Vinovatul: 2 premii și 3 nominalizări în acest weekend

0
873
Ascultă acest articol


Vinovatul / The Guilty, propunerea Danemarcei la Premiile Oscar și favoritul publicului cinefil din întreaga lume a avut lansarea în cinematografele din România în acest weekend.

Tot în acest weekend, ”Vinovatul” a adăugat în palmares două premii și 3 nominalizări importante:
Sâmbătă, 10 noiembrie, s-au anunțat oficial nominalizările European Film Awards, premii denumite și Oscarul European. Vinovatul / The Guilty a fost nominalizat la 3 categorii: Cel mai bun scenariu – Gustav Möller & Emil Nygaard Albertsen, Cel mai bun actor într-un rol principal: Jakob Cedergren și Descoperirea anului.

Duminică, 11 noiembrie, s-a încheiat cea de-a 59-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Salonic. Vinovatul a plecat acasă cu două premii: Cel mai bun actor într-un rol principal: Jakob Cedergren și Premiul Publicului pentru Cel mai bun film din competiție. Dealtfel, Premiul Publicului este cel mai frecvent trofeu câștigat de filmul cineastului debutant Gustav Möller: Sundance Film Festival, International Film Festival Rotterdam, Transilvania International Film Festival (TIFF), Montclair Film Festival, Seattle International Film Festival, Stony Brook Film Festival sunt doar câteva dintre festivalurile unde filmul a fost ales de către public ca fiind cel mai bun din competiție.

Sinopsis: Asger Holm (Jakob Cedergren), operator la serviciul de urgenţă 112, răspunde la apelul unei femei răpite. Când convorbirea se întrerupe brusc, începe o disperată căutare a victimei şi a agresorului. Folosindu-se doar de telefon, Asger se aruncă într-o cursă contracronometru pentru a salva femeia aflată în pericol, dar curând îşi dă seama că lucrurile nu sunt ceea ce par.

Vinovatul / The Guilty rulează acum în 25 de orașe din România: București, Arad, Baia Mare, Bârlad, Botoșani, Brașov, Brăila, Caransebeș, Cluj Napoca, Constanța, Craiova, Gura Humorului, Iași, Lugoj, Oradea, Oravița, Petroșani, Pitești, Ploiești, Reșița, Sfântul Gheorghe, Sibiu, Târgu Mureș, Timișoara, Vulcan.

Lista completă a cinematografelor și programul pentru săptămâna 9-15 noiembrie este disponibil aici: www.badunicorn.ro/vinovatul.

Gustav Möller s-a născut în Göteborg în 1988. În 2015 a absolvit Școala Națională de Film din Danemarca, secția de regie, cu scurtmetrajul In Darkness͟ care a câștigat Next Generation Award la festivalul de film din Haugesund. Vinovatul / The Guilty este lungmetrajul său de debut.
Jakob Cedergren a devenit cunoscut în 2000, în miniseria daneză͞The Spider͟. A fost selectat în programul EFP Shooting Stars din 2005. În 2009 a primit Danish Academy Award și Critics Association Award pentrurolul din Terribly Happy͟ (regia: Henrik Ruben Genz). Pentru rolul din Submarino (regia: Thomas Vinterberg) a primit o nominalizare la Premiile Academiei Europene de Film în 2011.

Vinovatul / The Guilty rulează acum în cinematografele din România. Un film distribuit de Bad Unicorn.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.