Ascultă acest articol


Al doilea sezon al serialului polițist „Blanca” ajunge la final luni, 20 mai, de la ora 20:00, la DIVA. În a doua serie Blanca (interpretată de Maria Chiara Giannetta) a devenit consultant cu drepturi depline în cadrul poliției și a avut parte de noi provocări profesionale, care au pus-o din nou în centrul investigațiilor de la secția San Teodoro, alături de credinciosul ei cățel, Linneo.

Cea mai dificilă provocare? Secția de poliție a fost atacată de un terorist misterios, care răspândește panica în oraș și a atras-o pe Blanca în jocul lui malefic. Într-o cursă contracronometru, aceasta face tot ceea ce este necesar pentru a-i proteja pe cei din jur. Pe plan personal, eroina nevăzătoare (care își folosește abilitățile auditive și analitice excepționale, pentru a reconstrui scena crimelor) trebuie să se descurce cu revenirea lui Sebastiano (Pierpaolo Spollon) în viața ei.

„Primul sezon a fost floare la ureche, dar când am început filmările la al doilea responsabilitatea a crescut, pentru că trebuia să ne ridicăm la nivelul așteptărilor”, a explicat Maria Chiara Giannetta, în presa italiană. În plus, personajele s-au dezvoltat: „Au responsabilități mai mari față de ei înșiși și față de ceilalți”, a adaugat actrița. „Blanca nu este o supereroină, dar am încercat să o joc ca pe o fată care are dificultăți, dar și scuturi. Faptul că este oarbă este principala ei putere, este ceea ce a făcut-o să se ridice și să spună «Acum pot să fac ceea ce tu nu poți»”, mai spune aceasta. Eroina titulară este creația scriitoarei Patrizia Rinaldi: serialul este inspirat de seria de cărți omonime ale acesteia publicată din 2009 încoace.

În al șaselea și ultimul capitol al acestei serii din „Blanca” identitatea teroristului amintit mai sus va fi dezvăluită într-un episod care este o cursă contracronometru, plină de dileme personale. Eroina își atinge limitele alături de ceilalți agenți ai stației de poliție genoveze. Hotărârile pe care le ia la finalul acestei confruntări care a devenit o obsesie, i-ar putea schimba destinul. Până vedem cum va continua povestea în sezonul 3 al serialului TV „Blanca” (care se află deja în pre-producție), descoperim cum se încheie seria a doua pe 20 mai, de la ora 20:00, în exclusivitate la DIVA!

Află mai multe despre programele DIVA aici: https://www.facebook.com/divaromania/

Televiziunea DIVA este disponibilă pe poziția 84 în grila digitală DIGI, poziția 203 în grila ORANGE, poziția 102 în grila VODAFONE și poziția 30 în grila FOCUS SAT.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.