Filmul “Imaculat” va fi prezentat în premieră mondială la Festivalul Internațional de Film de la Veneția (1-11 septembrie), în secțiunea competitivă Giornate degli Autori, dedicată vocilor independente și inovatoare de autori. Scenariul semnat de Monica Stan are la bază o poveste personală și urmărește povestea Dariei, o tânără de 18 ani. Când iubitul ei toxicoman intră la închisoare, Daria e dusă de părinți într-o clinică de dezintoxicare ca să se lase de heroină și să redevină fiica model care a fost odată. Daria se trezește închisă într-un mediu predominant masculin, ce pare a fi plin de pericole ascunse și presiuni sexuale. În mod surprinzător inocența Dariei și loialitatea față de iubitul ei încarcerat câștigă admirația celorlalți și o salvează de avansurile bărbaților care, în schimb, îi oferă protecție. Daria devine astfel un simbol al purității în lumea întunecată a clinicii și începe să se bucure tot mai mult de atenția care i se arată. Echilibrul este însă perturbat când un pacient misterios e adus pe secție și Daria află cu brutalitate că orice tratament special vine cu un preț pe măsură.

Monica Stan: “Povestea este inspirată dintr-o experiență prin care am trecut în adolescență și pe care am reușit să o transpun în ficțiune abia acum. Ea surprinde dilemele emoționale ale unei tinere femei în devenire și tensiunile ce apar între oameni aflați într-un mediu închis, unde totul poate exploda într-o clipă. Este o poveste despre seducție, dar mai mult decât în sens sexual. E seducția propriei imagini și a oglindirii tale în ochii celuilalt.”

George Chiper-Lillemark: “Citind scenariul Monicăi m-am simțit atras de contrastul dintre stratul verbal al interacțiunii dintre personaje și nevoia lor dureros de concretă de apropiere. În acest sens, cuvintele rostite creează un văl înșelător de relații complexe de putere și gen ce contrastează cu trupurile care zac uneori abandonate într-o intimitate caldă”

Filmul îi are în rolurile principale pe Ana Dumitrașcu, Vasile Pavel și Cezar Grumăzescu, alături de care apar și Rareș Andrici, Ilona Brezoianu, Bogdan Farcaș, Ionuț Niculae, Florin Hrițcu, Tiberiu Dobrică, Ninel Petrache, Dan Ursu, Ozana Oancea, Diana Dumbravă și Cristina Buburuz.

Având la bază o pregătire în psihologie, Monica Stan a lucrat ca scenarist mai mulți ani. “Imaculat” reprezintă debutul ei în regie.

George Chiper-Lillemark a regizat și co-regizat mai multe scurtmetraje printre care și “Palmele” selecționat la Locarno și Rotterdam IFF, cât și documentarul de lung metraj “Omul care a vrut sa fie liber” împreuna cu Mihai Mincan. În calitate de director de imagine a lucrat în diverse țări și a realizat numeroase lungmetraje printre care și “Touch Me Not” regizat de Adina Pintilie. George semnează și imaginea filmului.

Filmul este produs de Marcian Lazăr prin casa de producție Axel Film cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei. Montajul a fost realizat de Delia Oniga, sunetul de Filip Mureșan și Vlad Voinescu, scenografia de Ana Gabriela Lemnaru, costumele de Sonia Constantinescu și Anca Miron , iar machiajul de Sandra Potamian și Sorina Giurescu.

Giornate degli Autori din cadrul Festivalului Internațional de Film de la Veneția este o secțiune specială, modelată după secțiunea Quinzaine des Réalisateurs a Festivalului de Film de la Cannes. Scopul secțiunii este acela de a promova filme de calitate, fără restricții, cu o atenție specială pentru filme ce dau dovadă de originalitate, independență și curaj în abordarea lor artistică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.