Moldova Film Festival (2-6 iunie 2021) n-ar putea avea loc aiurea. E un eveniment făcut la croitor, adică după măsurători luate de acasă, verificate înc-o și înc-o dată. O selecție de scurtmetraje autohtone îi e indispensabilă; nu pentru că-i șic să ai una, ci pentru că formatul scurt aparține preponderent acelor cineaști liberi. Doar că le e greu să-și facă văzută nonșalanța.

Festivalul ieșean se alătură acelora care și-au pus în minte să evadeze anticului paradox, chit că doar pentru câteva zile. Cele trei calupuri, două competiționale și unul ne-, aduc laolaltă 16 scurtmetraje, la care se mai adaugă două – Contraindicații al Luciei Chicoș (premiat la Cinéfondation, Cannes 2020) și Amar al Sarrei Tsorakidis (Cel mai bun scurtmetraj la TIFF 2020) – ce vor veni în deschiderea No Data Plan (r. Miko Revereza, 2019), respectiv Fourteen (r. Dan Salitt, 2020).

Competiția, așadar, cuprinde 11 filme, împărțite pe din două. Calupul „Pur și simplu m-a luat viața”, care citează o replică foarte frumoasă din Laila al Rayei al Souliman, urmărește fix asta – cam cum ia viața pe cineva dintr-o parte într-alta și ce se petrece cu aceia lăsați în urmă.

„Strigător la cer!”, cel de-al doilea calup, e mai puțin grav; împărați goi licitează pentru șevalete, la tot colțul găsești pitiți homosexuali, iar toate astea aduc femeile în pragul unor crize de nervi. Nimeni nu mustăcește, e doar dorința de a sărbători ambițiile iconoclaste, așa obraznice cum sunt ele.

Cât despre acele cinci non-ficțiuni found footage care formează calupul „Ce-am găsit al meu să fie”, în ele se citește euforia documentarului  care-a venit de nicăieri peste cinemaul românesc. Doar că anvergura pe care-au căpătat-o colectiv (r. Alexander Nanau, 2019) și Acasă (r. Radu Ciorniciuc, 2020) ar putea înlesni scrierea unei istorii inexacte, în care zvâcul cinemaului non-ficțional românesc ar fi redus la observațional și-atât. Ei bine, nu; iată video-eseistică, video-poezie, docuficțiune și atâtea altele, calupul e neîncăpător.

De selecție s-a ocupat criticul de film Călin Boto, cu participarea directorului artistic al festivalului, Flavia Dima.

Moldova Film Festival este organizat de Asociația EchitArt și Common Ground și se va alătura celorlalte industrii creative prezente la Romanian Creative Week, care avea loc la Iași în aceeași perioadă, 2-6 iunie 2021.

C.1 – Pur și simplu m-a luat viața

Laila (r. Raya al Souliman, 2020) – 26 min, ficțiune

Mă uit înapoi și dispare (r. Teona Galgoțiu, 2019) – 16 min, ficțiune

Fotbal ( r. Bogdan Alexandru, 2020) – 8 min, ficțiune

Influencer  (r. Alex Petrican) – 1 min, animație

Ziua în care Vali și-a mutat televizorul (r. Vlăduț Iosef, 2020) – 8 min, ficțiune

Miroir (r. Laura Pop, 2020) – 3 min, animație

Margini (r. Bogdan Balla, 2019) – 8 min, ficțiune

  1. 2 – Strigător la cer!

Vânătoare de hipopotami și crocodili (r. Germain Kanda, 2019) – 20 min, ficțiune

Sașa și Petre (r. Luca Istodor, 2020) – 10 min, animație

Colors (r. Ana Breten) – 17 min, ficțiune

Kookie (r. Iulia Necșulescu, 2018-2020) – 9 min, ficțiune

Ce-am găsit al meu să fie (necompetițional)

THEY SAY KIDS ARE HAPPY (r. Miruna Nica, 2020) – 4 min, documentar (video-poem)

Temnițe și alte note despre ascunziș (r. Bogdan Balla, 2019) – 13 min, documentar

Kiss Kiss through history (r. Diana Smeu, 2020) – 7 min, documentar (video-eseu)

Elefant departe (r. Teona Galgoțiu, 2020) – 12 min, docuficțiune

Sunt aici (r. Alina Manolache, 2020) – 15 min, documentar

Contraindicații – 18, ficțiune

Amar – 28 min, ficțiune

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.