,,King Arthur: Legenda Sabiei” ia cu asalt cinematografele din România în premieră, de astăzi, 19 mai

0
2145
Ascultă acest articol


Cu acelaşi inconfundabil stil dinamic, talentatul regizor Guy Ritchie aduce din 19 mai pe marile ecrane aventura epică „King Arthur: Legenda Sabiei”. Lui Charlie Hunnam îi revine rolul principal şi misiunea de a prezenta legenda sabiei Excalibur şi traiectoria lui Arthur de la copilăria de pe străzi, până la ocuparea tronului.

După ce tatăl lui Arthur a fost asasinat, unchiul său (Jude Law) este cel care va prelua conducerea regatului Camelot. Alungat din castel şi mult prea mic să-şi mai amintească originile, Arthur ajunge să crească departe de împărăţie, pe aleile întunecate ale oraşului Londinium. Însă în momentul în care acesta reuşeşte să scoată sabia din stâncă, viaţa lui se schimbă radical şi este forţat să-şi accepte destinul şi să revendice coroana, indiferent că îi place sau nu.

Toată lumea cunoaște fabuloasa legendă a lui Arthur… sau cel puțin crede că o cunoaște. Dar în mâinile regizorului Guy Ritchie, povestea capătă un aer mai modern și mai curajos, astfel încât Arthur nu e rege încă, ci doar un bandit, un erou foarte sceptic, obligat să-și descopere adevăratul destin în timp ce luptă împotriva monarhiei pe care este menit să o conducă.

Pe lângă Hunnam (serialul FX „Sons of Anarchy”) și Law, nominalizat la premiile Oscar („Cold Mountain”, „Talentatul domn Ripley”), din distribuție mai fac parte și Astrid Bergès-Frisbey („Pirații din Caraibe: Pe ape și mai tulburi”), Djimon Hounsou, nominalizat la premiile Oscar („Diamantul sângeriu”, „In America”), Aiden Gillen (serialul HBO „Urzeala tronurilor”) și Eric Bana („Star Trek”).

Guy Ritchie („Agentul de la U.N.C.L.E.”, filmele „Sherlock Holmes”) a regizat filmul după un scenariu scris de Joby Harold, Guy Ritchie și Lionel Wigram,  pe baza unei povești de David Dobkin și Joby Harold. Pelicula este produsă de Akiva Goldsman, laureat al premiilor Oscar („O minte sclipitoare”), Joby Harold, Tory Tunnell, Steve Clark-Hall, Guy Ritchie și Lionel Wigram. David Dobkin și Bruce Berman sunt producătorii executivi.

Din echipa creativă condusă de Ritchie fac parte directorul de imagine John Mathieson, nominalizat de două ori la premiile Oscar („Gladiatorul”, „Fantoma de la Operă”), scenografa Gemma Jackson, nominalizată la premiile Oscar („În căutarea Tărâmului de Nicăieri”), editorul de imagine James Herbert, designerul de costume Annie Symons și supervizorul efectelor vizuale Nick Davis, nominalizat la premiile Oscar („Cavalerul negru”). Muzica a fost compusă de Daniel Pemberton.

Warner Bros. Pictures, în asociere cu Village Roadshow Pictures, prezintă din 19 mai „King Arthur: Legenda Sabiei”, o producţie mult anticipată care îi are în rolurile principale pe Charlie Hunnam, Djimon Hounsou, Jude Law şi Eric Bana.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.