Liban și Croația – țări invitate la TIFF 2016

0
1116
Ascultă acest articol


Pe lângă Lituania, Festivalul Internațional de Film Transilvania dedică programe speciale altor două țări invitate: Liban și Croația. Cinefilii vor avea ocazia să vadă o selecție de titluri importante din cele două cinematografii, iar cineaști libanezi și croați se vor număra printre invitații festivalului și se vor întâlni cu publicul la Q&A-urile de după proiecții.

Focus Liban este organizat în parteneriat cu Fondation Liban Cinema, cu sprijinul Ambasadei Republicii Libaneze în România și a Sensiblu, și cuprinde nouă filme, atent selecționate de un bun și fin cunoscător al cinematografiei orientale, criticul Jay Weissberg (Variety). Din Egipt, ajunge la TIFF regizorul libanez Assad Fouladkar, cu Halal Love (and Sex), o satiră socială selecționată la Sundance, în care personajele încearcă să împace viața personală cu restricțiile impuse de legile islamice. Realizat cu afecțiune vizibilă față de personaje și fostul oraș natal, regizorul reușește să surprindă o fațetă necunoscută a Beirutului, dincolo de imaginea războiului. Regizorul libanez Mir-Jean Bou Chaaya, invitat și el la TIFF, vine cu filmul de debut Very Big Shot, o comedie neagră în vâna lui Argo, care dezvăluie corupția politică și circuitul media din lumea libaneză.

Go Home (r. Jihane Chouaib) este un studiu asupra vieții moderne în Liban, din perspectiva unei emigrante interpretate de cunoscuta actriță iraniană Golshifteh Farahani. Documentarul The Lebanese Rocket Society (r. Joana Hadjithomas, Khalil Joreige) cercetează o perioadă a  anilor ’60, ștearsă din istoria libaneză, când un grup de profesori și studenți au pus bazele cercetării în spațiu și au lansat primele rachete din țară. Regizoarea Eliane Raheb este invitată la TIFF cu filmul Sleepless Nights, o experiență emoțională epuizantă, care surprinde daunele sufletești cauzate de război.

OK, Enough, Goodbye (2010), debutul tandemului Rania Attieh și Daniel Garcia, prezentat la Karlovy Vary, în care cei doi regizori sunt și singurii protagoniști, este o odă adusă orașului natal al lui Attieh, Tripoli. Din seria filmelor despre Libanul după război face parte și Falafel (r. Michel Kammoun). În Waves ’98 (Palme d’Or pentru scurtmetraj la Cannes 2015), Ely Dagher deconstruiește relația de iubire-ură cu orașul său natal. Georges Hachem își va prezenta debutul din 2010 cu Stray Bullet, povestea unei femei care încearcă să preia controlul asupra propriei vieți în timpul războiului civil.

Focus Croația e organizat în parteneriat cu The Croation Audiovisual Centre (HAVC) și cuprinde o selecție de șapte filme noi. Regizorul croat Ognjen Sviličić își va prezenta la TIFF filmul These are the Rules, premiat la Veneția 2014 pentru interpretarea intensă a lui Emir Hadžihafizbegović. The High Sun (r. Dalibor Matanic), câștigătorul Premiului Special al Juriului pentru secțiunea Un Certain Regard de la Cannes și candidatul Croației la Oscar, în care joacă Tihana Lazović – revelația anului în Croația – urmărește trei generații influențate de conflictele sârbo-croate. You Carry Me, debutul în lungmetraj al Ivonei Juka, prezentat în competiția East of the West la Karlovy Vary, este o poveste non-lineară extrem de ambițioasă și înrudită cu Magnolia lui Paul Thomas Anderson. Prezentat la Berlinala din acest an, On The Other Side (r. Zrinko Ogresta) face referire, încă din titlu, la urmările războiului cu Iugoslavia – și tot despre urmările războiului și răni încă deschise este vorba și în întunecatul triptic narativ din The Reaper (r. Zvonimir Juric), a cărui acțiune se desfășoară într-o singură noapte.

Într-o notă binevenit de lejeră se situează Life is a Trumpet (2015, r. Antonio Nuić), care surprinde ciocnirea comic-dramatică dintre două familii la o nuntă, și Shooting Stars (2016, Ivan-Goran Vitez), o comedie savuroasă care parodiază moda actuală a show-urilor cu talente, despre o formație muzicală care vrea să-l asasineze pe Hitler și să pună capăt celui de-al doilea Război Mondial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.