Demon Slayer – Kimetsu no Yaiba – Infinity Castle” este primul film din trilogia „finală” a seriei și a fost pentru mine o experiență grandioasă pe marele ecran. Chiar dacă eram singur în sală, senzația a fost că asist la un spectacol colectiv, ceva făcut să fie văzut cu ochii mari și respirația tăiată. E clar de la început că nu e un film pentru oricine, dar pentru cei care au parcurs deja anime-ul și filmul „Mugen Train”, acesta promite un pas înainte și livrează un show vizual cum rar vedeai inainte dar se pare ca din ce in ce mai des in ultimii ani.
Filmul continuă exact acolo unde se încheiase sezonul patru, iar spectatorul este aruncat direct în mijlocul acțiunii. Tanjiro și ceilalți membri ai Demon Slayer Corps sunt prinși în Infinity Castle, domeniul lui Muzan, un labirint care se schimbă constant și nu le oferă niciun moment de respiro. Povestea este, de fapt, o succesiune de confruntări între slayeri și demoni de rang înalt, dar fiecare luptă vine cu propria încărcătură emoțională și cu propriile revelații. Cei care nu au văzut anime-ul până acum sau nu au trecut prin „Mugen Train” nu au cum să înțeleagă pe deplin ce se întâmplă, dar pentru cei care au stat cu personajele până aici, totul are greutate și sens. Face o treaba buna sa te iti spuna tot ce este nevoie daca esti nou, dar incarcatura aia emotionala este mult mult mai brutala daca cunosti personajele in special cu o moarte care se intampla la inceputul filmului.
Personajele sunt sufletul filmului, iar „Infinity Castle” știe exact pe ce butoane să apese. Tanjiro rămâne acel protagonist clasic, încăpățânat și bun până la os, dar aici îl vezi pus în situații care îl forțează să crească dincolo de clișeul „eroului care nu renunță”. Giyu, mereu distant, capătă mai multă umanitate în felul în care luptă alături de el, iar confruntările demonilor cu trecutul lor adaugă o greutate reală poveștii. Zenitsu, care de multe ori a fost privit ca partea comică a seriei, are în filmul acesta unele dintre cele mai dramatice și memorabile momente cu o intensitate pe care nu i-ai fi dat-o până acum. De partea cealaltă, Akaza primește probabil cel mai bun backstory al francizei, un reminder că Demon Slayer a știut mereu să dea demnitate și tragedie chiar și „răilor”. Este probabil cel mai dur trecut din prezentat in tot filmul desi moartea este un aspect constant in „Infinity Castle”.
Vocile japoneze fac totul să pară mai viu, fiecare replică e încărcată de emoție și disperare, iar dialectul și intonația dau acea savoare specifică pe care doar anime-urile de top o reușesc. Chiar dacă pentru un spectator străin pare japoneză standard, pentru publicul local sau cei „in the know” diferențele se simt imediat cu personaje precum Zenitsu, care are momente mai colocviale și nervoase, Inosuke care vorbește brutal și rustic, iar Shinobu folosește un ton exagerat de politicos, aproape teatral. Toate aceste nuanțe dau identitate fiecărui personaj și fac vocile să nu fie doar simple replici, ci expresii ale trecutului și personalității lor. Am auzit că versiunea dublată în engleză are nume mari și probabil e decentă, dar adevărata forță e în original, unde actorii par să trăiască împreună cu personajele fiecare lovitură și fiecare rană.
Ceea ce face Ufotable rămâne greu de egalat. „Infinity Castle” e practic un spectacol vizual neîntrerupt, unde animația 2D și elementele 3D se îmbină atât de natural încât la un moment dat uiți efectiv că te uiți la un desen. Castelul lui Muzan este un labirint mereu schimbător, inspirat parcă din gravurile lui M.C. Escher dar cu o estetică japoneză care îl face unic și amețitor. Fiecare scenă e compusă cu un simț al cadrului aproape cinematografic, camera se rotește, planează, se aruncă în gol odată cu personajele, iar totul e fluid, fără să-ți dea timp să respiri. Sunt momente în care am simțit că privesc un blockbuster de la Hollywood dar cu o unicitate vizuală pe care doar japonezii o pot livra. Faptul că filmul are peste două ore nu se simte neapărat ca o problemă, pentru că fiecare luptă are un ritm și un stil propriu, iar atenția la detalii te face să rămâi captivat chiar și atunci când acțiunea pare să reia tiparele cunoscute ale animeurilor.
Pe lângă vizual, muzica și sunetul duc totul la un alt nivel. Orchestrațiile lui Yuki Kajiura și lui Go Shiina nu sunt doar fundal ci devin parte din poveste, cresc tensiunea și fac fiecare moment să pară mai mare decât propria luptă. Zgomotele armelor, pașii prin coridoarele de lemn ale castelului, sunetul biwei lui Nakime care răsucește întregul spațiu, toate sunt lucrate cu o minuțiozitate incredibilă. Experiența în sala de cinema a fost grandioasă, cu sunetul care parcă te lovea din toate direcțiile și cred că filmul pierde ceva dacă e văzut pe un ecran mic sau cu căști obișnuite. Totuși, „Infinity Castle” nu scapă de problema clasică a seriei adică flashback-urile. Unele sunt binevenite și adaugă greutate emoțională, în special în cazul lui Akaza cum am zis mai sus, dar în anumite momente ritmul filmului se frânează un pic mai mult decât mi-aș fi dorit. La fel și durata, peste două ore și jumătate, poate părea mult, mai ales pentru cei care nu sunt complet investiți în universul Demon Slayer si au nimerit la plesneală în sală.
„Demon Slayer – Kimetsu no Yaiba – Infinity Castle” e genul de film care îți arată exact de ce anime-ul a devenit fenomen global. Are și părți obositoare, da, flashback-urile îți taie uneori din adrenalină și lungimea se simte dacă nu ești deja prins de univers, dar pentru fanii seriei e aproape tot ce și-au dorit, chiar mai mult. E spectacol vizual, e sunet care îți trece pe lângă urechi, e emoție care te lovește când te aștepți mai puțin. Eu am ieșit din sală cu senzația că am văzut ceva mare, ceva făcut să fie văzut pe un ecran mare și cu dorința clară să vină și următoarele două părți cât mai repede. Dacă „Mugen Train” a fost demonstrația că Demon Slayer poate cuceri box-office-ul, „Infinity Castle” e dovada că povestea merită spusă până la capăt, chiar și cu micile ei imperfecțiuni. Pentru mine rămâne o experiență memorabilă și un reminder că uneori tot ce trebuie să facă un film este să te lase să trăiești intens alături de personajele lui.
Demon Slayer – Kimetsu No Yaiba – Infinity Castle din 12 septembrie la cinema, distribuit în România de InterComFilm.
- Regizor: Haruo Sotozaki, Hikaru Kondô
- Scenariu: Koyoharu Gotouge, Hikaru Kondô
- Gen: Animație, Thriller
- Durata: 2 ore 35 minute
- Lansare: 12 septembrie 2025
- Clasificare: N-15 – Nerecomandat 15
- Studio: Crunchyroll
- Distribuitor: InterComFilm
- Actori: Zach Aguilar – Tanjiro Kamado (voce engleză)
Johnny Yong Bosch – Giyu Tomikoa (voce engleză)
Griffin Burns – Muichiro (voce engleză)
Kenji Hamada – Tatăl lui Doma (voce)
Natsuki Hanae – Tanjiro Kamado (voce)
Kana Hanazawa – Mitsuri Kanroji (voce) - Sinopsis: “Corpul Vânătorilor de Demoni este atras în Castelul Infinit, unde Tanjiro, Nezuko și Hashira se confruntă cu înfricoșătorii demoni de Rang Superior într-o luptă disperată, pe măsură ce începe bătălia finală împotriva lui Muzan Kibutsuji.”
