„Destul”, „Orașul polițiștilor”, „Django Unchained” și „Capcana viitorului” sunt patru povești intense despre indivizi care se confruntă cu situații în care sunt profund defavorizați, dar ajung să spună multe despre puterea instinctului de supraviețuire și despre reziliență.

Filmele lunii mai de la Filmcafe reușesc să vorbească despre triumful spiritului uman în fața adversităților în stiluri complet diferite, de la thriller la poveste de epocă cu accente de comedie, de la dramă cu polițiști la călătorie în timp.

„Destul” („Enough”) este difuzat în noaptea de sâmbătă 8 mai și o are în rolul principal pe Jennifer Lopez. Aceasta o interpretează pe Slim Hiller, o femeie angrenată într-o relație abuzivă. Atunci când Slim încearcă să fugă alături de fiica ei, Abbie, soțul ei, Mitch Hiller (Billy Campbell) îi oprește încercarea. Slim își dă seama că are o singură șansă: să învețe să se lupte, pentru a se apăra de atacurile soțului ei. Din distribuție fac parte și Juliette Lewis și Noah Wyle.

„Orașul polițiștilor” îi are în rolurile principale pe Sylvester Stallone și Harvey Keitel și este difuzat pe Filmcafe pe 15 mai. Cândva în anii ‘70, polițiștii din New York și-au dorit un oraș în care să locuiască, desparte de pericolele de pe străzile din metropola americană. Atunci au pus bazele unui oraș al polițiștilor, Garrison din New Jersey. Freddy Heflin (Stallone) a vrut să fie polițist dar nu a reușit, pentru că este parțial surd. A reușit să câștige alegerile pentru postul de șerif din Garrison. Dar ce se întâmplă atunci când Freddy descoperă că are polițiști corupți care lucrează cu mafia în jurisdicția lui și au o putere imensă? Aflați sâmbătă, 15 mai, la Filmcafe.

Quentin Tarantino este cunoscut pentru filmele sale care abordează povești violente și brutale, dar care nu uită niciodată să aibă un simț al umorului. Pentru „Django Unchained”, difuzat sâmbătă, 22 mai, pe Filmcafe, Tarantino se inspiră din cea mai brutală pagină din istoria Statelor Unite: epoca sclaviei. Leonardo DiCaprio, Jamie Foxx și Christoph Waltz dețin rolurile principale în acest film premiat cu două Oscaruri, pentru scenariu original și rolul secundar al lui Waltz. Django (Foxx) este un sclav eliberat care vrea să își salveze soția de pe o plantație și care luptă cu un sistem profund dezumanizant.

Cum ar fi viața dacă ai putea să știi cum arată viitorul? „Capcana viitorului” nu este foarte optimistă în această privință. Filmul difuzat de Filmcafe sâmbătă, 29 mai, îi are în rolurile principale pe Nicolas Cage, Julianne Moore și Jessica Biel. Cage este un magician din Las Vegas care poate vedea fix două minute în viitor, ceea ce de obicei îl ajută să scape de probleme. O agentă FBI încearcă să-l recruteze pentru a opri un atac terorist cu o armă nucleară, dar va descoperi în curând că profeția nu e știință.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.