Ascultă acest articol


Ca iubitor al artei vizuale, de toate genurile și tipurile ei, am îmbrățișat, m-am implicat și promovat de câte ori am avut ocazia, orice are legătură cu aceasta, fie vorba de desen, pictură, sculptură, design de orice fel, film, fotografie și orice parte din tehnologie are legătură cu acest aspect.

Arta vizuală și tehnologia se îmbină armonios

Arta vizuală și tehnologia se îmbină armonios mai ales atunci când designeri sau creatori sunt implicați în procesul de design și funcționare ale unor dispozitive electronice, iar designerii francezi Ronan și Erwan Bouroullec s-au gândit la acest lucru și, împreună cu Samsung, au realizat o piesă de artă electonică sunt denumirea Samsung The Serif. Este vorba, binînțeles, de un smart tv care imită o operă de artă, un tablou sau piesă de mobilier, menit să se integreze perfect, spre exemplu într-un apartament simplu și “atins” de designeri sau, de ce nu, într-un muzeu, printre alte opere de artă.

Samsung The Serif vine de la popular font Serif, mai exact de la litera “I”, forma TV-ului imitând perfect forma acestuia. Așadar, acest articol este dedicat acestei opere de artă electronice.

Am primit în teste modelul 55LS01 (138cm) – un model premiat la IF Design Award 2022, așadar este vorba de un model lansat în 2022 care a fost realizat pentru cei care vor să includă tehnologia într-un design arhitectural plăcut, la nivel de artă.

The Serif a ajuns la ușa noastră într-o cutie destul de mare, voluminoasă și grea – ambalat exact ca un exponat prețios care sosește la un muzeu, iar pe cutia de carton nu sunt foarte multe informații – având un design simplu, abstract, cu mențiunea “The Serif” și sigla Samsung, singurul lucru informativ fiind sticker-ul cu informațiile despre model și codurile de bare.

Deși știu cam cum se despachetează o cutie cu TV-uri voluminoase, nu eram convins că procedura se aplică și pentru The Serif, însă, odată ce am deschis cutia, imediat a apărut imprimat un grafic simplu despre care e procedura de despachetare. În partea de sus a cutiei se află accesoriile care constau într-un ghid de utilizare, un cablu lung pentru alimentarea la curent, un adaptor C.I., un mic suport pentru cabluri cu posibilitatea de al lipi unde e nevoie de el, micuța telecomandă, cele 4 picioare metalice – stand-ul și un capac de plastic pentru a ascunde firul de alimentare pe unul din picioare.

După ce le-am luat de-acolo am ridicat partea de sus a cutiei, am dat jos scârța din partea de sus și cele două laterale și a ieșit în evidență culoarea acestui model, și anume Cotton Blue (există și versiune Albă).

Am trecut așadar la montarea standului și am pus TV-ul cu display-ul în sus, pe o suprafață întinsă, moale (canapea în cazul nostru) și am început procesul de înșurubare al celor 4 picioare negre – standul. Picioarele au la un capăt filet (care vine înșurubat în partea de jos – metalică, a TV-ului), iar în celălalt capăt sunt niște piciorușe cauciucate.

Am ridicat TV-ul pe stand și, înainte de a-l pune în funcțiune, am dat jos capacul de plastic din spate – capac care acoperă zona de conectivitate. Capacul are un sistem de prindere simplu, fiind nevoie să tragi puțin de margini pentru a se desprinde, iar pentru a-l monta la loc, se apasă ușor pe marginile capacului după ce este așezat pe poziție – e ușor de sincronizat putând să te orientezi după gaura din capac prin care trebuie să treacă mini-joystick-ul de control al TV-ului.

După demontarea capacul se observă zona de conectivitate, portul de alimentare și zona de montare a modulului C.I. pe care l-am și montat rapid, printr-un sistem simplu. Modul C.I. este necesar pentru cartela-decodor al operatorului de televiziune.

Cablul de alimentare se montează în locul lui și, în funcție de distanța dintre televizor și priza la care trebuie alimentat cu curent, se ajustează lungimea cablului printr-o zonă de cable management de pe spatele TV-ului, apoi firul se trage printr-un locaș special din partea de jos a TV-ului ca apoi să fie lăsat în jos pe lângă unul din picioarele metalice ale stand-ului și acoperit cu acel capac de plastic în acest fel nefiind niciun fir la vedere.

Înainte să-l pornim am analizat puțin design-ul și este într-adevăr o operă de artă și confirm descrierea Samsung și asemănarea formei cu “I”-ul fontului Serif. Din laterală, TV-ul chiar are această formă, iar privit din spate și din față, marginile de sus și de jos sunt alungite, iar în partea de sus, pe mijloc este sculptat, simbolul NFC – zona de sincronizare audio NFC cu device-urile mobile.

În partea din spate, se observă capacul de plastic detașabil pentru că are o textură (foarte plăcută), dar ușor diferită de a restului spatelui TV-ului – o textură ușor grunjoasă. În partea dreaptă, jos, este plasat și acel mini-joystick despre care vă spuneam mai sus, care funcționează în 4 direcții și se poate și apăsa. Dacă dăm acel capac jos, avem un fel de șanț unde vine cablul de alimentare și zona gradată pe unde se trage firul, în partea de jos; avem o zonă unde a venit montat modul C.I. și avem zona de conectivitate unde avem 4x HDMI, 2x USB, intrarea RF (pentru cablul TV) și cea pentru satelit, și ieșirea optică pentru audio.

După cum am spus, partea de jos este metalică, neagră, și are cele patru zone cu filet unde vin prinse cele patru picioare metalice ale stand-ului și acolo se află și cele difuzoarele pe 4 canale, dar și câteva piciorușe mici, cauciucate. Partea din față este display-ul mat și pe mijloc, pe latura de jos a ramei este imprimat “Samsung”, sub, pe muchie, în centru, este un mic LED de stare. Spre deosebire de textura ușor grunjoasă de pe spate și de pe capacul spate, lateralele, partea din față și cea de sus, au o textură fină și plăcută la atingere.

Bineînțeles, dacă doriți să nu-l puneți pe suport (cele 4 picioarele metalice) puteți să-l folosiți așa cum este pentru că se sprijină pe acele mici piciorușe cauciucate.

La modul general, design-ul este unul deosibit, la fel ca și culoarea și se potrivește armonios în orice mediu, iar fără suportul metalic detașabil arată ca o piesă de mobilier.

Dacă aspectul este unul artistic și rafinat, să vedem dacă și din punct de vedere tehnic și tehnologic, The Serif este la fel de bine dotat.

Așadar, vă spuneam despre cutia sa, că e mare și grea, mai exact aceast are 1403 x 894 x 308 mm și cântărește 34.9 kg, iar TV-ul are dimensiunile 1254.9 x 748.3 x 221 mm și cântărește 26.1 kg fără stand. TV-ul cu tot cu stand are dimensiunile 1254.9 x 1237.4 x 482.8 mm și cântărește 27.2 kg.

The Serif face parte din seria LS de la Samsung, este de tip Smart și are un panou QLED cu o dimensiune a ecranului de 55 inch (138 cm) care suportă rezoluția maximă 3.840 x 2.160. Folosește tehnologia de imagine Procesor Quantum 4K, Quantum HDR și are HDR 10+. Display-ul mat are unghiuri largi de vizualizare, este capabil de detectarea luminozității, are Auto Motion Plus, Mega Contrast (cu amplificator de contrast), Supreme UHD Dimming, și suportă AI Upscale.

Difuzoarele pe 4 canale (ieșire 40W) suportă Dolby Digital Plus, Adaptive Sound+, Dialog Enhancement și Active Voice Amplifier, iar tunerul pentru difuzare digitală este DVB-T2CS2 cu interfață CI (interfață comună) CI+(1.4) și tuner analogic.

La conectivitate avem 4x HDMI (al 3-lea cu eARC) cu Anynet+ (HDMI-CEC) și comutare rapidă între porturi, 2x USB, intrarea RF (pentru cablul TV) și cea pentru satelit, și ieșirea optică pentru audio, wireless WiFi5 (compatibil IPV6 și WiFi Direct), Bluetooth BT4.2 și NFC.

Funcții smart avem Mirroring TV – Mobil, NFC on TV (Sound Mirroring), TV Sound to Mobile, Mobile Tap Mirroring și Mobil – TV – Mirroring , DLNA, Multi-View și Ambient Mode+.

Sistemul de operare este Tizen (1651) cu SmartThings, Bixby, Game Mode (FreeSync Premium, 4K@120Hz (HDMI Port 4) și Connect Share.

Telecomanda neagră este model TM2360E cu butoane diferite pentru acces rapid la serviciile de streaming, Amazon Video, Netflix, Disney+ și www – în partea de jos unde avem și sigla Samsung. Avem, de asemenea, două butoane multirecționale pentru volum și canale TV, butonul de HOME, cel pentru Back și cel pentru Play/Pause, iar butonul central este unul rotund cu OK pe mijloc, și săgețile de direcție încorporate într-un buton în formă de cerc. În partea de sus avem butonul pentru microfon, un buton multifunțional pentru Settings, tastatură sau butoanele colorate (Teletext) și butonul de Power. Între butonul multifuncțional și cel de microfon se află și un mic LED.

Pentru că e vorba de o telecomandă solară (SolarCell 2023) pe spate avem panoul pentru încărcare solară/lumină și sticker-ul cu informații tehnice, iar pe latura de jos avem un port USB Type-C pentru încărcare, de asemenea.

Ei bine teoretic și d.p.d.v. tehnic The Serif pare să se ridice la nivelul designului rafinat, însă vom afla imediat pentru că l-am trecut printr-o serie de teste și vă spunem cum s-au desfășurat.

În primul rând, poate că am fost eu prea încântat de acest The Serif subliniând faptul că e vorba de un device electronic arty, însă, dacă stai puțin să te gândești și dacă-l analizezi, poți foarte bine să-l integrezi în orice tip de sufragerie (sau dormitor dacă preferi), design-ul și culoarea s-a putând să le integrezi, respectiv, asortezi cu alte accesorii de design sau piese de mobilier. Așadar, nu e musai să ai o casă/sufragerie de artist minimalist sau mai știu eu ce, poți foarte bine să te bucuri de The Serif și într-o sufragerie/casă pe care ți-ai pregătit-o exact cum îți place ție.

Ați observat, probabil, inexistența portului LAN – pentru internet rapid pe fir, asta pentru a se minimaliza cât mai mult numărul de fire, și chiar și așa cel puțin două fire (pe lângă cel necesar de alimentare) vor fi trase – cel pentru cablu TV și un HDMI pentru consolă – dacă ești gamer (să nu mai zicem și PC RIG-ul). Dar acel capac, magic, de pe spate, ascunde tot! Am tras, după cum am spus, 2x HDMI, cablul TV și cel de alimentare și încă mai era loc de un HDMI și poate unul optic pentru sistemul audio. Apoi trase “pe picior” prin acea mască de plastic și așa s-a ascuns totul. Atenție însă că e nevoie de cabluri mai lungi mai ales dacă vrei să le pui la TV-ul poziționat pe stand.

Da, pus pe stand, The Serif arată superb pus pe mijlocul, să zicem, sufrageriei, pentru că ai firele ascunse și are acel design mișto, dar dacă vrei să-l pui pe o comodă, sau chiar pe jos (de ce nu?!), poți da jos imediat standul și stă foarte bine și-așa.

La capitolul conectivitate cele 4X HDMI-uri sunt de ajuns, funcția eARC pe unul dintre ele fiind probabil de pus consola pe el (noi am pus PlayStation 5) astfel am putut să controlăm consola cu telecomanda TV-ului – spre exemplu. Portul infraroșu pentru sistem audio, dacă dorești, cablul TV sau satelit, și cele două porturi USB pe care poți pune un SSD extern, celalaltă putând să-l folosești și pentru ați alimenta un device.

NFC-ul de deasupra este un fel de “cireașa de pe tort” pentru că dacă ai un device mobil cu NFC o simplă atingere a zonei NFC și se “împerechează” imediat între ele (prima utilizare va întreba să bagi un cod pin, apoi ține minte device-ul) și poți reda imediat muzica de pe device-ul mobil pe The Serif acesta având un player dedicat pentru acesta. Bineînțeles, vorbim aici inclusiv de Spotify. Să vă zic, rapid, și un scenariu cu tine care vii obosit de la școală/serviciu în timp ce ascultai pe mobil muzica preferată – ajungi acasă, atingi cu smartphone-ul zona NFC (Tap View) de pe The Serif și imediat sunetul de pe device va fi redat pe TV. Poți face și în cazul redării de fișiere video (în funcție de ce aplicații folosești). Ah și poți face asta chiar dacă TV-ul este închis – Tap și se redă instant video sau muzica! Cool, nu?

Există și Bluetooth prin care poți proceda la fel, să redai conținut video/audio de pe device-urile preferate mobile pe TV. La fel poți face și prin WiFi, internetul conectându-se în acest mod.

Am lămurit că redarea sunetului este foarte ușoară de pe device-uri mobile, iar calitatea sunetului redat este unul destul de bun, volumul maxim nefiind unul foarte pronunțat și contează oarecum și modul de utilizare a TV-ului, adică pe stand sunetul este mai pronunțat, decât atunci când TV-ul e pus direct pe partea unde sunt difuzoarele. Tehnologiile au și ele un rol în calitatea sunetului redat dar aici contează să existe și suport pentru ele la materialele redate (filme).

Să vorbim puțin și despre Tizen – un sistem de operare Samsung dezvoltat de Samsung special pentru produsele sale, în cazul lui The Serif având o variantă care include și un element cheie pentru acest model de artă – modul de Ambianță (Ambiental). Tizen are o interfață simplă și rapidă, având un design curat – pagina Home include aplicațiile instalate și recomandări din diferite servicii de streaming instalate.

Din meniul din partea stângă poți alege și acel modul important, Ambient, unde latura artistică a The Serif se dezlănțuie – aici ai o serie de imagini și opere artistice, fie slide-uri de imagini, imagini statice, clipuri sau imagini în mișcare. Populare, create de artiști sau mod-uri care afișează ceas-ul și temperatura, un lucru este cert, arată supeb pe ecranul mat (Matte Display) al lui The Serif, care reduce reflexiile și împiedică razele de lumină naturală sau artificială să se suprapună cu conținutul redat, iar operele de artă afișate capătă un contrast realist. Acolo, ai de asemenea, și posibilitatea de a instala aplicații de acest gen și cumpăra lucrări create de designeri artistici.

Da, avem și magazin de aplicații de unde ne putem descărca și instala dintre multe aplicații compatibile Tizen așezate pe categorii, de unde regăsim și aplicațiile noastre preferate de streaming de conținut video dar și popularul YouTube.

Avem suport și pentru gameri care pot juca titlurile preferate de pe PlayStation 5 (sau alte console compatibile) la 4K@120Hz  (FreeSync Premium) și există o consolă rapidă dedicată de unde putem face modificări rapide și vedem informații specifice gaming-ului.

Panoul de setări detaliate este destul de stufos și putem să ne facem setările pe care le dorim, rapid, la un click de telecomandă distanță. Avem setări pentru imagine, sunet, pentru funcția de televizor și avem chiar și o parte de suport care ne vine la îndemână și chiar și posibilitatea de a ne actualiza sistemul de operare, atunci când sosește un update.

Tizen este destul de simplist și prietenos cu utilizatorul și ai totul la îndemână, partea de ambient fiind cea care predomină și este demn de înțeles de ce. Modul de ambianță poate fi folosit chiar și când TV-ul e închis, ceea ce face ca The Serif să arate ca un veritabil tablou, sau de ce nu, șemineu? 🙂

Cei care au device-uri din ecosistemul Samsungsmartphone-uri, sisteme audio, căști, SmartTag-uri etc – totul se sincronizează prin SmartThings astfel toate produsele Samsung fiind laolaltă putând să fie controlate rapid de pe orice device permite acest lucru. Ca să simplific, pe The Serif vor apărea device-urile Samsung (compatibile) din SmartThings – spre exemplu am un SmartTag, Samsung Galaxy S23 Ultra, tabletă Samsung S7 Pro, Samsung Galaxy Watch6 Classic și Samsung Buds2 Pro și toate vor apărea afișate pe TV, unele dintre ele putând fi controlate sau se afișează informații despre ele.

În momentul în care am conectat The Serif la rețeaua internă wireless, pe Galaxy S23 Ultra mi-a apărut înștiințare, s-au împerecheat (pairing) și am la dispoziție o telecomandă pe mobil cu care pot controla TV, face mirroring mai rapid și pot conecta Samsung Dex – o interfață grafică asemănătoare Windows, de pe smartphone fiind afișat pe The Serif. Prin conectarea unui mouse și tastatură prin Bluetooth, poți lucra aproape la fel ca pe un PC normal.

Mirroring-ul se face și el foarte simplu și există suport și pentru Windows 11 – dacă ai un PC poți sincroniza cu smartphone și cu TV-ul putând folosi mai ușor device-urile, iar aici intervine o altă modalitate foarte mișto a lui The Serif și anume Multi View care-ți permite să afișezi în același timp să zicem o aplicație, TV, YouTube în același timp cu smartphone-ul prin Mirroring. Astfel poți să te uiți la emisiunea preferată în timp ce stai pe rețelele de socializare pe smartphone (hai că știm că o facem cu toții). Simplu și funcționabil.

Poate că Bixby e bătrână și nu mai e așa populară, dar, dacă ai Alexa, se conectează imediat și ușor (mai ales dacă e în SmartThings pentru cei cu Samsung) și ai la dispoziție posibilitatea controlului prin asistentul vocal Alexa (în limba engleză). Controlul prin microfon este deci o posiblitate și chiar te ajută să navighezi sau să cauți chestii pe net. Dacă totuși vrei să folosești telecomanda și să scrii text, atunci când vrei să faci asta ești informat că o poți face mai rapid cu ajutorul smartphone-ului tău (care e conectat la The Serif) și chiar și așa e. Tastezi pe smartphone ce vrei să cauți și comanda se trimite pe TV. Simplu și rapid și prin această modalitate.

Așadar Tizen e gândit bine, e simplu, e rapid și chiar te ajută mult (mai ales dacă ai device-uri în ecosistemul Samsung), dar există suport și pentru AirPlay 2, nu e musai să fii în sistemul Android.

Fiind QLED conținutul se vede clar și bine pe The Serif chiar și conținutul la rezoluții mai mici, pentru că vor fi făcute upscaled la 4K cu ajutorul AI, iar unghiurile de vizualizare sunt într-adevăr maxime. Cu modul Ambient+ pornit, cu TV-ul închis, The Serif chiar arată ca un tablou – setările default (se pot modifica) fiind în așa fel încât să arate ca un tablou și bineînțeles să consume foarte puțin curent.

Jocurile arată bine pe ecranul The Serif, la fel și conținutul 4K de pe serviciile populare de streaming (Netflix, Disney+, Prime Video, Max, SkyShowtime, YouTube) și nu am întâlnit să am probleme de buffer sau ceva care să dea de înțeles că Wifi-ul nu ar face față. Redarea de conținut audio-video de pe SSD-uri externe este posibilă pe The Serif datorită player-ului integrat dedicat, iar redarea canalelor TV este una foarte plăcută vizual/auditiv – în cel de-al doilea caz intervenind acel Active Voice Amplifier (AVA) care face ca vocea să se audă mai tare/clar. Canalele îți sunt mereu la îndemână la fel și volumul, ghidul TV și posturile se schimbă destul de rapid.

Telecomanda este foarte micuță, subțire și ușoară dar are pe ea tot ce-ți trebuie ca să controlezi The Serif simplu și fără complicații. Bateria ține practic la infinit, cu condiția să lași telecomanda cu zona de încărcare la lumină în sus, și chiar dacă, cumva, rămâi fără baterie (nu se întâmplă prea des), poți conecta telecomanda la USB Type-C la cablul de la smartphone-uri și se încarcă rapid. Dacă, nu știu, cumva, pierzi telecomanda prin casă (e mică, e plauzibil) ai la îndemână (până o găsești) acel joystick de pe spatele The Serif unde poți controla câteva setări importante.

Ca o concluzie, The Serif deși are o alură artisică îl poți integra ușor în viața ta de zi cu zi chiar dacă nu ești un aspirant artist pentru că-l poți adapta ușor la preferințele tale care țin de design căci arată bine oriunde l-ai pune și bineînțeles este într-atât de inteligent încât să mulțumească practic pe oricine.

Ambient+ însă este meritul acestei operere de artă însuși, mulțumită designerilor francezi Ronan și Erwan Bouroullec, și The Sherif se tranformă poate în cadoul ideal pentru o persoană dragă, transformând serile de sărbători într-o experiență cinematografică sau artistică de neuitat.

Samsung The Serif este mai mult decât un televizor – este o piesă de design care se integrează armonios în orice decor, îmbinând tehnologia avansată cu design-ul.

Samsung The Serif se comercializează la un preț de aproximativ 4.000 lei și din gama Lifestyle TV puteți să găsiți exact configurația pe placul dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.