Blu-ray & DVD – Noutăţile lunii Ianuarie

0
3315
Ascultă acest articol


Blu-ray & DVD – Noutăţile lunii Ianuarie

Titlul original: Crazy, Stupid, Love

Titlul românesc: A naibii dragoste

Regie: Glenn Ficarra, John Requa

Distribuție: Steve Carell, Ryan Gosling, Julianne Moore, Emma Stone

Gen: Comedie, Romantic

An de producție: 2011

Filmul se va lansa pe BLU-RAY și DVD

 Totul pare perfect pentru Cal (Steve Carrel). La 40 de ani se poate lăuda cu o viață de invidiat: are un serviciu bun, o casă superbă, copii frumoși și este însurat cu iubita din liceu. Asta până când află că soția lui, Emily (Julianne Moore), îl înșeală de ceva timp și ar dori să divorțeze. Încă în stare de șoc, Cal încearcă să se conformeze statutului de burlac, dar cum el n-a mai fost la întâlniri de câteva zeci de ani … este depășit de situație.

Astfel, începe să-și petreacă serile singur într-un bar și are norocul să devină protejatul lui Jacob Palmer (Ryan Gosling), un playboy tânăr și atrăgător, care îl ajută să o uite pe Emily și să profite de noua sa libertate. Însă, în ciuda eforturilor lui, nu poate să ignore ce îi dictează inima și toate drumurile îl duc exact în punctul din care a plecat.

 

Titlul original: Abduction

Titlul romanesc: Răpirea

Regie: John Singleton

Distribuție: Taylor Lautner, Lily Collins, Alfred Molina, Maria Bello

Gen: Acțiune

An de producție: 2011

Filmul se va lansa pe BLU-RAY și DVD

 Dintotdeauna Nathan (Taylor Lautner) a avut sentimentul că este străin de propria sa viață. Și cea mai puternică temere i s-a adeverit într-o zi, când fără să vrea, o prietenă i-a găsit fotografia pe un site de persoane dispărute. De aici, totul a luat o întorsatură periculoasă: a realizat că părinții săi nu sunt cei pe care îi credea, iar realitatea lui era de fapt o minciună menită să ascundă adevăruri fatale.

Înțelegând că a ajuns într-un punct în care nu mai poate avea încredere în nimeni, Nathan pornește în căutarea adevărului și a părinților săi biologici împreună cu prietena sa din copilărie, Karen (Lily Collins), însă cei doi ajung în scurt timp să fie urmăriți de o armată de asasini și agenți FBI.

Călătoria lui Nathan devine astfel o luptă cumplită pentru supraviețuire, iar singura lui șansă este să se transforme din vânat în vânător și să încerce să anticipeze toate mișcările nemiloșilor adversari.

 

Titlul original: Final Destination 5

Titlul romanesc: Destinație finală 5

Regie: Steven Quale

Distribuție: Emma Bell, Nicholas D’Agosto, Miles Fisher, Arlen Escarpeta, Jacqueline MacInnes-Wood, P.J. Byrne, Ellen Wroe, David Koechner, Courtney B. Vance, Tony Todd

Gen: Thriller

An de producție: 2011

Filmul se va lansa DVD

În Destinație finală 5, Moartea este dezlănțuită de premoniția unui om care își salvează colegii de la pieire, în momentul în care un pod suspendat stă să se prabușească. Însă, exact ca în primele patru filme, acești nefericiți nu ar fi trebuit să scape cu viață și într-o cursă cumplită împotriva timpului, supraviețuitorii înceacă cu disperare să găsească o cale de a sfida planurile morții. Și încă o dată, se dovedește că indiferent unde încearcă să fugă, indiferent unde s-ar ascunde… Moartea nu poate fi păcălită.

Ajuns la a cincea parte din franciza, thriller-ul Destinație finală 5 va fi distribuit de Pro Video pe DVD din luna ianuarie.

 

Titlul original: Fright Night

Titlul românesc: Noapte de groază

Regie: Craig Gillespie

Distribuție: Anton Yelchin, Colin Farrell, David Tennant, Toni Collette

Gen: Horror

An de producție: 2011

Filmul se va lansa pe BLU-RAY 3D Combo Pack, BLU-RAY și DVD

 Filmul Noapte de groază, îl are în centrul acțiunii pe fermecătorul vecin Jerry Dandrige (Colin Farrel), un bărbat pe cât de șarmant, pe atât de periculos. După ce descoperă că vecinul său este un vampir însetat de sânge, Charley Brewster (Anton Yelchin) hotărește să pună punct numărului crescând de crime. Dar nu poate face singur acest lucru. De aceea, apelează la un ucigaș de vampiri profesionist, Peter Vincent (David Tennant), alături de care va începe să-l vâneze cu înverșunare pe Jerry.

Cu toate acestea, sângerosul vampir nu va ceda fără luptă, așa că pregătiți-vă pentru fiori  de groază, suspans și adrenalină într-un horror clasic demențial! Cu o distribuție impresionantă din care fac parte Colin Farrell, Anton Yelchin, David Tennant și Toni Collette, filmul Noapte de groază va putea fi achiziționat în format BLU-RAY 3D Combo Pack, BLU-RAY și DVD, începând din ianuarie 2012.

Titlul original: 50/50

Titlul românesc: 50/50

Regie: Jonathan Levine

Distribuție: Joseph Gordon-Levitt, Seth Rogen, Anna Kendrick, Anjelica Huston

Gen: Comedie, Dramă

An de producție: 2011

Filmul se va lansa pe DVD

Inspirat dintr-un fapt real, 50/50 este o poveste impresionantă despre iubire, prietenie, supraviețuire și umor, chiar in situațiile cele mai negre. Joseph Gordon-Levitt și Seth Rogen interpretează rolurile a doi prieteni, ale căror vieți sunt date peste cap atunci când unul dintre ei este diagnosticat cu cancer.

Regizat de Jonathan Levine, comedia 50/50, disponibilă pe DVD din ianuarie, este povestea edificatoare a unui bărbat, care în lupta sa pentru vindecare, descoperă că prietenia și familia sunt cele mai importante lucruri din viața oricarui om.


Titlul original: Restless

Titlul romanesc: Frământări

Regie: Gus Van Sant

Distribuție: Mia Wasikowska, Henry Hopper, Ryo Kase,  Jane Adams

Gen: Dramă

An de producție: 2011

Filmul se va lansa pe DVD

Drama Frământări este un film emoționant despre maturizare, o poveste remarcabilă descrisă cu originalitate și sinceritate, a cărei sensibilitate va atinge întregul public.

Annabel (Mia Wasikowska) și Enoch (Henry Hopper) sunt doi tineri marginalizați de societate, care se întâlnesc în împrejurări foarte bizare doar pentru a se îndrăgosti iremediabil. Regizorul Gus Van Sant s-a folosit de abilitatea sa extraordinară de a înțelege natura umană pentru a reda magnific implicațiile unei prime iubiri, cu toată inocența și infinitele provocări pe care fiecare început le presupune.

Ales pentru a deschide secțiunea de competiție „Un Certain Regard” de la Cannes în anul 2011, filmul Frământări va fi disponibil pe DVD începând cu luna ianuarie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.