Cu Motorola, am avut o relație de colaborare foarte frumoasă, iar de fiecare dată când pregăteau ceva nou de lansare, eram acolo – pentru că telefoanele lor au o istorie foarte veche și interesantă, iar compania a venit mereu pe piață cu ceva inovator.
Poate că popularitatea lor nu mai este la fel de mare ca în perioada, să zicem, a StarTAC-ului, însă Motorola a știut și știe să ofere smartphone-uri frumoase, cu tehnologii actuale, toate la un preț foarte bun.
Mare a fost mirarea noastră când Motorola România a venit cu propunerea să testăm și să scriem despre Motorola Edge 60 Fusion. La prima vedere, acesta părea un terminal superb, cel puțin din punct de vedere estetic, iar specificațiile promiteau performanțe bune, tehnologii avansate și, nu în ultimul rând, camere capabile. L-am primit, l-am testat, iar acum vom afla împreună de ce am ajuns la concluzia că atenția ar trebui să se mențină focalizată pe produsele Motorola.
Pachet
Simplitatea și culorile neutre au fost și sunt o modalitate eficientă de a atrage prin ambalaje, iar Motorola folosește aceeași schemă pentru Edge 60 Fusion, optând pentru o cutie albă și minimalistă. Sigla gri este imprimată discret pe mai multe laturi, iar denumirea modelului apare ștanțată în argintiu pe partea frontală.
Pe restul suprafeței cutiei găsim o pictogramă care indică absența încărcătorului în pachet, precum și mențiunea că ambalajul este plastic-free. Alte detalii includ codurile de bare, specificațiile tehnice ale modelului (PANTONE Amazonite – Blue, varianta cu 256GB și 8GB RAM), informații multilingve despre produs, precum și specificații precum 5G, Dolby Atmos, Corning Gorilla Glass și Hi-Res Audio Wireless.
La deschidere, prima dată observi o cutiuță secundară pe care sunt marcate cu mândrie mențiunile plastic-free, recyclable și soy ink. În interiorul ei se află accesoriile obișnuite: o cheiță pentru SIM, cablul de date și încărcare (USB-C to USB-C, negru), documentația de siguranță și un ghid rapid de utilizare. Un detaliu interesant este stickerul care detaliază consumul de energie al dispozitivului.
De asemenea, în pachet se află o husă subțire și rigidă în nuanța blue specifică modelului. Și, bineînțeles, sub toate acestea, zace elegant însuși Motorola Edge 60 Fusion, gata de a fi descoperit.
Aspect
Îmi amintesc primele terminale cu display “edge” – acele margini rotunjite care erau pur și simplu fenomenale. Nu doar că facilitau navigarea pe ecranul tactil, dar permiteau și afișarea notificărilor chiar și atunci când telefonul era așezat cu fața în jos. Deși acest design a dispărut treptat de pe piață, Motorola Edge ne reamintește cât de util și impresionant poate fi un astfel de ecran.
Smartphone-ul este incredibil de subțire, cu un design elegant: contururi rotunjite, un display P-OLED superb și un spate din “silicone polymer” – un fel de piele ecologică. Combinația dintre culoarea albastră și marginile metalice în aceeași nuanță îl transformă într-adevăr într-o bijuterie din punct de vedere estetic.
Pe partea din spate observăm logo-ul Motorola sculptat central, cele două camere și LED-ul flash, poziționate în stânga sus, iar pe față, camera pentru selfie este exact sub difuzorul pentru apeluri. Scannerul de amprente este integrat sub display.
Pe margini găsim în partea superioară microfon și logo-ul Dolby Atmos ștanțat, iar pe partea inferioară avem alt microfon, sertarul pentru SIM, difuzorul și portul USB-C. Tot acolo este ștanțată și denumirea modelului (XT2503-4) marcat discret. În partea dreaptă avem butonul de power și butoanele duble pentru volum (+/-).
Husa este subțire, rigidă, cu o textură la fel de plăcută precum smartphone-ul în sine, și privită de aproape se observă că este realizată din materiale reciclabile. Atenție însă că nu este o husă care acoperă toate marginile telefonului și una care acoperă doar spatele și colțurile lui Edge 60 Fusion, este însă una foarte subțire – aproape insesizabilă.
Edge 60 Fusion are un design uimitor care combină cu succes ergonomia și estetică premium, păstrând identitatea Motorola și include chiar și o husă subțire și foarte discretă.
Tehnic
Dacă aspectul este de nota 10, specificațiile tehnice sunt cele care pot face diferența între un mobil complet și unul cu performanțe mai slabe, iar Edge 60 Fusion se prezintă în felul următor.
Dimensiunile sunt de 161 x 73 x 8.0 mm (8.3 mm grosime cu husă) și cântărește 177.5 g (180 g), iar display-ul P-OLED este protejat de sticlă Gorilla Glass 7i, pe spate fiind realizat, după cum spuneam, din “silicone polymer” – un fel de piele ecologică.
Display-ul P-OLED, este de 6.67 inch (~91.4% rația dintre ecran și carcasă), are o rată de reîmprospătare (refresh) de 120Hz, și suportă rezoluția de 1220 x 2712 pixeli cu o densitate aproximativă a acestora de 446 ppi.
Chipsetul este Mediatek Dimensity 7300 (4 nm) și GPU Mali-G615 MC2 și se găsește în variantele de 256GB cu 8GB RAM, 256GB cu 12GB RAM și 512GB 12GB RAM, memoria internă putând fi extinsă cu card microSDXC.
Este rezistent la stropire cu apă și la praf, fiind certificat IP68; dispune de difuzoare stereo (cu Dolby Atmos), cititor de amprente sub display (optic), iar la conectivitate avem 5G, Wi-Fi6, Bluetooth 5.4, NFC, și GPS, GLONASS, GALILEO.
Cele două camere sunt de 50 MP, f/1.9, (wide) și 13 MP, f/2.2, (ultrawide), iar cea selfie este de 32 MP, f/2.2, (wide), și sunt capabile să filmeze la 4K@30fps, 1080p@30/60/120/240fps alături de camerele principale fiind disponibil și un LED Flash.
La sensori avem accelerometru, gyroscop, proximitate, compas și suport pentru Smart Connect (Ready For), iar bateria este de 5200 mAh care se poate încărca la maxim 68W.
Sistemul de operare este bazat pe Android 15 cu susținerea Motorola pentru următoarele 3 upgrade-uri importante.
Se pare că și din punct de vedere al specificațiilor tehnice, Edge 60 Fusion se ridică la un aspect supeb, dar ne vom lămuri imedia la testare.
Testare
În mână Edge 60 Fusion se simte excelent, în primul rând datorită texturii, fie că alegi să-l ți în mână fără husă, sau cu husa din pachet, ba chiar, în al doilea caz, parcă are o stabilitate mai bună în mâini. Fiind atât de subțire, și având marginile rotunjite (Edge) tinde să alunce, dar nu este cazul mulțumită capacului spate și/sau a husei.
Cu husa pusă diferențele sunt minore, dar nici nu-ți protejează marginile, acesta fiind probabil sacrificiul de a nu îngroșa smartphone-ul și mai mult. Poți să optezi, dacă vrei, la o husă din silicon, sau rigidă care să acopere și acestea, însă luând în considerare că are un geam securizat de Gorilla și certificare IP68 parcă nu e nevoie să-ți faci griji.
Culorile alese spun clar că este un smartphone dedicat publicului tânăr – e vesel, e arătos, e chiar și destul de performant să poți să te bucuri de el în fel și fel de moduri de utilizare, deci la capitolul aspect, mă repet, nota 10.
Display-ul e superb, responsive, unghiuri largi de vizibilitate, chiar și în lumină directă, contrastul face față, iar cei 120Hz se asigură că totul se mișcă fluent pe Android 15. Filmele și serialele tale preferate de pe aplicațiile de streaming video se văd impecabil, chiar și cu suport HDR10, unde conținutul video suportă, și aplicațiile și jocurile la fel.
Suportul Dolby Atmos spune multe, și se simte dacă nu la difuzoarele care au un volum nu foarte tare, dar o claritate deosebită, măcar pe căști – dacă ai unele bune, cu siguranță sunetul redat va fi excelent. Bineînțeles, ai și opțiunea de Bluetooth, care, apropo, este foarte rapid și în toate testele s-a conectat fără probleme fără să se întrerupă, pe distanțe de aproximativ 10 metri.
La capitolul conectivitate, 5G-ul este activ, și funcționează bine în rețelele mobile, iar WiFi6 l-am pus la testare și am obținut cifre bune, la testele de viteză pe un router cu net de 1G la o distanță de aproximativ 2 metri de acesta:
Configurarea sistemul de operare este foarte ușor de făcut, acesta fiind adaptat de Motorola preferând să lase Google cu al său Android 15 să-și facă treaba, dar, însă nu lipsesc aplicațiile proprietare, acel font tipic Motorola, și mici ajustări de bun gust și funcționale. Tehnologia specifică Ready For este prezentă și ea, alături de Moto AI – ajutat fiind de Google Gemini, și contribuie plăcut la o experiență de utilizare a lui Edge 60 Fusion cât mai fluentă, plăcută și utilă.
Browsing-ul și social media, dar și aplicațiile tale preferate, inclusiv utilizare în mod Office, toate răspund bine și rulează perfect pe smartphone-ul acesta.
Bun pentru aplicații dar și pentru entertainment, Edge 60 Fusion se descurcă bine și cu jocurile, iar dacă decizi să-i instalezi aplicația NVIDIA GeForce NOW vei avea acces chiar și la titluri AAA de PC și console, atâta timp cât îi atașezi prin Bluetooth un controller (o poți face chiar și cu un Dual-Sense de PS5 – testat!).
Capacitatea bateriei este una mai mare ca a mediei din ziua de azi, și să nu uităm că este integrată într-un corp subțire de doar 8 mm și se încarcă și repede. După o zi normală de utilizare, cu puțin gaming, muzică, browsing și social media, seara tot mai avem câteva procente la bateria, în mod Balanced.
Deși specificațiile tehnice de bază (procesor și GPU) în clasează în zona device-urilor midrange, am vrut totuși să vedem ce scor va avea în benchmarking, cu această ocazie putând să vedem și cât de mult se încălzește (am verificat înainte și după sesiunea de benchmark):
Camera selfie face poze frumoase și participanții la video conferințe te văd bine, microfoanele redând un sunet clar, iar camerele principale se descurcă și ele bine, chiar și în lumină aproape slabă. În poze, culorile sunt redate destul de natural, fără să exagereze, claritatea fiind foarte bună în lumină naturală. Capturile de aproape și la portrete se văd și ele bine, iar filmările în 4K arată și ele decent, cel puțin pe lumină naturală. Am făcut câteva teste în diferite moduri de fotografiere, și o filmare rapidă în 4K @ 60Hz:
*Ca de obicei, vreau să precizez că atât dimensiunile cât și 20% din calitatea imaginii pozelor au fost reduse intenționat pentru a le putea posta aici, dar veți putea clar să vă faceți o idee despre rezultatul original.
La finalul zilei, Edge 60 Fusion e acel smartphone pe care îți dorești să-l ai mereu la tine. E elegant, se comportă excelent în orice situație și, poate cel mai important, te face să te simți bine când îl folosești. Un echilibru perfect între design, performanță și preț care merită toată atenția.
Concluzie
Motorola Edge 60 Fusion e un all-rounder elegant care impresionează prin design subțire și ergonomic, display uluitor și performanță fără cusur în utilizarea zilnică. Cu bateria care ține o zi întreagă, camere competente și sunet imersiv, e perfect pentru cineva care vrea un smartphone echilibrat – premium fără compromisuri, la un preț rezonabil. Dacă cauți un companion fiabil și stilat, merită fiecare banut.
Motorola Edge 60 Fusion este disponibil acum în variantele de culori PANTONE Slipstream PANTONE Zephyr și PANTONE Amazonite la prețul de aproximativ 1.799,90 lei (256GB 8GB RAM), prețul crescând pentru modelele cu 256GB 12GB RAM respectiv 512GB 12GB RAM.