Sony Interactive Entertainment a anunțat disponibilitatea patch-ului New Game+ pentru jocul God of War din 20 august. Acesta va aduce noi echipamente, inamici mai puternici, dar și posibilitatea de a sări peste scenele cinematice.
Patch-ul este gratuit și a fost inspirat de feedback-ul primit din partea comunității. În urma actualizării, jucătorii vor putea să parcurgă din nou călătoria lui Kratos și Atreus cu toate armurile, vrăjile, talismanele, resursele și abilitățile precedente, la orice dificultate. În plus, aceștia se vor putea lupta cu inamici mai puternici, ce vor avea noi abilități.
New Game+ va aduce și un nou nivel pentru echipamentul ce poate fi realizat și îmbunătățit. Astfel, jucătorii vor putea colecta ‘Skap Slag’, o nouă resursă necesară pentru a duce echipamentul la cel mai înalt nivel.
Jucătorii vor avea și posibilitatea de a sări peste scenele cinematice, atât în modul normal, cât și în New Game+, odată ce au terminat o campanie. În plus, aceștia vor avea noi opțiuni de personalizare prin intermediul noilor armuri și vrăji.