The Sandman – Recenzie

Cea mai aşteptată adaptare pentru fanii de pretutindeni a fost pentru mine unul dintre cele mai sceptice momente legate de entertainment în general. Cred undeva în Top 5 dacă nu chiar Top 3. După trailer şi după distribuţia anunţată cu urmele unsuroase Netflix cum deja ne-am obişnuit de ceva vreme şi cu câteva idei progresiste de-ale lui Neil Gaiman, chiar nu aveam speranţe că o să îmi placă aşa ceva. Şi pe o parte am avut dreptate, unele aspecte, fidele ele într-o formă sau alta, unele schimbări şi în special unele alegeri mi-au confirmat că aveam dreptate să fiu sceptic în legătură cu acest serial. Însă nu m-am aşteptat în nici un moment că experienţa totală să fie atât de puternică să anuleze orice urmă de scepticism.

Cu zece episoade la număr şi o clară diviziune între o parte şi alta, Sandman, serialul de pe Netflix, reuşeşte să povestească un comic într-o manieră în care să nu îşi piardă nici esenţa şi nici să alieneze complet pe toată lumea. Este o adaptare destul de fidelă a materialului sursă cu schimbările necesare pentru a avea totuşi un apel unui public mai larg. Unele elemente sunt unu la unu scoase din comic în timp ce altele chiar aşa cum au fost schimbate, tăiate sau reinterpretate rămâne, în esenţă, fidele poveştii.

Personajele într-o oarecare măsură sunt cele mai evidente schimbări. Şi deşi voi da doar nişte exemple, trebuie văzut serialul în totalitate şi înţeles de ce unele au fost schimbate şi altele nu în comparaţie cu comics-urile. Dream Of The Endless (Visul), interpretat de Tom Sturridge, este fantastic. Dar el este primul care suferă o schimbare. Este mult mai uman. Cel puţin forma lui este mult mai umană decât felul în care comic-ul îl face să fie majoritatea timpul – ca o fiinţă cosmică cu stele în ochi. Sora lui Death (Moartea) de exemplu prinde perfect personajul în interpretare şi outfit dar evident Kirby Howell-Baptiste nu este albă ca varul să fie o perfectă adaptare a personajului. Alte două personaje care au suferit schimbări şi cu care nu mă împac în totalitate au fost Lucifer, din cauza faptului că deja aveam acelaşi personaj tot într-un deja foarte popular serial Netflix cu acelaşi nume. Au simţit nevoie să o folosească pe Gwendoline Christe, femeia înaltă din Game Of Thrones, ca să reinterpreteze un personaj cu care ne-am obişnuit de şase sezoane şi cu care publicul general este de acord că e una din cele mai bune interpretări ale unui Lucifer. Cea de-a doua schimbare care m-a lăsat un pic mai rece a fost cea a lui Constantine. Din pricina aceluiaşi motiv, aveam deja un John Constantine interpretat de Matt Ryan, există această continuitate, însă au simţit nevoia să îl facă femeie şi deşi Jenna Coleman este o fantastică Johanna Constantine, este încă o pierdere de esenţă sau de schimbare de dragul de a schimba ceva.

Şi ştiu, Neil Gaiman a zis că vrea serialul să fie cât mai “inclusiv” posibil. Dar multe alegeri au fost ciudățele pe partea asta, ca de exemplu şi completul detaşament de universul DC de care aparţine Sandman. Personaje precum Etrigan au dispărut complet că nu se creeze aceea legătura. Şi ştiu că poate mă plâng mult de aspectele negative sau de lucrurile care m-au deranjat însă experienta completă a fost atât de bună că e foarte puţin de zis. Există o interpretare şi o reprezentare atât de bună, pe parte de personaje şi tematici să te lase cu dorinţa aia sau golul acela de mai mult. Chiar dacă nu spune ceva nou, iar unele scene sau episoade întregi, par previzibile faptul că vedem totul prin prisma lui Dream îţi ridică de fapt întrebarea dacă este personajul principal sau cel negativ. El este constantă în mai multe poveşti cu diverse şi diferite personaje, dar tot el este cel care face şi desface, fără să caute alte soluţii imediate. E acel strat de umanitate pe care de obicei personajele în comics-uri nu le au decât dacă este scris sau reinterpretat. Te relaţionezi cu el în anumite aspecte, înţelegi unele alegeri, dar nu eşti întotdeauna de partea lui.

Şi asta este de fapt magia unei forme de a povesti, foarte bine concepute. Jonglezi cu zei şi entităţi cosmice sau mai departe de planul uman, filozofie şi aspecte sociale. Şi toate curg sau decurg natural. Felul de a poveştii a lui Neil Gaiman se reflectă clar şi în această adaptare şi are acel flow care nu se poate descrie perfect, cu vorbe, dar se simte dacă ai citit vreodată ce a scris el şi despre ce a scris. Câteodată pare un vis, dar de multe ori îţi dai seama cât de mult reflectă realitate şi mici lucruri care ne reprezintă şi pe care le-am trăit. Şi în ciuda faptului că nu l-am întâlnit niciodată pe Morpheus, Stăpânul Viselor, e clar că toţi visam sau cel puţin încercăm, fie noapte cu ochii închişi fie ziua cu ei deschişi. Iar eu visez la următorul sezon din Sandman.

Episod Bonus

După succesul serialului, aparent unul din cele mai vizionate în ultimele trei săptămâni, Netflix a decis să mai scoată la iveală un episod bonus pentru fani. Sunt două poveşti combinate într-o oră de “storytelling” de cea mai bună calitate.

În timp ce prima parte “A Dream of a Thousand Cats” este o animaţie la care au participat o grămadă de actori cunoscuţi precum James McAvoy, Michael Sheen, David Tennant şi Sandra Oh, stilul pe de altă parte o să îl recunoaşteţi dacă aţi văzut serialul de pe Prime numit Undone. Este o poveste drăguţă despre o adunare de pisici în miezul nopţii într-un cimitir pentru a ascultat o altă pisică care vine să predice visul lor de a stăpâni din nou pământul. Nu în sensul ăla de “take over the world” ci în sensul în care ele au fost cele care stăpâneau pământul, iar oamenii erau cei care aveau grijă de ele.

Cea de-a doua poveste în schimb, “Calliope” este felul principal. Îţi dai seama din primele cinci minute că este o poveste care să aparţină acestui univers, dar felul în care evoluează este foarte interesant de urmărit. Previzibilă, în special dacă ai citit Dream Country, dar cu aceeaşi esenţă cu care ne-am obişnuit din episoadele principale, Calliope spune povestea muzei cu acelaşi nume care este dată mai departe unui autor care nu reuşeşte să scrie o a doua carte. Implicaţii aceste poveşti sunt destul de “intunecați” însă dezvoltă pe de altă parte mai mult personajul principal, Visul. Descoperim lucruri despre el şi îl vedem din nou în lumea celor de rând.

Ambele povesti fac parte din Dream Country, aşa că dacă ai şansa să citeşti aşa ceva este prima recomandare, iar cea de-a doua este să nu ratezi episodul 11 din Sandman.

The Sandman este disponibil acum pe Netflix.