Am impresia, uneori, că noi, colectiv, am uitat acel sentiment magic pe care îl trăiești atunci când te duci la un film și te bucuri de el. Mai nou, totul trebuie să fie un comentariu socio-politic, să abordeze o temă curentă sau să fie o „chemare” iar dacă producția nu include una din cele trei, atunci instant este considerată a fi de calitate inferioară sau că nu merită timpul sau atenția publicului. Altfel, nu pot să explic ce este cu reacția virulentă împotriva celui de-al doilea film Super Mario, produs de către Illumination și Nintendo.
Primul film, The Super Mario Movie, din 2023 nu a fost un film care să fie nominalizat la premiile Oscar, însă a avut încasări de aproximativ 1.3 miliarde de dolari la nivel mondial, aspect ce denotă că totuși a reușit să stârnească interesul publicului. Mie personal mi s-a părut un film distractiv și un omagiu adus faimosului instalator al marelui N. Povestea continuă în The Super Mario Galaxy Movie, însă nu este necesar să fi vizionat prima peliculă pentru a o înțelege pe a doua. Sincer, nu trebuie nici să fi jucat vreunul din cele peste 200 de jocuri în care apare mustăciosul nostru preferat, însă, dacă ați parcurs vreunul din cele 24 considerate „principale”, atunci veți aprecia un pic diferit acest film.
Dar să revenim: actuala aventură se bazează oarecum pe cele două jocuri din seria Galaxy (Super Mario Galaxy și Super Mario Galaxy 2), motiv pentru care este o interpretare a firului narativ din acea franciză. Mario (Chris Pratt) și prietenii pleacă într-o aventură cosmică pentru a o salva pe Rosalina (Brie Larsson), prințesa stelelor, din ghearele unui inamic neașteptat, Bowser Jr. (Benny Safdie). Acesta din urmă este fiul dușmanului de moarte a instalatorului, regele regatului Koopa și Lordul Oaselor, Bowser (Jack Black). Mica aventură capătă proporții cosmice, iar eroii vor vizita tot felul de planete pentru a face ce știu ei mai bine: PLATFORMING!
Vă zic de acum, să nu vă așteptați la o poveste care să vă dea pe spate sau care să abordeze vreo temă curentă, deoarece scopul filmului este unul simplu: să ne distreze! Este foarte probabil să ieșiți de la cinema cu acel sentiment magic pe care l-am menționat în introducere, deoarece The Super Mario Galaxy Movie nu îți dorește să rezolve vreo problemă socială sau să vă învețe vreo lecție de viață importantă sau de morală, ci doar să vă facă să uitați de viața de zi cu zi pentru aproximativ 90 de minute. Iar de sunteți fani Nintendo, atunci pregătiți-vă pentru echivalentul de gaming la Avengers: Infinity War/Endgame, deoarece filmul este plin ochi de personaje din celelalte francize și de referințe la istoriile Mario și Nintendo. Deși filmul pleacă de la premisa din jocurile Super Mario Galaxy, fanii vor observa imediat cum intră în secvențe din Super Mario Sunshine, Super Mario Odyssey și Super Mario Maker, iar pe alocuri apar tot felul de referințe care vor bucura fanii, inclusiv către Star Fox.
Și că tot am adus vorba, da: faimosul pilot al Arwing-ului apare și este interpretat de nimeni altul decât Glen Powell (Anyone but you, How to Make a Killing, The Running Man), care a făcut o treabă extraordinară în acest rol. Personajul în sine și modul în care a fost interpretat vor duce pe mulți cu gândul la Star Lord din Guardians of the Galaxy, personaj care este interpretat de nimeni altul decât Chris Pratt (Mario în acest film), iar interacțiunile dintre cele două mascote Nintendo sunt memorabile. Distribuția din filmul original s-a întors în aproape toată formula și se ridică la nivelul așteptărilor, însă, adițiile noi strălucesc cu desăvârșire. Brie Larsson strălucește la propriu și la figurat în rolul prințesei galactice Rosalina iar Benny Safdie reușește să arate publicului cât de mult își iubește și admiră Bowser Jr. tatăl. Mai mult, cel mai memorabil moment din tot filmul are loc în a doua jumătate și arată un moment tandru (și foarte familiar) dintre cei doi, pe care probabil foarte mulți părinți să-l fi experimentat cu cei mici înainte de culcare. Singura persoană care nu reușea să se ridice la nivelul colegilor a fost, din păcate, Anya Taylor-Joy. De fiecare dată când Peach avea o replică, nu o auzeam pe Peach ci pe actriță, care părea că doar citește un scenariu, fără să încerce să intre în rolul pe care îl juca. Aduc această critică deoarece marea temere a tuturor pentru primul film a fost fix Chris Pratt, neavând experiență la vremea aceea în roluri de dublat, însă, acesta a reușit să facă cinste atât personajului cât și actorului care l-a interpretat timp de 32 de ani (Charles Martinet). Iar în The Super Mario Galaxy Movie nu există momente în care să-l aud pe actorul în sine, acesta reușind, practic, să îl aducă pe Mario la viață, în felul său unic.
Însă, dacă lăsăm la o parte IP-urile și prestațiile actorilor, cel mai impresionant aspect al filmului este, fără îndoială, aspectul. Deși se folosește același stil grafic 3D din The Super Mario Brothers Movie, Galaxy are câteva schimbări de stil neașteptate și reușește să impresioneze cu un spectacol de culori și lumini în mai multe stiluri: 2D (cu referințe directe la unele jocuri vechi, precum Super Mario Bros. 3), anime sau chiar un stop-motion de neuitat. Toate acestea nu ar funcționa fără o coloană sonoră memorabilă și, în pofida faptului că nu avem un moment muzical precum Peaches din prima peliculă, The Super Mario Galaxy Movie reușește să lege tot printr-o coloană atent selectată de Brian Tyler. Aceasta conține 3 piese licențiate și câteva referințe la perioada de 8-bit a faimosului instalator.
Este clar că The Super Mario Galaxy Movie nu va câștiga premii sau admirație din partea criticilor, însă, este un film distractiv ce vă va face să zâmbiți și să uitați de griji pentru câteva zeci de minute.
The Super Mario Galaxy Movie/”Super Mario Galaxia: Filmul” este disponibil din 1 aprilie la cinema și este distribuit în România de ROIMAGE.
- Regizor: Aaron Horvath, Michael Jelenic
- Scenariu: Matthew Fogel
- Gen: Aventură, Animație, Fantastic
- Lansare: 01.04.2026
- Durata: 1 oră și 38 de minute
- Studio: Illumination, Nintendo
- Clasificare: AG – Audienţa Generală
- Distribuitor: ROIMAGE
- Actori:
Anya Taylor-Joy … Peach (voce)
Chris Pratt … Mario (voce)
Charlie Day … Luigi (voce)
Keegan-Michael Key … Toad (voce)
Jack Black… Bowser (voce)
Brie Larson … Rosalina (voce)
Donald Glover … Yoshi (voce)
Glen Powell … Fox McCloud (voce)
Benny Safdie … Bowser Jr. (voce)
- Sinopsis: „Mario se aventurează în spațiu, explorând lumi cosmice și înfruntând provocări galactice departe de familiarul Regat al Ciupercilor.”














































