Cum face, cum nu face AQIRYS vine cu produse noi periodic și ne surprinde mereu cu câte ceva, iar cele mai noi sunt căștile LYRA care ne-au ridicat o sprânceană atunci când au fost anunțate oficial. Detaliile ne-au ridicat hype-ul și n-am stat pe gânduri și le-am solicitat și noi să le primim la teste, iar acestea au venit aproape imediat. După o perioadă de teste, ne-am format păreri și revenim către voi cu detalii.

Dar, înainte de a trece la treabă vreau să mai aduc în atenția voastră (să deschid o mică paranteză) câteva cuvinte despre gaming și partea de echipamente de sunet pentru această activitate. Nu vom aduce în discuție despre plăci de sunet, sau sisteme audio cu boxe ci luăm în țintă căștile. Căștile de gaming au evoluat foarte mult și sunt realizate în așa fel încât să aducă exact ce trebuie jucătorilor. Pe lângă un aspect plăcut și o construcție bună, specificațiile sunt și ele foarte importante și nu în ultimul rând tehnologiile suportate. De RGB nici nu mai trebuie să pomenim că știm că deja e un standard în ziua de astăzi. Atât în gaming-ul de campanie cât și în multiplayer sau cel competitiv (eSports), claritatea și bogăția spectrului acustic este extrem de importantă și de aici ajunge, negreșit, la imersivitate și cât vitală este și ea în experiența de joc.

Închidem paranteza și trecem la AQIRYS LYRAnumite după o constelație din emisfera nordică care reprezintă un instrument muzical folosit în antichitate de către poetul și muzicianul grec Orpheus.

Pachet

Curierul mi-a înmânat o cutie de dimensiuni nu foarte mari, din carton tare cu culorile reprezentative AQIRYS – negru și acel albastru deschis. În partea de sus nu lipsește agățătoare pentru expunerea la raftul magazinelor retail și peste tot vedem tag-line-ul ALL ABOUT GAMING. Pe latura opusă, cea de jos, avem codul de bare, informații despre conținutul pachetului și detalii despre producător și importator (PC-coolers SRL), iar pe laterala din dreapta avem o mică descriere (tradusă în mai multe limbi) și specificațiile tehnice. Pe cealaltă latură sunt scoase în evidență trei dintre cele mai importante avantaje ale LYRA: 3D Stereo Immersive Sound, Dual Microphone și Dynamic Equalizer.

Pe partea din față, lângă o imagine mare cu căștile, avem menționate Ultralow Latency Wireless, 27H PlayTime și Dynamic Vibration, dar observăm și logo-ul Bluetooth (conectivitate) lângă care se află menționate device-urile cu care sunt compatibile LYRA: PC, PS4, PS5 și Mobile. Pe partea din spate, însă, avem o imagine mare cu căștile, pliate și un fel de schemă cu câteva dintre specificații, dar și informații despre capacitatea bateriei și receiver-ul USB.

Deschidem cutia, cu un interior albastru pe capac și o folie de plastic tare și transparentă, sub care se vede cartonașul specific cu câteva cuvinte adresate utilizatorului de către producător și un How to, pe cealaltă parte a cartonașului (un grafic cu posibilitățile de conectare). Într-un cofraj negru din plastic tare avem o husă cu fermoar, dintr-un material aproape catifelat și plăcut la atingere, iar înăuntru sunt căștile, pliate, într-o punguță de protecție. Pe lângă Ghidul de instalare rapidă + Stickere, avem și câteva accesorii care constau într-un microfon detașabil și maleabil cu un pop-up filter, detașabil și el, receiver-ul USB cu LED de stare și o urechiușă pentru atașat la cheie sau de pus șnur, cablu de încărcare USB – micro-USB, cablu cu jack-uri în ambele capete și un cablu cu două mufe jack (audio și microfon) într-un capăt și în celălalt un port pentru ieșire jack.

Aspect

Nu sunt genul de căști cu cupe uriașe și dimensiuni mari ci din contră au o formă ovală a cupelor și o construcție compactă și cel mai important sunt pliabile – cupele se pliază în interior printr-un sistem de balamale. Culoarea predominantă este negru cu dungi argintii la cupe și balamale la interior. Pe cupe logo-ul AQIRYS este încercuit de LED-uri RGB, iar interiorul cupelor au un strat moale, la fel și interiorul bentiței. Cupele se reglează în înălțime pe bentiță, pentru a se potrivi cu forma capului, iar banda aceea reglabilă este argintie pe interior.

Dacă pe cupa din dreapta nu avem conectori sau butoane, cupa din stânga le are pe toate, atât jack-ul unde se montează microfonul cât și microfon încorporat (dual-microphone), dar și portul jack pentru conectarea prin cablul jack, portul de încărcare micro-USB, un switch pentru activarea/dezactivarea vibrațiilor, două butoane multifuncționale pentru volum, un mic LED de stare și butonul multifuncțional pentru tipul de conectare. Tipul materialului folosit este un plastic plăcut la atingere pe care amprentele se pun mai greu.

Microfonul este dintr-o bucată, mobil, detașabil și cu posibilitatea de montare a unui mic pop-up filter și are un muton de mute/unmute chiar lângă receptor, iar reveiver-ul USB are o protecție de plastic pentru când nu este utilizat și un buton pentru tipuri de conexiune.

Tehnic

Cablurile din pachetul LYRA, au lungimi de 0.85m (cablul audio), 1 m (cel cu split) și 1.5 m (cel micro-USB pentru încărcare), iar metodele de conectare sunt pentru PC, XBOX, PlayStation 4 prin jack 3.5mm, wireless pentru PC/laptop/TV/Mac și prin Bluetooth 5.0 (10 metri) la laptop/tablete/mobile, console portabile (Switch) și PlayStation 5.

Căștile sunt de tip over-ear, stereo, cu difuzoare de 40mm și includ și vibrații. Sunt iluminate RGB, bateria este de 1000 mAH și este capabilă de redare de până la 27 de ore, încărcarea făcându-se în 4 ore.

Microfonul are dimenisunile de 125 x 2.7 mm, este Omnidirectional, retașabil și există și un microfon încorporat în cupă.

Sunetul este 3D Stereo cu suport Dolby Atmos, Windows Sonic și Tempest 3D Audio.

Testare

Trebuie să recunosc că cel mai mult mi-a atras atenția mențiunea vibrațiilor dinamice, nemaitestând până acum căști cu o astfel de implementare. Apoi, în ultima perioadă caut căști wireless de gaming și entertainment care să aibă opțiunea de conexiune multiplă, fie ele fără sau cu fir, iar LYRA bifează acest aspect, deci trebuiau testate.

Prima oară când le-am luat în mână, pliate fiind, ocupă puțin spațiu și nu sunt voluminoase deloc, dar apoi când rabatezi cupele arată ca niște căști rezistente, atent lucrate – ca metariale și acele balamale care permit plierea cupelor. Sunt ușoare, bentița are interior moale și după sesiuni lungi de gaming am descoperit că sunt destul de comode și cupele mulțumită pernuțelor foarte moi. Plasticul negru mă așteptam să fie mai magnet de amprente decât e, și asta e un bonus binevenit.

Iluminarea RGB este discretă și se vede prin logo-ul de pe cupe și pe cercul de LED din jurul lor. Nu avem jocuri de lumini sau vreun control asupra lor, decât posibilitatea de dezactivare completă.

Microfonul principal, cel care se montează la portul jack, este destul de lung și se îndoaie ușor cum dorești, iar butonul de pe capul unde se află receptorul este util pentru a activa/dezactiva microfonul on the go. Bineînțeles, dacă nu-l folosești îl poți scoate de tot. Cu acel mic filtru de vânt aplicat, cei din capătul celălalt al microfonului ne vor auzi mai clar și mai bine, iar dacă dorești să folosești căștile pentru convorbiri telefonice sau prin aplicații de comunicare vocală, poți trece pe microfonul intern, care se descurcă și el destul de bine. În jocuri, coechipierul te aude foarte bine dacă microfonul pe jack e apropiat de gură, nefiind nevoie să vorbești tare. În cazul ambelor microfoane, este important să nu fie mult zgomot în jur căci sunt destul de sensibile la zgomot.

Playlist-ul Spotify sună foarte bine pe LYRA mulțumită sunetului puternic și bogat și al acelui bass accentuat de vibrațiile dinamice. Imersivitatea se simte plăcut și în cazul ascultării de muzică egalizatorul fiind la îndemână pe dispozitivele unde sunt conectate căștile, căci nu există o aplicație dedicată acestora (mobile/tablete/PC/Mac).

Filmele și serialele se aud superb cu acea funcție de 3D, mai ales pe PC cu spațialitatea sunetului activă. Dacă deți aplicația Dolby, experiența vizionării unui film cu suport pentru aceste tehnologii, va fi una cinematografică, din punct de vedere auditiv. Vibrațiile își spun cuvântul și în cazul vizionării de filme, acestea simțindu-se super pe LYRA.

Multitudinea de posibilități de conectare este unul dintre atuurile lui LYRA, după funcția de vibrații și suportul 3D audio, putând opta de la clasicul fir jack de 3.5mm pe care o poți folosi, spre exemplu la Xbox, la controller-ul DualShock 4 de pe PlayStation 4 sau la laptop-urile, tabletele, mobilele și televizoarele mai vechi și până la wireless prin receiver-ul USB și Bluetooth. Trebuie menționat și acel cablu-splitter jack 3.5mm prin care poți utiliza și microfonul. Pe partea de wireless, cu receiver-ul USB poți folosi căștile la PC, laptop sau televizioarele cu acest tip de suport audio și funcționează excelent, dar Bluetooth-ul rămâne conexiunea cea mai populară în acest moment, LYRA fiind detectată rapid pe PlayStation 5, laptop, tabletă, mobile, Switch Elite și pairing-ul făcându-se instant.

Pe PlayStation 5, prin Bluetooth, LYRA beneficiază de suportul audio 3D utilizat de consolă, iar jocurile compatibile cu controller-ul DualSense – acel force feedback redat de acesta se sincronizează cu vibrațiile orferite de căști și jocul devine și mai imersiv. Combinația este pur și simplu super, atâta timp cât jocul este compatibil DualSense.

În jocuri, LYRA accentuează gameplay-ul, aduce sunetul mai aproape de o experiență reală și vei simți jocurile mai intens. Dacă pe PC/laptop am testat câteva titluri precum God of War, Marvel’s Spider-Man sau Uncharted Legacy of Thieves Collection – toate pe controller-ul de PS5, am pus la bătaie și câteva titluri via NVIDIA GeForce NOW pentru a extinde testarea căștilor. Chiar și pe Switch Elite, jocurile se aud bine și te bucuri de titlurile preferate, iar pe PS5, titlurile menționate pe PC, se aud și ele superb mulțumită acelei opțiuni de spațialitate ale consolei.

Controlul se face exclusiv de pe cupa stângă având un buton pentru conexiuni (pairing Bluetooth) și pentru deschis/închis (apăsare lungă), ajutare volum +/- sau trecere de la o melodie la alta (apăsare lungă), buton pentru activare/dezactivare vibrații, iar prin apăsarea concomitentă a butoanelor de volum se activează/dezactivează RGB-ul. Nivelul bateriei este anunțat vocal atunci când este pe terminate (de la 20% în jos), iar conectarea la receiver-ul USB se face punând-ul pe acesta în modul pairing (apăsăm pe butonașuș de pe el) și cel de pairing de pe căști.

Asistentul vocal intern cred că suferă ceva probleme, în momentul în care deschizi/închis căștile auzindu-se o voce de femeie parcă extrem de leneșă/plictisită 🙂 dar în cazul altor acțiuni, precum schimbarea tipului de conexiune, aceasta pronunță normal.

Bateria, cu vibrațiile și RGB pe ON, nu rezistă, conform producătorului, 27 de ore, contând bineînțeles și cât de intens se folosesc vibrațiile, dar încărcarea se face, într-adevăr, în jur de 4 ore. Cu RGB dezactivat, am reușit să folosesc căștile două zile în sesiuni lunguțe de gaming, iar dezactivarea și a vibrațiilor a dus autonomia la maxim, cred că vreo 20 de ore și cu vocea anunțându-mă că am ajuns la 20%.

Un dezavantaj este că nu poți folosi căștile atunci când se încarcă și nici nu poți să le ți împerecheate pe Bluetooth și prin receiver-ul USB în același timp cu posibilitatea de comutare rapidă. Butoanele mi se par, de asemenea, cam… plastice, nu știu, nu dă impresia că vor rezista în timp și troncăne la apăsare.

Concluzie

LYRA sunt căștile bune la toate, fie jocuri, muzică, filme și seriale sau convorbiri telefonice sau conferințe, oferind avantajul unor conexiuni multiple și acele vibrații – o premieră printre tot ce am testat noi până acum. Atent construite, pliabile și cu o husă de transport, LYRA sunt portabile și bune să le ai cu tine mereu.

AQIRYS LYRA se găsesc în România la un preț de 349 lei, fiind disponibile la un preț mai mic în cazul perioadelor promoționale ale magazinelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.