Secretul Fericirii – Recenzie

”Realizat în spiritul unei comedii, „Secretul Fericirii” are, însă, un traseu psihologic solicitant, care ne determină să descoperim lucruri noi despre noi înșine și despre cei din jurul nostru.”

Regizor: Vlad Zamfirescu

Scenariu: Alexandru Popa

Gen: Comedie, Dramă

Lansare: 19 octombrie

Durata: 1h 30 min

Distribuitor: Movie Production Entertainment

Clasificare: A.P.15

Actori:

Vlad Zamfirescu – Tom
Irina Velcescu – Ana
Theo Marton – David

Sinopsis:
Într-o seară între prieteni, Tom îşi împinge soţia şi amicul în situaţii mai mult decât absurde, căutând să-i facă să dezvăluie secrete bine păzite. Astfel, cei doi prieteni descoperă că fericirea cuiva este posibilă doar dacă altcineva este nefericit. Pentru că resursele de fericire sunt limitate.

Recenzie:

Salutare, tovarăși cinefili!

Seara este un sfetnic bun, spune o vorbă din popor, și dacă seara se încheie și cu un eveniment relaxant e și mai bine, aș mai adăuga eu. După o zi plină de alergătură, am ajuns la Godot Cafe, unde am fost invitat, în dublă calitate, cea de realizator al unei emisiuni tv,” CoolART”, la București TV, și cea de recenzor din partea movienews.ro, loc unde a avut loc vizionarea cu presa a filmului” Secretul Fericirii”.

Este primul film semnat de Vlad Zamfirescu ca și regizor, și experiența asta este unică, atât pentru el, cât și pentru noi, cei invitați să vedem, să scriem și să transmitem mai departe părerile noastre.

Și că tot veni vorba despre asta, în primul rând trebuie să vă spun că producția, nu lipsită de peripeții, a durat aproape trei ani, agonizanți ar spune, de undeva din colțul gurii, Vlad Zamfirescu, dar, din punctul meu de vedere, trei ani meritați din plin. Nu vreau să intru în detalii despre buget sau despre alte astfel de lucruri, pentru că aș minimaliza calitatea produsului finit, și anume acest regal cinematografic care te face să crezi că Vlad minte când afirmă că este primul lui film în calitate de regizor.

Povestea, nu este simplă, dar se învârte în jurul a trei personaje existente în planul direct, real, și un al patrulea, absent, dar obsedant de prezent, de la un anumit punct, în conversația dintre cei trei.

Vorbim de trei prieteni buni, Tom, jucat de Vlad Zamfirescu, David, interpretat în film (și o să înțelegeți de ce accentuez această afirmație mai târziu), de Theo Marton, actor la teatrul din Târgu-Mureș, și Ana, soția lui Tom, interpretată cu naturalețe și pasiune, de Irina Velcescu.

Tot filmul, și este deja un rețetar bine pus la punct, se desfășoară într-o singură locație, apartamentul lui Tom și al Anei, mai exact pe balconul acestora, și pornește de la o întâlnire nevinovată a celor trei, asezonată cu puțină ”iarbă”, câteva beri și, de ce nu, chiar și de câte un pahar de whisky de bună calitate.

Despre subiect și dialog chiar nu vreau să vorbesc, nu de alta, dar aș ”da din casă”, și vreau, chiar v-aș obliga, dacă aș avea cum, să mergeți să vedeți acest film până la capăt.

Scenariul, scris de Alexandru Popa, are la bază un roman semnat tot de Alex, de altfel un tip modest și care nu a vrut să apară în fața vreunei camere de luat vederi, tocmai în ideea că cel mai bine în numele lui vorbește filmul, scenariul și, implicit cartea. Și, credeți-mă, Alex a ales cea mai bună metodă de a-și ”vinde” produsul. Scenariul extrage, așa cum ne-au dezvăluit regizorul și producătorul filmului, Cristina Dobrițoiu, trei pagini din roman, și le transpune într-un film de o oră și treizeci de minute.

Aparența simplitate a dialogurilor și naturalețea lor, dar și subiectul atins, este elementul cheie în acest film, și asta atrage, asta te face pe tine ca spectator să te regăsești foarte repede într-unul din personaje, fie că vorbim de arogantul (cică !?) Tom, de tipul de gașcă, prietenul bun, David, sau în soția grijulie, sexy, Ana. Dar toate astea sunt doar aparențe !

Nimic nu pare ceea ce este și ceea ce este nu pare ceea ce credem noi că ar fi… Totul se destramă, tot eșafodul nostru emoțional și empatic escaladează odată ce trecem în partea a doua a filmului, acolo unde lucrurile nu mai sunt comice, puerile și deocheate, acolo unde realul, palpabilul preia controlul, atât al personajelor, cât și al dialogului și prin toată această mașinațiune, aproape diabolică, te țintuiește de scaun, iar la final, sentimentul este de părere de rău pentru toate personajele implicate.. dar mă opresc aici pentru că, așa cum spuneam, vreau TU cititorule să mergi să vizionezi acest film.

Construcția a ceea ce vei vedea pe ecran are în spate 3 luni de repetiții, ca la teatru, așa cum ar trebui să fie construit orice film care se respectă, iar Vlad are școala veche, aia a Maestrului Ion Cojar, și asta se vede în fiecare pixel de pe marele ecran.

Dinamica personajelor și a dialogurilor te face să uiți noțiunea de timp și spațiu, te marchează și te face să te redefinești în raport cu cei din jurul tău, mai ales dacă, într-un fel sau altul, te regăsești tu și vreun prieten apropiat în poveste. Te recalibrezi după un astfel de film și mergând, hai-hui, pe stradă, după ce ieși din sala de cinema, îți pui întrebarea ”cum ar fi dacă… ?”, și întrebarea va persista ceva vreme, până să reușești să ți-o scoți din minte.

Irina Velcescu are un moment în acest film, în care se vede tot, interiorul, exteriorul, totul se vede atât de transparent, dar în același timp cu o atâta încărcătură emoțională, încât la vizionare sala a amuțit și a stors fiecare literă din frazele spuse de Irina, la finalul acelui moment, un zumzet surd, dar descătușat s-a auzit.. și mă opresc aici.

Cinismul planului pus la cale de Tom este machiavelic, dar te transpune, de fapt te atrage în acțiune, încât nu te mai poți desprinde și ba ai vrea să-i dai una peste gură să înceteze, ba ai vrea să-l împingi de la spate și să marșeze și mai mult și să vezi până unde duce… și vedem, și rămânem ca la dentist, cu gura căscată și încercăm, în timpi scurți, să ne revenim pentru a nu pierde nimic din ce urmează, și tot așa.

Este un carusel de emoții și trăiri de la început și până la final, și toate replicile lui Tom, în raport cu ceilalți doi, au dublă valență, dar trebuie să fi foarte atent, să le reții, ca mai târziu să realizezi că așa e, dar mai important, să înțelegi de ce a fost așa.

Mă opresc aici felicitându-i pe toți că au scos pe piață acest proiect, spunând că este unul din puținele filme românești la care stai, aștepți, vezi, simți și îți dorești ca totul să nu se termine… O poveste foarte bine scrisă, foarte bine gândită și excelent, natural și firesc jucată, urându-le cât mai mulți spectatori în sălile de cinema, nu de alta, doar PENTRU CĂ MERITĂ !..ah! era să uit, ”Secretul Fericirii” a devenit, în acești trei ani cât a durat producția, și un spectacol de teatru, în care Vlad Zamfirescu, Irina Velcescu și Dan Bordeianu joacă, tot în regia lui Vlad Zamfirescu.

Poster:

Trailer: