Un film despre noi, despre ei și despre voi.
Regizor: Cristi Puiu
Scenariu: Philip Shelby, Tony Mosher
Lansare: 9 septembrie
Durata: 173 minute
Studio: Mandragora
Distribuitor: Mandragora
Clasificare: AP.12
Actori:
Mimi Branescu … Lary
Ana Ciontea… Mătușa Ofelia
Dana Dogaru… Nușa
Bogdan Dumitrache… Relu
Tatiana Iekel… Evelina
Marian Râlea… Dl. Popescu
Catalina Moga… Laura
Sinopsis:
Acțiunea din „Sieranevada” are loc la trei zile de la atentatul din redacția hebdomadarului parizian, Charlie Hebdo și la patruzeci de zile de la moartea tatălui său, când Lary, un medic trecut de 40 de ani, urmează să își petreacă ziua de sâmbătă însoțit de tânăra lui soție, în sânul familiei, reunite cu ocazia comemorării celui dispărut. Evenimentul, însă, nu se derulează conform așteptărilor.
Recenzie:
Salutare ”tovarăși cinefili”!
Filmul șochează, nu prin subiect ci prin lungime
Foarte rar mi s-a întâmplat să merg la un film și să mă întreb cu ardoare mai durează mult? În cazul de față, și o spun cu toată sinceritatea, mi-am pus în gând această întrebare. Și nu, nu din cauza temei abordate de film, ci datorită lungimii lui. Aproximativ trei ore în care singurele momente de rupere de ritm le poți număra pe degete.
Cristi Puiu ne propune prin ”Sieranevada”, așa cum a declarat la Q&A-ul de după vizionare, că mare parte din tema abordată în film, o poveste de familie, îi aparține ca și experiență de viață. Experiență ce ne demonstrează, într-un fel sau altul, că regizorul a rămas marcat de anumite episoade din viața sa de familie.
Dar să trecem peste și să discutăm mai departe despre filmul ”Sieranevada” (nu am reușit nici unul din sală, la vizionare, să înțelegem de unde i-a venit numele), propunerea României la Premiile Oscar (pe bune?!).
După cum s-a putut citi și în sinopsis-ul oficial, avem de-a face cu o familie, numeroasă de altfel, care se pregătește de un parastas în toată regula, așa cum cere datina, la Nușa acasă, personaj interpretat de inegalabila Dana Dogaru, care a fost și ea prezentă la Q&A-ul de după film.
Lary (Mimi Branescu), un doctor, trecut de 40 de ani și cu mai tânăra lui soție, cu crizele vârstei la pachet, ia parte la acest eveniment de familie, Nușa fiind defapt mama lui.
Mimi Branescu și-a dus partitura cu brio, regizorul nelăsând loc de improvizație pe tot parcursul peliculei, nici lui dar nici celorlalți protagoniști, care, trebuie să recunoaștem, au fost mulți. Mulți într-un spațiu aproape claustrofobic, este vorba de un apartament înghesuit de 4 camere, undeva în București. Nu a făcut prea mare efort în a da viață unui personaj, care de altfel în mioritica noastră țărișoară l-ai putea găsi la orice colț de stradă. Acest aspect nu minimalizează cu nimic valoarea actoricească adusă de Mimi Branescu personajului propus de Cristi Puiu, personaj în care se / și îl putem regăsi pe regizor, aproape în totalitate.
Eu, ca spectator, neștiind că scenariul are la bază o proporție covârșitoare din experiența de viață a regizorului, am dedus din primele cadre că povestea e pesonală, intimă, ba chiar subiectivă. De altfel și unghiul din care a fost filmat tot filmul ne dă impresia unui alt personaj (Cristi Puiu), care asistă, uneori chiar interacționează cu ceilalți din casă (cu așa-zisele stângăcii de filmare, vezi ici-colo un umăr dat în obiectivul camerei), ba mai mult, se implică în toate dialogurile dintre personaje.
Revenind la personajul lui Mimi Branescu aș mai putea adăuga faptul că evidenţiază foarte bine la un moment dat angoasele unei copilării nu prea fericite printr-o relatare dureros de sinceră, legată de un anume moment din viața lui, eveniment despre care am aflat ulterior (și eram în stare să pun pariu că este așa), că s-a întâmplat în realitatea vieții lui Cristi Puiu, pe când era copil. Nu am s-o detaliez aici, ci am să vă las să o descoperiți singuri mergând la film.
Despre personajul interpretat de Dana Dogaru, Nușa, nu sunt prea multe de spus. Nușa o femeie în vârstă, măcinată de dispariția soțului, dar și de necazurile vieții, printre care și faptul că a știut aproape toată viața ei că defunctul o înșela de câte ori putea (aflăm asta de la Lary), încearcă să-și ducă crucea și ține cu dinții de datina parastasului cu orice chip.
Familia asta, despre care vorbim, o familie numeroasă, este captivantă, alertă, cu toate că filmul nu ne dă senzația de alert, ba dimpotrivă, la un moment dat ai senzația de claustrofobie, deoarece aproape tot filmul se petrece în acel apartament de 4 camere. Cadrele de exterior sunt puţine şi nu cu prea mare relevanţā.
Dialogurile sunt bine gândite, nu dau senzația de fad, anost, dar nici nu te dau pe spate, iar o anume temă revine obsedant în discuțiile dinte personaje, și ne referim aici la teoriile conspiraționiste legate de evenimentele diin 9-11 septembrie 2001 și nu numai. Regizorul declara la un moment dat că a vrut să readucă pe peliculă, cu acest film, aerul acela de la începutul anilor ’90, din vremea comunismului, și aici avem un reprezentant foarte bine conturat de Tatiana Iekel ce dă viață unei bătrânici trecute prin ciurul comunismului și încă o activistă acerbă a acelor vremi, dar și al anilor 2000.
Aceste contraste sunt punctate, obsedant, și prin muzica de fundal, zicese de la radio, cu hiturile acelor vremi. Că tot a venit vorba de coloana sonoră a filmului, trebuie să precizăm că a costat cam 90.000 de euro achiziționarea drepturilor de difuzare, ceea ce este o sumă considerabilă pentru un film românesc, cel puțin asta e părerea mea.
Sunt multe momente de reală comedie, la care sala a râs și va râde, dar și momente care ar fi trebuit tăiate la montaj. De altfel chiar regizorul recunoaște că s-au mai tăiat și alte scene, dar nu datorită unei calități slabe a produsului, ci datorită unui singur element, important, durata filmului. Imaginea, muzica și sunetul sunt într-adevăr excelente, iar imersiunea, așa cum spuneam și mai devreme, este perfectă și s-a văzut clar viziunea regizorală a lui Puiu. 
Ca și concluzie finală, pot spune că este un film bun, dar ar mai fi putut fi periat, în sensul că s-ar mai fi putut renunța la anumite scene care, după părerea mea, au fost cam de umplutură. Dacă acest film va trece de selecția finală pentru Premiile Oscar, mă îndoiesc, și spun asta gândindu-mă doar la cele 173 de minute ale filmului și nu la subiect. Dacă urmărim trendul din ultimii doi ani, la Oscar, vedem că filmele cu mesaj/impact social au avut câștig de cauză. Ar putea fi un potențial premiat doar dacă nu ar fi fost atât de lung.
Acestea fiind zise, vă salut “tovarăși cinefili”, să vă curgă filme bune prin fața ochilor și ne auzim, în fiecare dimineață, de luni până vineri, de la 07:30, la Radio 1 România.
Cu aceste gânduri și rânduri vă invit din 9 septembrie în cinematografe să vedeți “Sieranevada”, film adus în România de Mandragora.
Poster:
Trailer:
https://www.youtube.com/watch?v=NLIrDfySU3U
