În luna mai, TV Paprika readuce pe micul ecran producțiile locale cu Mihaela Sava, cunoscută publicului drept Prăjiturela. Telespectatorii o pot urmări în fiecare weekend, de la ora 18:00 și 18:30, în trei serii care pun în prim-plan bucătăria românească, rețetele cu poveste și plăcerea de a găti simplu, curat și cu ingrediente alese cu grijă.
Mihaela Sava este una dintre cele mai cunoscute voci din zona culinară online din România. Sub numele Prăjiturela, ea publică rețete și povești gastronomice încă din 2012, iar parcursul ei combină experiența personală, rădăcinile rurale și o relație foarte directă cu publicul pasionat de gătit.
Din primul weekend al lunii mai și până pe 24 mai, de la ora 18:00, TV Paprika difuzează “De la fermă în farfurie cu Prăjiturela”, sezonul 1. Serialul explorează esența bucătăriei românești și aduce în prim-plan conceptul “Farm to Fork”, urmărind drumul ingredientelor de la producători locali până în farfurie. Tradițiile rurale, tehnicile actuale și energia caldă a Mihaelei Sava se întâlnesc într-un format vizual proaspăt, cu rețete clare și povești despre oameni, locuri și gusturi autentice. Din 30 mai, TV Paprika continuă programul de weekend cu “De la fermă în farfurie cu Prăjiturela”, sezonul 2. Noile episoade duc mai departe călătoria prin bucătăria românească actuală, cu aceeași atenție pentru ingrediente, producători și rețete care pot inspira publicul să gătească mai des acasă.
Din 2 până pe 24 mai, de la ora 18:30, telespectatorii pot urmări “Gusturi și arome din bucătăria bunicii, cu Prăjiturela”. Seria este dedicată rețetelor tradiționale, acelor preparate care păstrează memoria meselor în familie, dar care pot fi pregătite și astăzi, în ritmul unei bucătării moderne. Mihaela Sava redescoperă gusturi cunoscute, ingrediente simple și combinații care au trecut proba timpului, într-o emisiune luminoasă, apropiată și plină de savoare.
În ultimul weedend al lunii, de la ora 18:30, revine la TV Paprika “Se poate și la grătar, cu Prăjiturela”, un serial urban dedicat grătarului modern. Prăjiturela pregătește meniuri complete, de la legume la desert, folosind grătare cu cărbune, gaz sau electrice. Emisiunea aduce ingrediente din piețele locale, dialoguri spontane, sfaturi nutriționale și rețete accesibile, potrivite pentru toate gusturile.
Producțiile cu Prăjiturela au farmecul emisiunilor care te fac să intri imediat în bucătărie. Sunt filmate cu atenție la detaliu, au ritm, culoare și un ton relaxat, iar Mihaela Sava reușește să explice fiecare preparat fără rigiditate. Rezultatul este o serie de weekend care vorbește atât celor care gătesc des, cât și celor care caută idei simple, gustoase și ușor de pus în practică.
În luna mai, weekendurile la TV Paprika sunt dedicate gustului românesc reinterpretat cu naturalețe, de la rețetele bunicii la mesele pregătite pe grătar. Prăjiturela revine pe micul ecran cu povești culinare vii, ingrediente locale și preparate care arată cât de actuală poate fi bucătăria de acasă.











































