu siguranță unul premium, atât pentru cutiuța de încărcare, cât și pentru căști. Dacă pe cutiuță acel inel LED atrage imediat privirile, la căști ovalul argintiu cu margine „de diamant” și micul simbol HUAWEI Sound nu doar arată excelent, ci ascunde și zone de control. Culoarea albă, cu nuanțe sidefate, nu doar arată bine, ci și se simte plăcut în palmă și pe ureche. Și, apropo, nu există motive de îngrijorare în privința potrivirii: pe lângă cele patru mărimi de tipsuri, căștile au fost testate pe peste 10.000 de mostre de urechi. Așadar, la capitolul aspect, FreeBuds Pro 5 chiar au ceva de spus și comparativ cu generația anterioară, FreeBuds 5 Pro sunt cu 10% mai mici și cu 6% mai ușoare.

Odată ce le-ai scos din cutie, în momentul în care deschizi capacul cutiuței de încărcare, dacă ai în apropiere un smartphone sau o tabletă cu Android ori iOS, vei fi notificat că au fost detectate FreeBuds Pro 5, datorită suportului pentru funcția Pop‑Up. Dacă ratezi notificarea sau dacă sistemul de operare este mai vechi, o simplă căutare manuală în meniul Bluetooth rezolvă situația.

Desigur, cea mai simplă și recomandată metodă este folosirea aplicației dedicate HUAWEI Audio Connect. Odată instalată, două atingeri sunt suficiente pentru finalizarea pairing‑ului. Dacă totuși nu se conectează, nu uita de micul buton de pe cutiuța de încărcare.

În aplicație ai acces la verificarea firmware‑ului, la setările de control, la funcția de spațialitate 360°, precum și la profilurile de sunet HUAWEI Sound: Balanced, Voice, Classical, Bass sau un profil personalizat. Există și scenarii predefinite precum Movie, Podcast, Game sau Impact.

Pentru ANC poți alege între:

  • Off,
  • Awareness (să auzi ce se întâmplă în jur),
  • Smart Dual‑Core (reglare automată),
  • Cozy (zone cu zgomot redus),
  • General (zone zgomotoase),
  • Ultra (zgomot intens).

Controlul direct de pe căști se face prin atingere pe suprafața plată a „bețișorului”, prin strângere între degete (pinch) pe ovalul argintiu, prin comenzi vocale sau prin gesturi — de exemplu, dai din cap afirmativ pentru a prelua un apel sau negativ pentru a-l respinge.

Tot din aplicație poți realiza un test de potrivire în ureche, poți seta sunete la deschiderea cutiei de încărcare și poți activa funcția de localizare a căștilor, care le face să emită un semnal sonor. De asemenea, poți selecta tipul de tips-uri folosite: cele din silicon incluse în pachet sau tips-uri din spumă (achiziționate separat).

Întâi am testat FreeBuds Pro 5 în conversații telefonice și videoconferințe și am fost plăcut impresionat atât de calitatea, cât și de volumul cu care îi auzeam pe cei cu care vorbeam. La rândul lor, interlocutorii mi-au spus că mă aud foarte bine și clar. În acest caz, ceea ce spune producătorul se confirmă: sistemul format din 3 microfoane + VPU + algoritm DNN reușește să capteze vocea clar chiar și în medii extrem de zgomotoase, având inclusiv suport pentru estomparea zgomotului produs de vânt. Zgomotul ambiental rămâne în fundal, iar vocea rămâne naturală și bine conturată. ANC-ul este foarte avansat în astfel de situații, dar probabil îl vei aprecia și mai mult la muzică.

Și pentru că tot vorbeam de muzică, am pornit Spotify și am testat căștile în zone liniștite — alergare ușoară, plimbări prin parc — dar și în zone zgomotoase, cu trafic intens, zone industriale sau mall-uri. Chiar și cu adaptarea automată activată, poți trece manual prin modurile prestabilite și vei observa imediat diferențele. La sesiunile de sală, de exemplu HIIT, certificarea pentru rezistență la stropire și-a făcut treaba, iar la capitolul stabilitate căștile au stat excelent. Sunt ușoare și uiți repede că le porți.

Controlul devine rapid intuitiv, mai ales că îl poți personaliza cum dorești. Funcția de pinch este preferata mea — cea tactilă poate fi activată accidental dacă porți glugă sau căciulă. O ciupitură, două sau trei și ai rezolvat orice comandă fără probleme.

Calitatea sunetului este și ea premium. Bass-ul este „adânc”, înaltele sunt bine definite, iar volumul maxim este satisfăcător. Claritatea este excelentă, iar balansul dintre benzi este eficient indiferent de genul muzical. Iar dacă vrei să pui accent pe voce — fie că asculți muzică, te joci, urmărești filme sau podcasturi — selectezi profilul Voice din HUAWEI Sound și vocile se aud mai clar și un pic scoase în evidență.

Deși cutiuța scoate niște sunete interesante la deschidere, am preferat să le las dezactivate. În schimb, funcția de localizare a căștilor, dacă le rătăcești prin casă, este chiar utilă. Îmi place mult și inelul luminos de pe cutiuță, iar încărcarea wireless este un mare plus. Folosesc de ceva timp un pad triplu de încărcare pentru smartphone și smartwatch, iar faptul că pot pune și cutiuța acolo simplifică tot procesul, chiar dacă încărcarea este mai lentă decât prin USB‑C. Seara o pui pe pad, dimineața e gata încărcată.

Și pentru că tot suntem la capitolul încărcare: FreeBuds Pro 5 se încarcă rapid, bateriile țin bine, iar dacă rămâi fără energie, le pui în cutiuță și ai imediat încă o tură completă. Simplu și eficient.

FreeBuds Pro 5 sunt concepute pentru a oferi liniște la cerere, sunet imersiv și adaptabilitate inteligentă, poziționându-se ca o alegere premium, flagship, pentru utilizatorii care își doresc performanță audio fără compromisuri, indiferent de context.

Concluzie

FreeBuds Pro 5 sunt o pereche de căști complete, cu sunet premium, ANC avansat, confort excelent și conectivitate impecabilă. Indiferent că le folosești pentru apeluri, muzică, sport sau gaming, livrează constant o experiență stabilă și plăcută, iar autonomia și încărcarea wireless le fac și mai practice în utilizarea de zi cu zi.

HUAWEI FreeBuds Pro 5 sunt disponibile (în culorile Sand, White, Grey și Blue) de astăzi în România la prețul de 999 lei, cu un cupon de 15% reducere în perioada 16.04.2026 – 17.05.2026 dacă le achiziționați din Huawei Shop.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.