Primul film, The Black Phone (2021), regizat de Scott Derrickson, este adaptat după o povestire scurtă a lui Joe Hill (fiul lui Stephen King). Sequel-ul, Black Phone 2 (2025), continuă povestea aceluiaşi personaj central, Finn (Mason Thames), şi a surorii sale, Gwen (Madeleine McGraw), după ce au supravieţuit evenimentelor din primul film.
Regizat tot de Derrickson şi produs de Blumhouse, Black Phone 2 îşi asumă mai pronunțat o tonalitate supranaturală și un decor mai amplu, conturat de stilul vizual al horror-ului anilor ’80 (cu referinţe la A Nightmare on Elm Street), în încercarea de a evita un scenariu repetitiv.
Ethan Hawke revine în rolul villain-ului The Grabber, oferind din nou o prezenţă puternică, ceea ce asigură continuitate cu respect pentru materialul original. De data aceasta, The Grabber apare ca manifestare a răului care nu moare, ci se transformă și se hrănește din frică. Exact ca în ideea nietzscheană a “eternelor întoarceri”: trauma ne face să retrăim frica la infinit, sub alte forme, până când reușim să o confruntăm conștient.
Filmul explorează efectele pe termen lung ale traumei, dar pe un ton mai accentuat de slasher, ceea ce poate fi un dezavantaj pentru cei care apreciau subtilitatea primului film.
Scenariul e mai fragmentat, iar transformarea Grabber-ului dintr-un psihopat realist într-o entitate aproape supranaturală îi derutează pe cei care preferau teroarea verosimilă si tensiunea concentrată din prima parte.
Comparativ cu primul film, sequel-ul te face sa simți că ai trecut de la un thriller sofisticat, la un “pop-horror”. Finn e acum un adolescent care a supraviețuit dezastrului, dar nu a scăpat de umbrele trecutului. Gwen e din nou fenomenală, e copilul “special” care știe mai mult decât ar trebui. Legătura frate-soră rămâne centrul emoțional al acestui sequel care funcționează mai mult prin atmosferă și emoție decat prin poveste.
Black Phone 2 e un horror cu estetică indie, în care spațiul gol e mai înfricoșător decât monstrul. Scott Derrickson jonglează cu paleta de culori reci și lumina artificială, evocând un contrast între inocență și teroare. Lumina, compozițiile, culoarea amintesc de Sinister și The Exorcism of Emily Rose. Dar există și momente de gore gratuit, pentru publicul care vrea să tresară, nu să gândească.
telefonul e mai mult decât un trigger al terorii
De data aceasta, telefonul e mai mult decât un trigger al terorii, aproape că devine personaj în sine, un fel de intermediar între două lumi, cu semnificație aproape mistică. E un simbol al legăturii dintre vii și morți, dintre trecut și prezent, dintre ceea ce am trăit și ce nu putem uita. Scenele în care Finn folosește din nou telefonul au încărcătură psihologică puternică, cumva poetică, amintind de The Sixth Sense și Stranger Things.
Înțelegem că trauma nerezolvată creează punți între realități, iar durerea ne face sensibili la ceea ce e “dincolo” – o temă freudiană, dar și jungiană (arhetipurile răului interior).
De fiecare dată când Finn ridică receptorul, el de fapt “vorbește” cu proiecțiile trecutului său. Filmul folosește elementul paranormal pentru a sugera ceva profund uman: ne salvăm doar ascultând ceea ce am reprimat.
Aici apare o parabolă aproape psihanalitică: fiecare “glas” care îl sună îi transmite o parte din curajul și experiența pe care el trebuie să le integreze. Într-un anumit sens, e o formă de terapie prin suferință.
Muzica semnată de Atticus Derrickson, fiul regizorului, completează atmosfera primului film, creată de compozitorul Mark Korven pe ideea că frica nu are nevoie de orchestră, ci de respirație. Sunetul e fragmentat și pare că sculptează anxietate, lăsând impresia că ceva se mișcă în fundalul tăcerii, dar fără să clarifice dacă e un om, o țeavă sau o amintire. Coloana sonoră nu acompaniază emoțiile, ci le deformează și uneori lasă impresia că muzica e cântată pe fiare ruginite, nu pe instrumente.
Deși pare a fi un film despre supraviețuire, la nivel simbolic Black Phone 2este, de fapt, despre alegerea de a nu mai trăi în frică. Finn și Gwen aleg să nu mai fugă de trecutul lor, ceea ce până la urmă le oferă libertate.
Este o poveste despre cum trauma și vinovăția pot deveni lianți între lumi și despre cum copiii, prin empatie și curaj, triumfă acolo unde adulții eșuează.
Este un horror psihologic filtrat printr-o metaforă spirituală: “morții nu te bântuie ca să te sperie, ci ca să te învețe ceva”. Dar nu captivează ca The Black Phone.
Black Phone 2 este disponibil din 17 octombrie la cinema, distribuit în România de ROIMAGE.
- Regizor: Scott Derrickson
- Scenariu: C. Robert Cargill, Scott Derrickson, Joe Hill
- Gen: Horror, Thriller
- Durata: 1h 54m
- Lansare: 17 octombrie 2025
- Clasificare: N-15
- Studio: Blumhouse, Crooked Highway
- Distribuitor: RoImage / Universal Pictures
- Distribuție:
- Mason Thames – Finn
- Ethan Hawke – The Grabber
- Madeleine McGraw – Gwen
- Miguel Mora – Ernesto
- Arianna Rivas – Mustang
- Sinopsis: În timp ce Finn, acum în vârstă de 17 ani, încearcă să-și reia viața după captivitate, sora lui începe să primească apeluri în vise de la telefonul negru și să aibă viziuni tulburătoare cu trei băieți urmăriți într-o tabără de iarnă cunoscută sub numele de Alpine Lake.
