“Până la ora 7:30 PM, când trebuie să prezinți dovezile adunate, vei trece prin mai multe, să le numim niveluri, care trebuie să le străbați într-un timp fix și să aduni cât mai multe dovezi.”
Gen: Aventură
Lansare: 5 martie 2019
Studio: White Paper Games
Distribuitor: Sold Out
Platforme: PlayStation 4, Xbox One, PC (Steam)
Clasificare: 16
Sinopsis:
The Occupation este un thriller de aventură, din perspectiva întâi, a cărei acțiune se petrece în Nord Estul Angliei în data de 24 octombrie 1987. Vei interpreta rolul unui jurnalist care investighează un caz important, iar toate acțiunile tale influențează narativa, iar cel mai mare inamic e… timpul.
Recenzie:
Myst – o serie de jocuri legendare care a fost clar un catalizator pentru jocurile de gen – adventure first-person – care au urmat să apară și să bucure fanii genului aventură din perspectiva persoanei întâi. Sărind cu pași mari aproape de prezent, SOMA a fost o revenire glorioasă a genului – a fost gratuit, la un moment dat și pentru abonații PlayStation Plus – și pomenesc de el pentru că-l voi folosi ca un fel de etalon pentru a-l compara cu The Occupation, jocul despre care vom vorbi imediat. The Occupation face parte din genul menționat și-l combină cu cel de investigații adăugându-i un element, hai să-i zicem “interesant”, timpul fix de desfășurare a acțiunii. Așadar haideți să aflăm “ce și cum”.
Povestea
Recunosc că nu auzisem de The Occupation până nu am văzut o reclamă pentru jocurile lunii martie din PlayStation Store și după primele imagini văzute am și tresărit. După gustul plăcut lăsat de terminarea lui SOMA mi-am dorit să mai am șansa să mă distind la un joc asemănător și The Occupation părea ceea ce căutam. Am primit codul pentru recenzie (versiunea PlayStation 4) și m-am pus pe treabă.
Povestea sună bine și este presărată cu un element subliniat și de producător – faptul că acțiunea se întâmplă într-o singură zi (24 octombrie 1987) în decursul a aproximativ 4 ore și timpul se desfășoară ca cel real, așadar durează aproximativ 4 ore să ajungi la (un) final. Povestea îi aduce în prim plan pe jurnalistul Charles Bowman, dar și pe Scarlet, care decid să “atace” un subiect destul de cotroversat care ar putea avea urmări importante ale investigației. Interesant este că acțiunea are loc în universul din care face parte alt joc White Paper Games, Ether One. Cei doi investighează un atac terorist care s-a scondat cu 23 de victime și a forțat Guvernul Britanic să inițieze The Union Act – un act controversat care amenință direct libertatea populației Britanice afectând, de asemenea și subiectul delicat ar imigrării (sună familiar, nu?).
Cei doi fac acest mare pas și povestea pornește de la 3:27 PM din data de 24 octombrie 1987, iar investigația are loc, în mare parte, într-o clădire guvernamentală de unde trebuiesc găsite cât mai multe indicii, dar, bineînțeles, totul trebuie făcut pe furiș fără să fii prins de paznici. Până la ora 7:30 PM, când trebuie să prezinți dovezile adunate, vei trece prin mai multe, să le numim niveluri, care trebuie să le străbați într-un timp fix și să aduni cât mai multe dovezi. Dacă timpul trece, povestea se mută mai departe. Într-un sfâșit ora 7:30 va sosi și vei avea parte de un final nefericit, dacă nu reușești (cazul meu), sau fericit dacă prezinți toate dovezile (vor fi acumulate în 3 “cartdrige”-uri), iar în ambele cazuri ți se vor prezenta și consecințele.
Gameplay
Încă de când dăm drumul la joc, după un avertisment pentru cei cu probleme de epilepsie, avem un meniu simplu (amintește de The Last of Us) de unde nu poți face prea multe setări, dar oricum, nici nu e nevoie.
Mecanica jocului se bazează foarte mult pe Dynamic Artificial Inteligence care este aplicat asupra, cel puțin al celor doi “antagoniști” – paznicul Steve (I really hate that guy) și Dan – sau Sean Connery, cum i-am zis eu, paznicul șef. Cei doi au anumite rutine scriptate în joc, dar care vor putea oricând să fie deviate, mulțumită acelul D.A.I. care vor fi declașate de acțiunile tale. Pentru cunoscători, cei doi sunt practic Tyrant-ul/Mr. X din Resident Evil 2 – sunt peste tot, peste tine… dar ai posibilități multiple de a-i fenta și de a te ascunde de ei.
În primul rând trebuie să știi că în joc nu se fuge, așadar trebuie să te obișnuiești că toată acțiunea are loc la “pași mărunți”, iar întunericul e cel mai bun prieten al tău (dacă te descurci să vezi ceva). Te poți ascunde sub birouri sau opri lumina și te poți asigura dacă e cineva după colț cu ajutorul unei combinații de taste pe controller. La un moment dat vei avea acces și la o lanternă, iar rutele alese de tine pot, de asemenea, să ajute mult la strecurare fără să fii prins. Te poți cocoța, sau târâ prin subsoluri, rămâi nemișcat în colțuri întunecoase și te poți relaxa la o țigară și o cafea în momentele de respiro. Da. Există tonomate de țigări și cafele și-ți poți lua cu ajutorul unor monezi pe care le culegi de prin camere. Poți interacționa cu anumite obiecte precum telefoane, coșuri de gunoaie, scaune (te poți așeza), sertare, ferestre, uși, seifuri etc. Câteva interacțiuni pot fi extinse și anume, spre exemplu, la uși poți deschide brusc sau deschide ușor pentru “sneak peek”, la fel și la sertare și atunci când folosești carduri de acces la uși. Indicii despre coduri pentru uși și seifuri găsești pe fel de fel de hârtii lăsate prin camere cu acestea putând interacționa, de asemenea, când le accesezi. Le poți roti, uneori codul căutat aflându-se pe spate.
Sunetul este și el foarte important. Trebuie să fii atent la ce se discută în jurul tău, la zgomotul pe care-l faci și, bineînțeles, pe care-l fac cei doi Tyranți. Prin niveluri găsești și plăci de vynil pe care le colecționezi, dar și casete audio de pe care afli detalii despre anumite persoane și posibil indicii. Toate dovezile se strâng într-o valiză (dar și monedele acumulate), iar dacă ești prins de Dan sau Steve, se duce totul pe apa sâmbetei plus vei fi penalizat cu 15 minute din timpul necesar “nivelului” în care ești. Prin telefon sau pager vei fi ajutat și de multe ori anunțat că timpul e pe terminate, iar partea tehnologică a jocului va avea importanță majoră în fiecare nivel și bineînțeles în cele două finaluri. Vei accesa deseori PC-uri și vei avea de găsit dischete sau cartdrige-uri pentru a șterge o identitate, de a planta un virus și de a afla indicii importante. În permanență ai un ceas la mână, că na, timpul…, dar îți spun că nu e necesar și nici n-ai timp să-l verifici.
Timpul trece parcă prea rapid, de multe ori gândindu-te că n-ai timp de analizat și căscat ochii în jur și grăbind piciorul pe cât de mult posibil. Ei bine, eu am fost prins făcând asta, dar și destul de des de Steve și “Connery” și de multe ori am trecut de nivel cu indicii puține adunate, iar într-un final, am aflat cu durere că nu am strâns îndeajunse indicii (am găsit doar 2 din cele 3 cartdrige-uri necesare). Întâlnirea de la 7:30 e un dezastru, iar rezultatele se văd imediat. Printr-o scurtă porțiune de joc, după o perioadă de la acea întâlnire, vei avea de reflectat la trecut și la cele întâmplate. Așadar, no happy end for me. Da, există și un final fericit, dar pentru a-l putea vedea trebuie să începi jocul de la început și să te asiguri că te descurci mai bine.
Tehnic
În primul rând țin să spun că motorul grafic parține Unreal Engine 4, deci automat deducem că ne vom bucura de vizual tehnic pe plac, dar nu este în întregime cazul. Arhitectural jocul arată foarte bine și chiar reușește să te transpună în atmosfera anilor ’87 fiind presărat peste tot cu elemente britanice. Cu toate acestea, mediul înconjurător este foarte static, cu excepția câtorva porumbei și frunze care se mișcă, totul pare că stă în loc. Vorbim aici de exterior – vei avea la un moment dat acces la o curte interioară în care toamna și-a pus amprenta – dar nici la interior nu e prea mare animozitate. Câteodată acest lucru îți va da un fior pe șira spinării, mai ales că mare parte din joc o petreci în întuneric.
Personajele nu mi-au plăcut cum au fost realizate și nici animațiile lor. Înțeleg că s-a încercat ca totul să nu imite perfect lumea reală, dar totuși personajele, Scarleta mea, Steven, Dănuț, sunt parcă scoși din primul Half Life, nu știu… Voice-acting-ul a fost bun, recunoscunosc, iar partea audio te induce în atmosferă foarte bine. Muzica nu prea e, dar când este, e bine poziționată, iar partea de relaxare – discurile vinyl sunt binevenite. Când și când mai dai și de o carte interesantă sau o casetă audio interesantă.
Din nefericire am descoperit și câteva bug-uri, care, sper eu să fie corectate în timp util până la lansarea jocului și tind să cred că așa va fi pentru că am văzut că este disponibil deja un patch 1.02 de 2GB, deci șansele sunt mari. Atunci când ajungi la a sări peste ceva, chiar și ceva banal precum o treaptă, se întâmplă ca personajul să nu se mai miște deloc, rămâi blocat acolo sau, dacă insiști și sări/te lași pe vine, la un moment dat, scapi. O altă eroare am descoperit-o în momentul când te apropii de un seif sau keypad la vreo ușă, afișajul de interacțiune nu apare unde trebuie ci decalat într-o parte. Un alt element dubios a fost atunci când ajungi într-un loc unde nu ai voie să intri, sau cel puțin nu atunci. Ai în față un spațiu deschis (o ușă sau ușă de lift deschis) dar pur și simplu nu poți înainta. Nu apare nimic afișat pe ecran gen “p-aci nu se trece/încă nu ai deblocat zona zoster” care poate părea confuz la început. De asemenea, la un moment dat vei ajunge într-o seră unde arde mocnit un foc în șemineu, iar dacă-l privești apar niște frame drops masivi și abia te mai poți mișca. Dacă nu-l privești, nu e nicio problemă. De asemenea, efectul se întâmplă când privești niște ferestre care sunt texturate (dungi, puncte). Evident, clar e ceva legat de motorul grafic, dar trebuie neapărat rezolvate pentru că, la un moment dat (pentru prima oară de când am consola PS4Pro) am primit ecran albastru cu eroare de joc, și am testat la viața mea destule beta-uri și jocuri.
Concluzie
The Occupation a fost inițial o surpriză să aud de existența lui, iar odată ce l-am primit la testare și am avansat în gameplay, sentimentele au început să treacă printr-un fel de carusel. Când sus, când jos. Mă bucuram de acel adventure-first-person, dar nu aveam voie să mă bucur prea mult că eram aruncat cât colo în poveste și asta, recunosc, și din vina mea. Stăteam hai-hui să admir/analizez împrejurărirle și detaliile și mi-o luam de la joc. Atmosferic, dar cu personaje de tablă. Audio admirabil, dar bugos. Interesant conceptual (referitor la timp), dar aplicat prea îndrăzneț și afectează ușor jucătorul. Plusuri și minusuri. Bineînțeles ține și de voi, cei care-l butonați, cum abordați acest joc și dacă vă descurcați (din prima) mai bine ca mine. Acum că știți cam la ce să vă așteptați pot să vă dau și niște sfaturi care ar putea să vă îndrepte către sfârșitul fericit:
- Feriți-vă cât puteți de mult de Dan și Steve!
- Închideți mereu luminile și bâjbâiți prin întuneric!
- Nu stați la căscat gura la cai verzi pe pereți!
- Atenție la ce se vorbește și se întâmplă în jur!
- Dacă dai de o ușă închisă, nu e necesar neapărat să găsești cardul de acces, există probabil și o altă posibilitate de a intra în acea cameră!
- Nu, nu poți urca în bărcile de pe canal!
Chiar sunt curios voi cum vă veți descurca și aștept părerile/întrebările voastre, aici, la comentarii.
The Occupation îl găsiți din 5 martie în format retail și digital în PlayStation Store și Microsoft Store și în format digital pe Steam.
