„E clar că este adresat oamenilor care caută jocuri atât de rele cât să fie bune sau jocuri foarte departe de standardul sau normalul în ciuda aparențelor.”
Gen: Action
Lansare: 14.02.2023
Studio: Soleil
Distribuitor: 110 Industries SA
Platforme: PC (Steam, Epic Games), PlayStation 4, PlayStation 5, Xbox Series X
Clasificare: 18+
Sinopsis:
“Wanted: Dead is what happens when Ninja Gaiden meets Cyberpunk.”
Recenzie:
Era unul din cele mai aşteptate titluri de anul ăsta pentru mine, la nivel de individ care se bucura de genul ăsta de jocuri mai „Out of the box”, şi deşi este o recenzie târzie, a meritat tot timpul de aşteptare pentru că este ceva deosebit, fie că vorbim despre aspectele bune fie că ne enervăm la cele rele.
Neo ’80-’90
Povestea jocului este o nebunie. Un vis febril în care nişte criminali de război foarte simpatici fac parte dintr-o unitate specială numită „Zombie Unit” şi lucrează pentru poliţie. Un fel de Suicide Squad… dar oficial. Hannah Stone este liderul acestei echipe din Hong Kong, la care constant se ţipa de către şeful poliţiei şi care în orice moment sunt pe punctul de a-şi pierde joburile, care are de a face cu mai multe pericole deşi conectate unele cu altele, niciodată nu ajungem cu adevărat să înţelegem de ce sau cum. Printre obiectivele pe care le vei parcurge şi vei împușca cam tot ce se mişca avem o corporaţie coruptă cu o forţă militară privată scăpată de sub control, o revoltă a unor androizi sau sintetici, scăpată de sub control chiar şi unitatea asta pe care o conduci este scăpată de sub control. Jocul şi plotul principal sunt cel mai pur haos controlat pe care l-am văzut într-un titlu atât de mare din ultimii ani.
O clară aluzie sau omagiu pe care le vei descoperii în timp ce joci sunt toate lucrurile care te duc spre filmele din anii ’80 şi ’90 cu poliţişti într-o misiune imposibile, SF-uri de buget dubios care vor să spună o poveste cu mult prea multe straturi. Genul de filme pe care le vezi, revezi şi tolerezi pentru că acţiunea este aşa de bună sau aşa de „cheesy” că nu poţi să nu te uiţi.
Săbii şi pistoale
Jocul este un third-person shooter care combină armele cu atacuri de aproape. Funcționează decent până când realizezi progresiv că ceva este în neregulă. Nu datorită faptului că ai dodge si nu ai lock-on, nu. „Jank” este un termen care nu descrie în totalitate sau corect ce se întâmplă pentru că tot ce ţine de împuşcat este la nivel standard de cover-shooter. Te ascunzi după ceva şi tragi, schimbi locaţia, te ascunzi după altceva şi tragi. Problema apare pe partea de melee când realizezi că, în ciuda faptului că oamenii ăştia sunt ex-dezvoltatori de la Ninja Gaiden şi Dead Or Alive, sistemul ăsta de melee/parry este foarte, foarte ciudat. Simţi ca şi cum te mişti robotic, fragmentat, magnetic. Nu ai un „free-flow”, nu este aşa de fluid cum ai crede sau cum ai văzut în alte jocuri. Există un fel de moment destul de lung de ajustare la ceea ce se întâmplă dar nu e problema jocul te ajuta.
Şi cu ajutor mă refer că îţi oferă zeci de soldaţi pe care să îi împuşti şi să îi tai. Sistemul de luptă, gameplay-ul per total, se bazează foarte mult pe cât ai înţeles din mişcări şi, ca în toate jocurile moderne, copacul de abilităţi. Dacă la început te ascunzi, tragi şi poate îţi faci curaj şi tai pe cineva de aproape sau dai un finisher. Pe parcurs ce înveţi şi înţelegi că există pistolul, care este ceva separat de trasul cu mitralierele sau ce ai în arsenal propriu sau colectatul selectiv de pe jos, vei înţelege mai bine mecanica jocului per total. Progresul în copăcelul de abilităţi este şi el o nebunie propriu zisa, unde la un moment dat vei putea aproape ucide o sală întreagă de unu singur de parcă eşti John Wick în Hong Kong. Ce este in schimb neiertător este sistemul de checkpoint. Vei muri destul de mult in momente cheie si vei relua secțiuni foarte mari de la capat. Pe vechi.
Gusturi şi culori
Unii zic că nu arata vizual bine jocul, însă pot să argumentez că nu este adevărat. Are destul de multe detalii care să nu îl facă să pară sec când te joci, îţi dai seama că s-a pus ceva atenţie pe partea vizuală şi grafic vorbind nu este ceva slab. Este doar faptul că face parte dintr-o nişă de jocuri care apelează la oameni, probabil, ca mine care caută experienţa asta de knock-off Ghost In The Shell. Am putea spune că oricum jocul este un fel de Ghost In The Shell în care ai scăpat ceva droguri uşor halucinogene. Chiar şi designul la unul din şefii cu care te lupţi la început este asemănător cu un Uchikoma din GITS.
Spaţii ample care sunt de fapt zone destul de limitate te fac mai degrabă să te mişti ca într-un „corridor shooter” şi trebuie să elimini din fiecare zonă inamicii care, deşi se repetă mult, mai apare în mix câte unul suficient de diferit în design şi dificultate cât să te ţină atent la ce se întâmplă şi să nu devină un joc plictisitor în care doar tragi şi mergi mai departe. Nişte Robo-Ninja, parcă scoşi din Metal Gear, îţi vor pune la încercare nervii şi abilităţile de parry sau nişte soldaţi mai mari, Heavy, îţi vor da probleme în zonele pline de alţi inamici mai mici. Nu este cine ştie ce mare diferenţă, dar ai ceva varietate.
Nu este Yakuza, dar pe aproape
Între toată ploaia de gloanţe, teoria conspiraţiei şi şeful poliţiei recalcitrant, între toate scenele în duş şi momentele anime când protagonista acestui joc leșină, avem mini jocuri. Nişte mini-jocuri de nivelul unui Yakuza dar cu asteriscul sau textul scris jos foarte mic că nu este deloc ca Yakuza.
De la a câştiga figurine cu personajele din joc într-un aparat din ăla cu bani şi cu mecanismul măsluit să nu prindă nimic, la un bullet hell shooter pe un arcade, astea sunt doar vârful. În cel mai pur stil Yakuza avem un mini joc de karaoke care este absolut teribil dar muzica este foarte bună că au plătit licență pentru niște piese oarecum populare. Pe lângă mai avem şi un alt joc de mâncat ramen dar dacă cel cu karaoke este cum este, nici cel cu ramenul nu e prea departe. Ce totuşi este un plus, ceva în favoarea acestor joculete, este că în primul rând există şi în al doilea rând diversifică activitatea atât de mult încât îţi reîncarci energia pentru încă o rundă de împușcături.
Momentul adevărului
Este un joc pentru mine. E clar că este adresat oamenilor care caută jocuri atât de rele cât să fie bune sau jocuri foarte departe de standardul sau normalul în ciuda aparențelor. Jocul are un buget generos şi se vede pe alocuri iar despre lucrurile pe care nu le-am menţionat, precum accentele personajelor, alea sunt chestii care trebuie să le experimentezi tu ca jucător nu să ţi le spună altcineva. Obiectiv vorbind îmi dau seama că nu este un joc pentru toată lumea iar mulţi, chiar şi cei care îl încearcă vor strâmba din nas că nu se ridică la așteptările lor sau nu știu, nu e ce căutau ei. Dar dacă ceva am învăţat de-a lungul timpului este că fix jocuri ca Wanted: Dead, Neverdead, Killer is Dead sau hai să mă gândesc la alt joc care să nu aibă „Dead” în titlu, Shadows Of the Damned, sunt cele care vor avea acel cult following şi care lume ani mai târziu le vor descoperii şi vor rămâne uimiţi de nivelul de violenţă şi nebunie care îl are de oferit un titlu ca ăsta. Sunt jocuri și lansări precum Wanted: Dead care completează catalogul unui an bun de jocuri și care să acopere cam tot ce ai avea nevoie să nu rămâi blocat doar în sfera triple A mainstream.
Codul de review a fost oferit de Plan of Attack
Wanted: Dead este disponibil din 14 februarie pe PC (Steam, Epic Games), PlayStation 4, PlayStation 5, Xbox Series X.
