Cele mai bune proiecte și campanii digitale din România urcă pe scena Galei de Premiere Internetics 2024

0
134
Ascultă acest articol


Internetics, un proiect The Institute, va premia luni, 25 noiembrie, cele mai bune proiecte și campanii digitale din România, în cadrul Galei de Premiere Internetics 2024. Evenimentul, moderat de Andi Moisescu, va avea loc la NORD Events Center by Globalworth (Bd. Dimitrie Pompeiu, nr. 4-6). Accesul la eveniment se va face pe baza de bilet, iar detalii privind achiziționarea acestuia sunt disponibile aici.

Campania de comunicare a ediției din acest an se desfășoară sub mesajul „Internetics. Update your clout.”, subliniind modul în care festivalul contribuie la actualizarea imaginii și prestigiului online al tuturor participanților: de la agenții și jurați, la brandurile reprezentate de acestea.

Ediția 2024 a atras un număr impresionant de 150 de înscrieri din partea a 28 de agenții și companii participante. Printre agențiile cu proiecte nominalizate se numără: Cheil Centrade, Cohn & Jansen Creative Network, DDB România, Dentsu Creative România, Digitas, Jam Session Agency, KUBIS, Leo Burnett, Minio, MRM România, Ogilvy România, Oxygen, Publicis România, Saatchi & Saatchi + The Geeks, Tribal Worldwide România, v8 interactive, VML România, WOPA Communication, Zenith România.

De asemenea, companiile și organizațiile care au avut proiecte nominalizate în competiție includ Accept, AQUA Carpatica Flavours, Avon, Bridgerton, Carrefour, Coca-Cola, Dăruiește Viață, Doritos, Dorna, Dr. Max, Durex, eJobs, Fundația Vodafone, Griselda, Hope and Homes România, ING Bank România, Kaufland, KFC, LAY’S, McDonald’s România, Milka, Naturli’, Nemira, Orange, Penny, Pepsi, Regina Maria, Sameday, Smartree, Storia, Tazz, ThankQ x Kola Kariola, Tomi, Tuborg, Vodafone, Vola.

Nominalizații Internetics 2024 au fost stabiliți în urma mediilor obținute de proiectele înscrise, la finalul primei runde de jurizare, și pe baza pragului setat de președintele juriului, Juraj Kováč, Creative & Strategy Director la THIS IS LOCCO. Au fost luate în considerare doar proiectele cu media de cel puțin 3,6 dintr-un maxim posibil de 5, păstrându-se un procent de cel mult 45% din totalul înscrierilor pentru runda finală.

Participanții și-au înscris proiectele în șase categorii principale, iar în urma jurizării au fost stabilite următoarele nominalizări: Website & Mobile – 3 nominalizați, Social Media & Communities – 18 nominalizați, Video – 6 nominalizați, Digital Brand Experience & Activation – 15 nominalizați, Digital Campaigns – 22 nominalizați, Internetics Digital for Good – 2 nominalizați.

Gala de Premiere Internetics 2024 se va desfășura pe 25 noiembrie, la NORD Events Center by Globalworth (Bd. Dimitrie Pompeiu, nr. 4-6). Accesul se face pe baza de bilet, iar detalii privind achiziționarea acestuia pot fi găsite aici

Program Gala de premiere Internetics 2024:

  • 18:45 – 19:30 – Primirea invitaților
  • 19:30 – 22:00 – Festivitatea de Premiere
  • 22:00 – 24:00 – Socializare, sărbătorirea câștigătorilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.