După cum vă spuneam anterior în comunicatul oficial de presă trimis de Xiaomi România, mâine, 28 august, se va inaugura noul magazin XiaomiXiaomi din centrul comercial Sun Plaza din București.
Noul Xiaomi Store a fost prezentat ieri, 26 august, reprezentanților media, iar magazinul se va deschide oficial pentru publicul larg sâmbâtă, 28 august, la ora 11:00.
O serie de oferte sunt disponibile pentru publicul larg cu ocazia deschiderii magazinului:
Primii 100 de clienți care achiziționează orice produs Xiaomi care nu face parte dintr-o ofertă promoțională vor primi un cadou, în funcție de seria notată pe tichetul de acces în magazin. Tipurile de cadou variază de la trotinete electrice, telefoane inteligente sau earbuds și până la produse din ecosistemul Xiaomi, precum fierbătoare electrice, cântare sau baterii externe.
Câte 40 de bucăți din patru tipuri de telefoane inteligente midrange și flagship vor fi disponibile cu reduceri de până la 43%.
Totodată, o serie de produse din ecosistemul Xiaomi, precum trotinete electrice, purificatoare de aer și ceasuri inteligente, vor fi disponibile la prețuri speciale, reduse cu până la 50%.
Participanții la evenimentul de inaugurare de sâmbătă vor putea câștiga multe alte cadouri și la tombola organizată cu această ocazie.
În săptămâna următoare deschiderii magazinului, o serie de telefoane inteligente midrange și accesorii vor fi disponibile spre achiziție cu reduceri de 10%, 15% și 20%, în funcție de numărul produselor achiziționate simultan.