Regele Varșoviei din 12 mai la Focus Sat TV

0
90

Serialul Regele Varșoviei” (Król, 2020), o poveste cu gangsteri plasată în Varșovia anului 1937, o producție Canal+ Polonia, are premiera în România la Focus Sat TV în 12 mai, de la 22:00. Serialul polonez vorbește despre setea de putere și căutarea menținerii acesteia cu orice preț, într-o vreme când frecvența ciocnirilor dintre grupurile fasciste și muncitorii socialiști este în creștere, iar o grupare de tip mafiot conduce orașul. Este o ficțiune în 8 episoade difuzate în zilele de luni și joi, câte două episoade, de la ora 22:00, despre suișurile și coborâșurile mafiei care își exercită influența în capitala Poloniei înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial.

În 1937 mafia conduce orașul Varșovia sub mana de fier a influentului gangster socialist polonez, Janek “Buddy” Kaplica (Arkadiusz Jakubik). Locotenentul său principal este un boxer evreu, Jakub Szapiro (Michał Żurawski), adorat de femei, invidiat și temut de bărbați. Jakub visează să devină el Regele Varșoviei și intră în jocurile pentru putere elaborând un plan complex. El are parte de complicații personale cu trei femei care îi pot decide soarta: mama copilului său, Emilia (Aleksandra Pisula), fosta iubită Ryfka (Magdalena Boczarska) și Anna (Lena Gora), sora dușmanului său de moarte, care țese propria rețea de intrigi în jurul lui.

De cealaltă parte a baricadei se află Bronisław Żwirski (Piotr Pacek), liderul naționaliștilor polonezi, care plănuiește o lovitură de stat armată. Împreună cu oficialii și militarii însetați de putere, el urmărește o răsturnare sângeroasă a guvernului pentru instituirea unui nou regim, dar Buddy Kaplica îi stă în cale. El nu este doar regele gangsterilor din Varșovia, ci și un veteran al luptei poloneze pentru independență având o mare influență în cercurile guvernamentale. Când cele două lumi se ciocnesc și loialitățile se schimbă, iar conflictul se poartă pe toate planurile, nu poate exista decât un câștigător.

Fără teamă să prezinte brutalitatea lumii interlope, producția își propune să ofere o experiență cât mai veridică. Personajele, decorul, costumele și cinematografia introduc spectatorul în atmosfera Poloniei antebelice și oferă cu pricepere și talent viziunea autorului asupra unei perioade memorabile în istoria unei națiuni.

Serialul se bazează pe romanul cu același titlu al lui Szczepan Twardoch. Jan P. Matuszyński, celebru regizor polonez cu 26 de trofee și 22 de nominalizări în palmares este responsabil pentru regie, iar scenariul este rezultatul colaborării dintre Matuszyński și Twardoch. „Regele Varșoviei” a fost premiat cu statueta Eagle 2021 la categoria „Cel mai bun serial de ficțiune” în cadrul Polish Film Awards.

Pentru iubitorii de seriale europene de calitate care nu se numără încă printre clienții Focus Sat, sau cei care vor să acceseze acest conținut chiar și în deplasare, de pe orice dispozitiv smart, de oriunde în UE, Aplicația Focus Sat poate fi accesată gratuit timp de 7 zile.  În biblioteca video on demand din Aplicația Focus Sat sunt disponibile în exclusivitate sezoane întregi din producții de succes Canal+ precum: „Planeta celor singuri”, „Pro și contra” (2 sezoane),  „Paris Police 1900”, „Baron Noir” (3 sezoane), „Pedagogul” (2 sezoane), „ZeroZeroZero”, „Moscow Noir”, „Nox”, „Secretul celor cinci”, „Ai încredere în mine” (2 sezoane), „Ostatici în subteran” (2 sezoane). Focus Sat TV este inclus în toate pachetele TV satelit Acces precum și în aplicația Focus Sat cu pachetele TV online Play TV.

Mai multe informații despre produsele Focus Sat pe: www.focussat.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.