Cu Sydney Sweeney în rolul principal, “Imaculata” ne testează credința, din 22 martie, pe marile ecrane

0
338
Ascultă acest articol


Un nou mister țesut în jurul credinței pure va fi dezvăluit din 22 martie exclusiv pe marile ecrane din țară, odată cu premiera horrorului “Imaculata”. Cu Sydney Sweeney în rolul principal, filmul este distribuit în cinematografe de Vertical Entertainment, iar biletele s-au pus deja în vânzare online sau direct la casele de bilete.

Noua revelație de la Hollywood, actrița Sydney Sweeney (“Euforia“, “Madame Web”, “Iubesc să te urăsc”) este Cecilia, o călugăriță de credință devotată, care primește o nouă slujbă la o mănăstire de renume din Italia. Deși, inițial, noua sa locuință pare o oază de liniște și pace, curând aceasta începe să trăiască experiențe înfiorătoare care ascund secrete întunecate adânc în inima lăcașului sfânt.

Într-un interviu acordat recent publicației LA Times, Sydney vorbește despre rolul său din “Imaculata”, partitură pentru care a participat la audiții cu 10 ani în urmă, doar ca scenariul să fie adaptat și ecranizat abia acum: “Inițial scenariul a fost extrem de diferit. După ce Michael Mohan a fost cooptat ca regizor, împreună am făcut modificări masive la poveste, astfel încât să se potrivească vârstei mele de acum, dar și realității în care trăim. Însă ideea esențială a rămas mereu aceeași. Cred că principalul motiv pentru care scenariul mi-a plăcut dintotdeauna este faptul că cele mai brutale și terifiante scene din film sunt bazate pe experiențe din viața reală.”, povestește actrița.

Alături de actrița principală, Sydney Sweeney, în film joacă și Álvaro Morte, Benedetta Porcaroli, Simona Tabasco, Giorgio Colangeli și Giulia Heathfield Di Renzi. Michael Mohan regizează filmul după un scenariu semnat de Andrew Lobel. Echipa de producție este formată din Sydney Sweeney, David Bernad, Jonathan Davino, Teddy Schwarzman, Michael Heimler și producătorii executivi John Friedberg, Christopher Casanova și Will Greenfield.

Debutul cinematografic al filmului “Imaculata” se bucură de sprijinul rețelei de televiziune AMC, care are cele mai premiate și de succes seriale-dramă ale deceniului, cu producții de pionierat, populare și de calitate.

O producție Black Bear, Fifty-Fifty Films și Lupin Film, horrorul “Imaculata” este distribuit în cinematografele din țară de către Vertical Entertainment și are premiera națională din 22 martie. Biletele pentru spectacolele de avanpremieră s-au pus deja în vânzare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.