Canon lansează noile imprimante de format mare din seria imagePROGRAF TM, pentru schiţe CAD şi afişe

0
279
Ascultă acest articol

Canon lansează astăzi noua serie imagePROGRAF TM de imprimante A0+ şi A1+, pentru producătorii de imprimări de format mare. Acestea pot fi folosite în scopuri tehnice sau promoţionale, în domenii precum arhitectură, inginerie, construcţii sau producţie, dar şi în retail, industria de ospitalitate şi educaţie.

Portofoliul conţine cinci modele: TM-355, TM-350 şi TM-340 pentru imprimare A0+ şi TM-255 şi TM-240 pentru materiale în format A1+. Toate aceste modele folosesc noua formulă pentru cerneală magenta vibrantă.

Gama a fost creată pentru a răspunde nevoilor variate de imprimare, de la schiţe CAD şi de design, la afişe pentru restaurante, retail sau materiale pentru săli de clasă. Design-ul elegant şi amprenta redusă permit amplasarea acestor imprimante în orice birou sau spaţiu de retail, chiar şi în combinaţie cu un scanner opţional pentru formate mari.

Seria imagePROGRAF TM foloseşte noul motor de procesare a imaginilor, L-COA PRO II, care asigură pornirea rapidă a imprimantelor. Modelul TM-355/350 oferă viteze excelente de imprimare de până la 3,2 pagini pe minut (PPM), cu aproximativ 28% mai rapid decât modelele anterioare[1], asigurând o productivitate mai bună când este nevoie de imprimare într-un timp cât mai scurt.

 Culori mai intense chiar şi pe hârtie necretată

Datorită îmbunătăţirii cernelurilor folosite de seria imagePROGRAF TM, imprimantele oferă culori mai intense chiar şi pe hârtie necretată. Noul algortim pentru procesarea imaginii şi cerneala magenta optimizată asigură nuanţe de roşu superbe, pentru imprimări în culori intense şi contraste puternice. Toate acestea contribuie la evidenţierea foarte clară a corecturilor şi a modificărilor în schiţele CAD sau la afişarea adnotărilor tehnice importante.

Folosind exclusiv cerneluri colorate pe bază de pigment, care sunt şi rezistente la apă, imprimantele pot produce afişe atractive şi materiale publicitare care ies în evidenţă şi nu se estompează în timp. Utilizatorii care realizează afişe pot imprima fără margini folosind întreaga suprafaţă a suportului, ceea ce elimină nevoia de tăiere a marginilor după imprimare.

 Design şi interfaţă de utilizare îmbunătăţite

Datorită noului design cu capac superior plat, utilizatorii pot schimba mai uşor rolele de hârtie, iar imprimantele detectează automat şi afişează tipul de hârtie[2]. În plus, imprimantele estimează cantitatea de hârtie disponibilă. Funcţia de calibrare a culorilor este oferită ca standard, iar aceste funcţii pentru simplificarea activităţii contribuie la creşterea eficienţei operaţionale.

Ecranul tactil generos indică lăţimea şi tipul hârtiei, precum şi cantitatea de hârtie şi nivelurile de cerneală disponibile. În plus, ecranul poate fi rabatat în diverse poziţii, pentru o mai bună vizualizare, în funcţie de poziţia utilizatorului.

De asemenea, design-ul imprimantelor contribuie la reducerea zgomotului de funcţionare cu până la 39 de decibeli (dB) la anumite modele, cu 1/3 mai puţin[3] în comparaţiei cu modelele anterioare, astfel încât noile imprimante să poată fi folosite în orice mediu de lucru.

Jennifer Kolloczek, EMEA Planning, Marketing & Innovation Senior Director, Production Print la Canon Europe, a declarat: „Stabilind un nou standard pentru imprimantele compacte pentru formate mari, noua serie imagePROGRAF TM cu amprentă mică şi zgomot redus oferă imprimări extrem de expresive. Indiferent cât de mare este compania dumneavoastră sau cât de puţin spaţiu aveţi la dispoziţie, puteţi obţine cu uşurinţă o gamă variată de aplicaţii de imprimare – un serviciu externalizat, de obicei – de la schiţe CAD la afişe şi materiale publicitare, îmbunătăţind productivitatea şi eficienţa, fără a compromite calitatea.“

 Progrese în ceea ce priveşte sustenabilitatea

Prin activitatea sa, Canon continuă să depună toate eforturile pentru a reduce deşeurile şi impactul asupra mediului, Seria imagePROGRAF TM a primit clasificarea „Gold“, cel mai înalt standard conform sistemului de evaluare ecologică EPEAT (Electronic Product Environmental Assessment Tool) din SUA în domeniul echipamentelor de imagistică.[4] De asemenea, spuma de polistiren expandat folosită ca material de ambalare a fost eliminată, fiind înlocuită cu cartonul.

 Software-ul integrat ajută utilizatorii să creeze afişe şi pliante cu design modern

Seria de imprimante TM foloseşte software-ul Direct Print Plus. Aceasta permite trimiterea mai multor fişiere în formate diferite către imprimare într-un singur lot, printr-o simplă acţiune drag-and-drop, ceea ce ajută utilizatori să imprime în mod eficient orice tip de schiţe. Pentru materiale promoţionale, clienţii pot folosi aplicaţia web Canon PosterArtist, unde au la dispoziţie o gamă extinsă de şabloane gratuite ce pot fi folosite pentru a crea cu uşurinţă afişe şi pliante.

[1] Schiţă pe hârtie necretată în format A1 landscape, folosind setarea de imprimare cea mai rapidă. Intervalul cuprins între momentul începerii imprimării şi momentul tăierii hârtiei. Comparaţie cu modelul „imagePROGRAF TM-305/300“ (lansat în noiembrie 2018)

[2] Selectarea manuală a tipului de hârtie este necesară la prima utilizare.

[3] Compararea nivelului de sunet la imprimarea pe hârtie standard necretată, trasare de linii şi imprimare de text în modul standard. Modelul folosit ca referinţă este „imagePROGRAF TM-300/200“ (lansat în noiembrie 2018).

[4] EPEAT  este un sistem de evaluare ecologică înfiinţat de GEC (Green Electronics Council – Consiliul pentru produse electronice ecologice), un ONG american, cu scopul de a dezvolta şi de a promova piaţa pentru produse ecologice. Acesta certifică anumiţi factori precum longevitatea produselor, conservarea energiei şi ambalarea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.