Din 5 mai, Iașul s-a transformat într-un adevărat platou de filmare. Cunoscutul regizor Iura Luncașu a revenit la Iași, unde filmează noul său film – Love Sorry. Producția este o comedie care scoate în evidență Iașul și principalele obiective din oraș.

Printr-un parteneriat realizat din dragoste pentru filmul românesc, echipa festivalului Serile Filmului Românesc (SFR) va participa activ la filmări, pășind în fața camerelor, direct pe platourile de filmare.
„Iura Luncașu este un prieten al festivalului Serile Filmului Românesc și unul dintre invitații constanți la festival, care a acceptat de fiecare dată invitația noastră. Din acest motiv, echipa SFR este cu atât mai bucuroasă să ia parte la filmările noului film regizat de acesta, chiar la Iași. Mai mult de atât, premiera filmului va avea loc la ediția din 2021”, spune Andrei Giurgia, directorul SFR.

Din distribuție fac parte, printre alții, Alex Bogdan, Maruca Băiașu, Crina Semciuc, Anca Dinicu și Andrei Mateiu. Cu Alex Bogdan în rol principal, pelicula va fi o comedie interesantă, despre care vom află detalii mai târziu.

Două dintre locațiile care vor lua forma unor platouri de filmare sunt Tiki Village și Terasa Hotelului Unirea. Iașul ia parte la o nouă premieră cinematografică, întrucât, după foarte mulți ani, pe străzile Capitalei Moldovei se filmează un film de lungmetraj.

Proiecția de gală a filmului Love Sorry va avea loc în locația SFR – Tiki Village, la ediția a 13-a a festivalului, în anul 2022.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.