Pustnik inaugurează prima rezidență pentru scenariști aflați la cel de-al doilea lungmetraj de ficțiune

0
423
Ascultă acest articol


Cea de-a treia rezidență Pustnik a anului – parte a Pustnik Network, o serie de rezidențe de dezvoltare de scenarii, concepute pentru noi participanți, dar și pentru alumni care încă lucrează la primul sau al doilea lungmetraj – va avea loc între 9 și 16 octombrie. 

Cinci alumni revin la Pustnik pentru a lucra la proiectele lor la Izvoranu, lângă Buzău, într-un cadru rural. Proiectele selectate sunt:

  • „Disorder” de Giacomo Abbruzzese, Italia
  • „RARA AVIS” de Octav Chelaru, România
  • „The Last Generation” de Mika Gustafson & Alexander Öhrstrand, Suedia 
  • „A Day in the Life of J: Chapter Phaedra” de Jacqueline Lentzou, Grecia

Absolvent al Le Fresnoy, Giacomo Abbruzzese a regizat scurtmetraje selectate și premiate la festivaluri internaționale incluzând Clermont-Ferrand, Oberhausen, Viennale, Palm Springs, Mar del Plata, Tampere, IndieLisboa, Nouveau Cinéma Montreal și Winterthur. A fost artist în rezidență la Cinéfondation, Cité Internationale des Arts in Paris și Clermont-Ferrand Short Film Festival. În 2022 a fost nominalizat la Premiile César cu documentarul său America și de asemenea a terminat filmările lungmetrajului său de debut Disco Boy, cu Franz Rogowski. 

Octav Chelaru este un regizor autodidact. A scris și regizat cinci scurtmetraje; două dintre cele mai recente, Haine Negre (2017) și Statul Paralel (2020), au avut premiera în competiție la Festivalul de Film de la Locarno. Lungmetrajul său de debut, co-producția româno-germană-sârbă Balaur (2021) a fost în prezentat în competiție la Festivalul Internațional de Film Transilvania și a fost selecționat la festivalurile internaționale de la Salonic, Goa și Gent.

Duo-ul de scenariști Mika Gustafson & Alexander Öhrstrand au semnat scenariul lungmetrajului Sisters, actualmente aflat în post-producție și programat să aibă premiera în 2023. După absolvirea Facultății de Film Valand în Göteborg, Suedia, documentarul de debut al Mikăi, Silvana, a câștigat Premiul Național pentru cel mai bun Documentar Suedez. În afară de semnarea scenariului Sisters și The Last Generation alături de Mika Gustafson, Alexander Öhrstrand este un actor de succes și de asemenea dezvoltă piese de teatru. 

Cu șase filme regizate până acum, lucrările lui Jacqueline Lentzou abordează teme precum sistemele familiale non-tradiționale și consecințele lor. Retrospective dedicate filmografiei sale au avut loc în Montreal, Viena, Porto și Gent și este câștigătoarea bursei Fundației Onassis New York din 2022. Jacqueline a primit numeroase premii, incluzând Leica Cine Discovery la Semaine de la Critique (Cannes) pentru Hector Malot: The Last Day of the Year (2018), precum și Grand Prix-ul Festivalului Internațional de Film de la Reykjavik și de Sevilla pentru Moon, 66 Questions (2021), debutul ei în lungmetraj, care a avut premiera mondială în competiția Encounters (Berlinale). 

Aflați în diferite stagii de scriere și dezvoltare, rezidenții vor beneficia de mediul calm și izolat al locației pentru a reflecta asupra proiectelor și a lucra cu experții invitați – producătoarea Bianca Oana și psihoterapeutul / consultantul narativ Delia Vasile.

Rezidența din luna octombrie va completa astfel inițiativa extinsă a Pustnik de a susține pe termen lung cineaștii la început de carieră. Demersul propune un proces circular prin care scenariștii au oportunitatea de a se întorce la Pustnik în diferite roluri, fie ca invitați consultanți, traineri pentru atelierele educaționale sau pentru a dezvolta noi proiecte de scenarii. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.