Veniturile Huawei în primul semestru din 2019, cu 23.2% mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut

0
802
Ascultă acest articol


Huawei a înregistrat în primul semestru din 2019 venituri de 401.3 miliarde CNY (aproximativ 58 miliarde de dolari), cu 23.2% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut. Marja de profit net a companiei în prima jumătate a acestui an a fost de 8.7%.

Conform declarațiilor președintelui Huawei, Liang Hua, compania parcurge o etapă excelentă la nivel operațional și organizațional. Cu un management eficient și o evoluție a tuturor indicatorilor financiari, activitatea Huawei a fost constantă în prima jumătate a anului 2019.
Huawei Carrier Business Group a înregistrat venituri din vânzări de 146.5 miliarde CNY (aproximativ 21 miliarde de dolari) datorită creșterii constante a producției și exportului echipamentelor pentru rețele wireless, transmisie optică, comunicații de date, IT și produse conexe. Până în prezent, Huawei a încheiat 50 de contracte comerciale pentru tehnologia 5G și a livrat cel puțin 150.000 de stații de bază la nivel global.
Pentru Huawei Enterprise Business Group, primele șase luni ale acestui an au adus venituri din vânzări de aproximativ 31.6 miliarde CNY (aproximativ 4,5 miliarde de dolari). Compania continuă să-și dezvolte portofoliul ITC pe mai multe domenii, inclusiv Cloud, Inteligență Artificială, rețele de campus, centre de date, Internet of Things. Astfel, Huawei își consolidează poziția de furnizor de încredere pentru clienții din sectoarele comerciale precum finanțe, transporturi, energie și
industria auto.

Huawei Consumer Business Group înregistrează venituri de 220.8 miliarde CNY (aproximativ 32 miliarde de dolari). Compania a expediat 118 milioane de smartphone-uri (inclusiv unități Honor), cu 24% mai mult decât în anul precedent. De asemenea, compania a întregistrat o creștere rapidă și pentru livrarea de tablete, laptopuri si gadget-uri wearable. Huawei continuă să creeze valoare pentru consumatori prin produsele sale inovatoare. Strategia sa este de a oferi utilizatorilor experiențe inteligente și interconectate. Până în prezent, ecosistemul Huawei Mobile Services integrează 800.000 de dezvoltatori înregistrați și 500 de milioane de utilizatori în întreaga lume.

“Veniturile au crescut semnificativ până în luna mai”, a declarat Liang. “Pornind de la fundamentul solid din prima jumătate a anului, observăm în continuare o creștere, chiar și după deciziile luate de Google și Android în urma acțiunilor guvernului Statelor Unite. Asta nu înseamnă că nu întâmpinăm provocări care pot afecta ritmul creșterii noastre pe termen scurt. Ne vom continua parcursul, suntem încrezători în viitor și vom continua să investim conform planurilor – anul acesta investim 120 miliarde CNY în centrele R&D. Vom depăși aceste provocări, iar Huawei va intra într-o nouă etapă de creștere”, continuă Liang Hua.

[1] Datele financiare prezentate în acest comunicat reprezintă rezultate neauditate, colectate în conformitate cu standardul internațional de raportare financiară; cursul valutar este cel de la sfârșitul lunii iunie 2019: 1 US$ = 6,8785 CNY

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.