Festivalul de artă „Film în sat” debutează cu prima ediție în perioada 3-5 mai, în comuna Peștișani, județul Gorj. Proiectul, organizat de Asociația Culturală „CUZIN TOMA – Dacă eu pot, poți și tu”, își propune să aducă mai aproape de sufletul omului filmele românești, atât de apreciate la marile festivaluri internaționale, dar atât de rar văzute de publicul larg din țara noastră. Selecția filmelor a fost realizată de curatorul festivalului, Irina-Margareta Nistor, critic de film cunoscut și extrem de apreciat atât în România, cât și peste hotare.

Demersul cultural unic conceput de Cuzin Toma, unul dintre cei mai apreciați actori ai cotidianului, remarcabil interpret al unor roluri de film și teatru, va aduce în satul românesc arta în toate formele ei: film, teatru, dans, muzică și multe altele.

„Deși sunt născut în Sprâncenata, în județul Olt, Peștișani este locul în care-mi sunt rădăcinile, locul în care am crescut, în care m-am dezvoltat ca om și individ în societate. După cum poate știți, CV-ul meu se împarte în două: înainte și după 2002. Înainte de actorie și după ce am intrat la actorie. Vorbesc de actorie, dar de fapt mă refer la artă. Menționez arta, dar de fapt vorbesc despre cultură. Cultura ne ajută să ne acceptăm și să ne depășim condiția. Film în sat este proiectul care a pornit de la dorința mea de a întoarce comunității de unde am plecat din experiența acumulată de mine în ceea ce se numește cultură. Între 3 și 5 iunie, Peștișani va deveni capitala culturală pentru fiecare dintre noi. Vă invit să vă bucurați de artă în toate formele ei de expresie, direct în mijlocul naturii, direct la rădăcini”, a declarat Cuzin Toma, organizatorul festivalului de artă.

Irina-Margareta Nistor, curatorul festivalului, descrie evenimentul după cum urmează: „Film în sat – un prim pas esențial spre o țară ca afară, unde există cinema și cinefili, indiferent de numărul de locuitori, pe care noi îi vom face să zâmbească și să descopere tainele celei de-a 7-a Arte!”

 Participanții vor putea vedea proiecțiile unor filme ca:

  • Și atunci, ce e libertatea? – regia Andrei Zincă;
  • #dogpoopgirl – regia Andrei Huțuleac;
  • Superman, Spiderman sau Batman – regia Tudor Giurgiu;
  • Cadoul de Crăciun – regia Bogdan Mureșanu;
  • Complet Necunoscuți – regia Octavian Strunilă.

Pe lângă film, publicul poate asista la spectacolul Emigranți de Sławomir Mrożek, în regia lui Claudiu Istodor, piesă a Teatrului Mic din București ce se va juca pe scena căminului cultural din localitate.

Programul complet este disponibil pe www.filminsat.ro.

Locul de desfășurare

Festivalul are loc între 3 și 5 iunie 2022, în comuna Peștișani, județul Gorj. În proximitate se află casa sculptorului Constantin Brâncuși, biserica de lemn de la Frâncești-Boașca construită la 1823, dar și Peștera Cioarei – cel mai vechi așezământ uman atestat din Europa. În plus, participanții vor putea vedea un monument al naturii: celebrul stejarul secular plantat la 1864 și aflat în inima satului Brădiceni.

Iubitorii de drumeții se vor putea bucura de o plimbare în natură prin Cheile Sohodolului, poate cel mai impresionant dintre peisajele carstice din România.

O hartă cu toate obiectivele turistice este disponibilă pe website-ul evenimentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.