Toate aceste nopți albe este un documentar hibrid pentru că testează limitele genului. Regizorul și-a căutat personajele timp de mai multe luni, frecventând baruri și petreceri din Varșovia, până i-a întâlnit într-un final pe studenții la Arte Krzysztof Baginski și Michal Huszcza. Au petrecut apoi trei luni împrietenindu-se și găsind situațiile cele mai potrivite din punct de vedere cinematografic.
Regizor: Michal Marczak
Gen: Documentar, Dramă
Lansare: 28 iulie
Durata: 1h 40min
Studio: GEM Entertainment
Distribuitor: Transilvania Film
Clasificare: N.15
Actori:
Krzysztof Baginski
Michal Huszcza
Eva Lebuef
Sinopsis:
Toate aceste nopți albe este un documentar hibrid pentru că testează limitele genului. Regizorul și-a căutat personajele timp de mai multe luni, frecventând baruri și petreceri din Varșovia, până i-a întâlnit într-un final pe studenții la Arte Krzysztof Baginski și Michal Huszcza. Au petrecut apoi trei luni împrietenindu-se și găsind situațiile cele mai potrivite din punct de vedere cinematografic.
Recenzie:
Michal Marczak, un „fin” cunoscător al Varșoviei contemporane, se abate de la direcția documentarelor stabilită prin At the Edge of Russia, Fuck for Forest, și aduce sugestia de industrial cu sugestia de organic din short-ul regizat pentru piesa „I promise” de la Radiohead în noua sa producție pentru care câștigă la Sundance premiul pentru regie. Ambițiile sumative regizorale se constituie într-un film fără un subiect clar, o reverie, protagoniștii mergând ca prin vis cu ochii deschiși.
Prin tradiționalele decoruri ale chefurilor apoteotice mallickiene trec Krzysztof (Krzysztof Baginski), un Evan Peters polonez, alături de bunul său prieten Michal (Michal Huszcza). Zămislită din spuma mării parcă apare și Eva (Eva Lebuef), fosta iubită a lui Michal, care începe o relație cu personajul principal. Îmbrăcată în desuuri repetitive, nici măcar acest nou element nu-i distrage pe cei trei de la plimbările și dansul lor. „Tinerii” adulți sunt apatici, distrați, detașarea e glamour. Febra căderii comunismului s-a risipit, iar noutățile sunt rapid absorbite, digerate de generația „millenials”. Tablourile temporale legate narativ nu fac vreun favor stilului deloc frapant când vine vorba de mizanscena cinematografică, relativ plată, și cel mai deranjant, repetitivă.
Grosul acțiunii din Toate aceste nopți albe surprinde esența libertății pe care o au toți cei cu două decade la bord. Devenirea e „îmblânzită” din loc în loc de câte o epifanie plină de patetism adolescentin sau șarade picturale – merg cu spatele, o fată își rupe ștrampii împiedicându-se, sar de la un stâlp la altul, cară o canapea pe care interzic sexul și masturbarea, sunt flamingo pe zi și îi vezi mai mult în frânturile de dimineață, când s-a terminat și after-ul, dar ei insistă să spargă sticle și să râdă în toți timpii unui carpe diem.
În arhiva de momente se strecoară și secvențele serene și (aparent) dezinhibate filmate cu propria cameră în dormitor după ce au făcut dragoste, cu Eva în toată goliciunea sa, trasând formele unei tipologii de fete din seria celor pe care le-am cunoscut cu toții în trecere la un moment dat, dar erau mult prea „out of our league” ca să ne băgăm prea mult în seamă. The Kills zic într-o piesă de-a lor că love is just a dialogue, you can’t survive on ice cream și pe bune dreptate, când filmul nu se poate lua în piept cu întrebări visavis de devenire și alte artificii împrumutate de ici, colo. Mai târziu, eșuat printr-un parc, Krzysztof cântă melodii de dragoste într-un costum de iepure roz și trece prin călătoria asta ca nisipul prin clepsidră. Oscilând amețitor între ficțiune și documentar, nici nu mai știi dacă-i una sau cealaltă ori dacă mai contează.
După ce a fost elevat și prin imaginile lui Lubezki pentru care își merită lauda, pelicula e un deja-văzut ai împătimiților, cât și creatorilor de coming of age-uri care reciclează temele romanțate ale „tineretului”, cu prea puțină actualitate, dedicat parcă celor care n-au avut parte de experiențele creionate la vremea potrivită. Nu cunosc contextul polonez al lui 2017 pentru scena de twenty-somethings cum îl știu pe cel al Bucureștiului și deși e menit să fie ceva cu care audiențele internaționale pot rezona, parcă mi-aș fi dorit dacă nu stegulețe roșii, măcar indicii către motivele din spatele înecării în băutură, sex, drogangeală și trip-hop de sufragerie.
Prin hipermnezie aflăm că timpul din întreaga ta viață în care mănânci chips-uri e undeva pe la două săptămâni, cel în care faci sex șapte luni și să te uiți la artificii doar patru zile. În Toate aceste nopți albe, petrecerile se aseamănă una cu cealaltă, totul e o mască fadă pentru nesiguranța trăitului de pe o zi pe alta. Filmul caută ceva în permanență, asemeni protagonistului său, ceva care-i lipsește cumplit; cum putem calcula tot timpul din viața noastră în care ducem această căutare?
Poster:
Trailer:
