OPPO, a anunțat colaborarea cu liderul global în servicii cloud Amazon Web Services (AWS), cu scopul de a oferi tuturor utilizatorilor sistemului de operare ColorOS, servicii cloud îmbunătățite. Aceste servicii au fost certificate de ePrivacy, CSA STAR, și ISO (ISO/IEC 27001, 27018, 29151).

Prin infrastructura AWS, OPPO poate pune la dispoziția utilizatorilor multiple funcționalități de stocare a datelor în cloud a fotografiilor/video-urilor, contactelor, notițelor și a altor informații.

Pentru a putea oferi această nouă funcționalitate, OPPO utilizează infrastructura AWS din Singapore, Franța și India, inclusiv Amazon Aurora (baza de date special concepută pentru servicii cloud). În același timp, pentru a respecta toate cerințele de Securitate, OPPO folosește o serie de servicii de securitate AWS precum AWS CloudTrail, AWS Key Management Service, AWS Network Firewall, AWS Certificate Manager și AWS Artifact.

„Să oferim utilizatorilor cea mai bună experiență de utilizare este prioritatea noastră. Tocmai din acest motiv, ne-am asociat cu AWS, și suntem siguri că prin acesta vom oferi utilizatorilor o experiență mult mai plăcută și cursivă cu smartphone-urile OPPO. Totodată, securitatea datelor reprezintă un element cheie al experienței de utilizare, astfel că serviciile de securitate cloud AWS vor consolida eforturile noastre de a îmbunătăți confidențialitatea datelor și protecția sistemului nostru de operare ColorOS patentat pe dispozitivele OPPO.” a declarat David Guo, Managing Director Internet Business Internațional OPPO.

„În prezent AWS este cea mai completă și utilizată platformă cloud din lume, dar facem eforturi susținute pentru a putea extinde compatibilitatea cu orice serviciu cloud din lume. Suntem onorați când companii ca OPPO aleg diverse servicii oferite de compania noastră, pentru îmbunătățirea experienței utilizatorilor de peste tot din lume. Prin acest parteneriat, OPPO va putea asigura o extindere la nivel global asigurându-se de menținerea standardelor de securitate și respectarea legislațiilor în vigoare de peste tot din lume.” a declarat LI Xiaomand, General Manager al Sectorului Comercial AWS China.

ColorOS11, cea mai recentă versiune a sistemului de operare proprietar OPPO, bazat pe Android 11, asigură securitatea datelor utilizatorilor prin servicii precum Sistemul Privat/Private System OPPO, Private Safe și Protecția Informațiilor Personale. Sistemul Privat/Private System permite crearea a două conturi separate, unul pentru rularea aplicațiilor și a datele și unul personal, pentru conținuturile personale ale utilizatorului. De asemenea, prin funcția Private Safe, utilizatorii au posibilitatea de a crea un spațiu protejat de parolă pentru a păstra datele personale sensibile fiind indisponibile inclusiv chiar și pentru aplicațiile cu acces la conținutul media. Mai mult, funcția de Protecție a Informațiilor Personale oferă posibilitatea de a trimite aplicațiilor care impun accesul la date, un formular cu date cenzurate fără a dezvălui datele personale ale utilizatorilor.

„Suntem siguri că experiența tuturor utilizatorilor noștri va fi îmbunătățită mulțumită serviciilor oferite de către AWS, mai ales că vom continua dezvoltarea acestui parteneriat pentru a dezvolta funcționalități noi care le va permite utilizatorilor să se bucure de beneficiile tehnologiilor fără a avea grija securității datelor.” încheie David Guo.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.