Festivalul Serile Filmului Românesc (SFR) anunță o nouă ediție a competiției de scurtmetraje S’Curte la SFR, dedicată tinerilor cineaști români. Competiția este deschisă la nivel național, iar înscrierile pot fi făcute în perioada 13 iunie-13 iulie 2025.
Filmele selectate vor fi proiectate în timpul celei de-a 16-a ediții a SFR, care se va desfășura la Iași, între 6 și 10 august 2025. La finalul competiției, juriul, format din trei profesioniști din domeniul filmului, va desemna câștigătorul Trofeului Ion Dichiseanu, acordat în semn de recunoaștere a valorii artistice și a contribuției tinerilor cineaști la filmul românesc.
Andrei Giurgia, directorul SFR: „Prin această competiție, susținem tinerii regizori români și încurajăm exprimarea liberă prin film. E important ca la Iași să existe o scenă dedicată vocilor noi din cinematografia românească, iar faptul că trofeul poartă numele Ion Dichiseanu adaugă o greutate simbolică demersului nostru”.
Ion Dichiseanu a fost un actor emblematic al teatrului și filmului românesc, cu o carieră impresionantă de peste 50 de filme și zeci de roluri pe scenele marilor teatre. A participat de-a lungul timpului la mai multe ediții SFR, fiind un prieten al festivalului. A rămas în memoria publicului prin interpretări memorabile în producții precum Toate pânzele sus, Tunelul sau Trandafirul galben. A fost distins cu Premiul Gopo pentru întreaga carieră, Ordinul Național „Serviciul Credincios” și o stea pe Aleea Celebrităților. Trofeul care îi poartă numele este un omagiu adus moștenirii sale și, în același timp, o încurajare adresată tinerilor cineaști de a crea cu aceeași dedicație și curaj artistic.
Cum te înscrii?
Competiția națională de scurtmetraje S’Curte la SFR își propune să aducă mai aproape de festival tinerii cineaști români, oferindu-le oportunitatea de a-și prezenta creațiile în fața publicului și a profesioniștilor din industrie. Pentru a participa, tinerii sunt invitați să înscrie scurtmetraje realizate în ultimii doi ani până pe 13 iulie 2025.
Înscrierile se fac în perioada 13 iunie-13 iulie 2025, online, printr-un email la adresa pr@festivalsfr.ro
Condiții tehnice pentru înscrieri:
- video între 3 și 20 de minute;
- producția trebuie să fie însoțită de o scurtă descriere, titlu, realizatori, materiale grafice, stills;
- vor fi acceptate producțiile realizate începând cu anul 2023 (inclusiv), ce respectă minime cerințe tehnice (landscape, calitate video, sunet);
- fișierele vor fi trimise prin link de transfer, format AVI sau MP4.
Reguli de înscriere:
- participanții trebuie să aibă domiciliul în România;
- conținutul să fie original;
- pot include actori, spații, dar acestea trebuie menționate în descrierea-text care însoțește înscrierea, cu nume, prenume sau alte date.
Calendarul competiției:
13 iunie-13 iulie 2025: Perioada de înscriere a scurtmetrajelor
14 iulie-5 august 2025: Selecția filmelor
6-10 august 2025: Proiecțiile filmelor selectate în cadrul secțiunii S’Curte la SFR, în timpul Festivalului SFR, ediția a 16-a și etapa de jurizare
*Trofeul Ion Dichiseanu va fi acordat celui mai bun scurtmetraj
*Filmul câștigător va fi prezentat pe marele ecran din Piața Unirii, în fața publicului festivalului