DxM, unul dintre cele mai așteptate filme SF din 2016, va fi prezentat, în premieră mondială, la East European Comic Con chiar de către echipa din spatele filmului.
Astfel, 6 actori, regizorul Andrew Goth și scenarista Joanne Reay vin să dezvăluie pe scena de la Romexpo amănunte exclusive din culise și să lanseze oficial trailerul filmului. DxM este un film care își propune să pună pe gânduri publicul, reprezentând vizual și narativ provocările pe care omenirea le va avea de înfruntat dacă vrea să țină pasul cu propria evoluție. Astfel, pelicula explorează coliziunea dintre conștiința umană și tehnologia cuantică, precum și consecințele sale. Personajele studiază la o academie centrată pe studiul cuanticii și încearcă să creeze prima conștiință colectivă, însă încercarea lor le va releva faptul că ei înșiși fac parte dintr-un experiment și mai mare.
Printre actorii care vor răspunde întrebărilor publicului se numără Tom Payne (The Physician), Melia Kreiling (Guardians of the Galaxy, The Borgias), Antonia Campbell-Hughes, Turlough Convery, Dominique Tippe și Ryan Doyle.
DxM a fost filmat de-a lungul a 9 săptămâni, atât în București, cât și în Viena, iar echipa de filmare s-a bucurat de acces în locații deosebite: de la Casa Radio și Palatul Parlamentului până la campusul Universității Economice din Viena.
Panel-ul exclusiv dedicat DxM va avea loc sâmbătă între orele 10:00 și 11:00. Întregul program, precum și alte informații utile, pot fi consultate aici: www.comic-con.ro
East European Comic Con îi reunește anul acesta pe Manu Bennett (Crixus din Spartacus), Robert Knepper (T-bag din Prison Break), John Noble (Walter Bishop din Fringe, Denethor din Stăpânul Inelelor), Kristian Nairn (Hodor din Game of Thrones), Osric Chau (Kevin Tran din Supernatural) sau Dan Starkey (Strax din Dr. Who). Lor li se alătură Michael Stevens, creatorul celebrului canal Vsauce, care va veni și el la noi în țară special pentru un panel cu publicul.
Nu aveau cum să lipsească cele mai tari celebrități online din România – Creative Monkeyz, Sector 7, 10lucruri, Zmenta, Romercial, Rezumatul Zilei, Dani pe net, BROmania și Bobospider-, dar și artiști grafici de seamă ca Skies of Fire, Bobmeatbag, Marco Santucci, Sycra, Victor Drujiniu, Puiu Manu si Alexandru Ciubotariu (Pisica Patrata).
Oaspete de onoare va fi Tronul de Fier din cel mai popular serial al momentului, Game of Thrones, adus direct de pe platourile de filmare de către HBO Romania. În plus, fanii celei mai longevive serii TV, Dr.Who, se vor bucura să se pozeze alaturi de Tardis, creat special pentru ei de către echipa East European Comic Con.
Evenimentul se configurează și drept o adevărată arenă a campionatelor, găzduind finala regională ESL SEE, dedicată gaming-ului, unde se vor întrece 16 țări, precum și Cosplay World Masters de unde vor pleca 4 câștigători, reprezentanți a 4 țări, în marea finala de la Lisabona. În plus, publicul va avea la dispoziție o zonă de gaming dedicată relaxării, un concurs de cosplay separat de competiția enunțată mai sus, un concurs de quiz, boardgames și multe alte surprize.
Abonamentele pot fi achiziționate din rețelele Eventim și My Ticket la pretul de 69 de lei. În ultima săptămână costul va fi de 79 de lei.
East European Comic Con este organizat de Asociația Culturală Kesenai și Kickoff Events.