Seri de film UrbanEye la Anuala de Arhitectură’18

0
1149
Ascultă acest articol


Serile de film UrbanEye fac parte din programul Anualei de Arhitectură București și în acest an. Vă așteptăm pe 10, 11 și 12 iulie, în Grădina Casei Universitarilor, strada Dionisie Lupu, nr. 46, începând cu ora 21:30, la patru filme de arhitectură a căror principală temă este „locuirea”.

Locuințele constituie fondul principal construit al orașelor, iar serile de film UrbanEye prezintă la AAB2018 trei situații complet diferite. Acestea reflectă relația dintre arhitect și autoritatea publică în prezent: locuințele construite fără arhitecți sau respectarea reglementărilor urbanistice (Batushas Haus), cele realizate inovând cu ajutorul resurselor locale (Do More With Less) și nu în ultimul rând, cele proiectate de arhitecți renumiți într-un context legal strict (Aires Mateus: Matter in Reverse).

Proiecțiile sunt în aer liber, iar intrarea este gratuită.

Subtitrarea filmelor este în limba engleză.

Program:

  • MARȚI | 10 IULIE | 21.30
    Prishtina – The Agony of a City (2009 | 27 min | Kosovo)
    Batushas Haus (2016 | 68 min | Elveția, Kosovo)
  • MIERCURI | 11 IULIE | 21.30
    Do More With Less (2017 | 87 min | Ecuador, Spania)
  • JOI | 12 IULIE | 21.30
    Aires Mateus: Matter in Reverse (2017 |65 min | Portugalia)

Ce filme vedem:

Prishtina – The Agony of a City

Filmul documentează metamorfoza orașului Priștina, noua capitală a statului Kosovo ce a cunoscut în ultimele decenii o creștere accentuată a numărului de locuitori. Cu toate că orașul nu a suferit distrugeri majore în timpul războiului, după anul 1999, lipsa unei strategii de amenajare urbanistică pe termen lung, presiunea dezvoltatorilor în procesul de planificare urbană și construcțiile fără autorizații au transformat orașul într-un coșmar urban.

Batushas Haus

De peste 15 ani Kadri Batusha construiește o adevărată fortăreață la periferia orașului Priștina, fără planuri, arhitect sau autorizație. Arhitectura dezordonată a acestei enorme construcții, cu turnurile, scările și coridoarele sale întortochiate reflectă viața lui Kadri Batusha, vânzătorul de kebab din Priștina devenit activist politic. Batushas Haus este imaginea traumelor din timpul războiului, din închisoare, a celor 10 ani petrecuți în Elveția ca azilant, dar și nevoia compulsivă de a merge mai departe. Kadri Batusha continuă să extindă clădirea sa, care adăpostește peste 300 de persoane, ca o confirmare a apartenenței, întrucât pentru a aparţine cu adevărat trebuie să îţi revendici propiul loc în lume.

Festivaluri / Premii: Audience Award, DOKUFEST Prizren, 2016 Best Documentary – Marcellino de Baggis Award la Festival Internazionale del Cinema Documentario 2017.

Do More With Less

Atenția ne este îndreptată spre arhitectura ecuadoriană contemporană în contextul unei crize financiare constante care a determinat această disciplină să se reinventeze și să caute inovația în utilizarea resurselor locale atât de subestimate. Mario Novas Martinez și Katerina Kliwadenko ne arată cu onestitate modul în care tinerii arhitecți se implică și practicile arhitecturale alternative care abordează problemele sociale, urmărind să schimbe modul în care arhitecții și societatea interacționează.

Festivaluri / Premii: Budapest Architecture Film Days, Copenhagen Architecture Festival, Arquiteturas Film Festival, Arqu[in]FILM, Northwest Film Forum Seattle, Mextrópoli.

Aires Mateus: Matter in Reverse

Aires Mateus este un film despre arhitectură, spațiu, mișcare și materie – și cum este totul interconectat. Filmul este inspirat de unul dintre cele mai cunoscute birouri de arhitectură din Portugalia, iar în cele opt clădiri prezentate regizorul a hotărât să exploreze materialitatea. A introdus astfel în film un corp uman, care „explică” arhitectura prin dans contemporan.

Este o abordare conceptuală a portretizării arhitecturii care redă o percepție diferită a spațiului, deschide posibilitatea de a avea o reacție naturală la arhitectură prin performanța corpului, oferă spectatorului un sentiment de atingere și de materialitate.

Festivaluri / Premii: Architecture & Design Film Festival, New York, Porto/Post/Doc, Arquitecturas Film Festival, Arqu[in]FILM
Pentru mai multe detalii, vizitați urbaneye.ro și pagina de Facebook UrbanEye Film Festival.

Serile de film UrbanEye din cadrul Anualei de Arhitectură Bucuresti 2018 sunt organizate de asociația ARTA în dialog și susținute de Filiala București a Ordinului Arhitecților din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.