FIASCO. Seri de artă video ajunge la Cincu în perioada 26-29 august, cu „Arhiva din Pod: Atelier de Film și Istorii Personale”, un atelier dedicat adolescenților susținut de regizoarea de film documentar și artista Ana Gurdiș. Atelierul se va încheia pe 29 august cu o proiecție publică la Muzeul Lolelor din Cincu, în cadrul Nopții Muzeelor la Sate 2026, în colaborare cu KraftMade/Asociația Soxen. Cu această ocazie, se vor proiecta filmele participanților la atelier, alături de o selecție de lucrări video din programul FIASCO 2026.
Arhiva din Pod: Atelier de Film și Istorii Personale
În perioada 26-29 august, regizoarea de film documentar și video-artista Ana Gurdiș va coordona un atelier de film dedicat adolescenților, intitulat „Arhiva din Pod: Atelier de Film și Istorii Personale”.
Pe parcursul celor trei zile, participanții vor lucra împreună la realizarea de lucrări de artă video, folosind materiale de arhivă familiale și/sau găsite și explorând felul în care acestea pot deveni un punct de plecare pentru o narațiune vizuală personală.
Atelierul pornește de la o curiozitate din copilărie a Anei Gurdiș, care obișnuia să cotrobăie prin podul casei bunicilor și să-și creeze propriile povești pornind de la obiectele găsite acolo. Această experiență devine punctul de plecare pentru o explorare a memoriei, imaginației și arhivei personale prin mișcare dinamică, prezentă atât în practica educațională, cât și în cea artistică a acesteia.
În cadrul atelierului, participanții vor parcurge principalele etape ale realizării unui film: vor analiza materialele de arhivă, vor construi o narațiune, vor învăța să digitalizeze fotografii și alte documente, vor înregistra voiceover, vor filma cadre noi și vor lucra la montaj și sunet.
Ana Gurdiș este regizoare de film documentar și video-artistă. Practica sa combină documentarul cu forme experimentale și utilizează frecvent materiale de arhivă ca parte a narațiunii vizuale. Din 2023, artista dezvoltă proiecte de educație cinematografică și ateliere dedicate tinerilor și tinerelor în România, Republica Moldova și Armenia. Filmul său Capturi, realizat dintr-un album de familie găsit, va deschide seria proiecțiilor de film din seara de 29 august.
Proiecție publică la Muzeul Lolelor din Cincu
Lucrările adolescenților realizate în cadrul atelierului vor fi prezentate alături de o selecție de lucrări video din programul FIASCO 2026. Seara de proiecții va avea loc sâmbătă, 29 august, între orele 19:00 și 22:00, în cadrul Nopții Muzeelor la Sate #4, în incinta Muzeului Lolelor de la Cincu.
Programul de proiecții include:
- filme realizate de adolescenți în cadrul atelierului (durata variabilă);
- Capturi, de Ana Gurdiș (22 min);
- Sad Doll Disease, de Anima Goyal (5 min);
- To Pick a Flower, de Shireen Seno (17 min);
- Tawni Pipit, de Giulia Zabarella & Sol Archer (13 min);
- Saving Some Random Insignificant Stories, de Anna Vasof (14 min);
- Irani Bag, de Maryam Tafakory (8 min);
- Turtleneck Phantasies, de Gernot Wieland (17 min 35 sec).
*Toate lucrările proiectate vor fi subtitrate în limba română.
FIASCO. Seri de artă video – „Archives in Motion”
Evenimentul de la Cincu continuă direcția tematică a ediției FIASCO 2026, intitulată „Archives in Motion”, care a explorat arhiva ca spațiu al memoriei, imaginației și reinterpretării prezentului.
Ediția din acest an a FIASCO. Seri de artă video a avut loc în perioada 2-4 iulie în grădina Muzeului Național al Literaturii Române din București. Selecția curatoarelor Larisa Crunțeanu și Cristina Stoenescu a urmărit să pună sub semnul întrebării formele convenționale de arhivare, prezentând perspective documentare, speculative și performative asupra arhivei ca spațiu politic, afectiv și dis/utopic.
Programul a reunit lucrări de artă video și performance-uri în jurul temei „Archives in Motion”, propunând diferite moduri de a privi arhiva nu doar ca o colecție de documente, fotografii sau obiecte, ci ca un spațiu activ, supus proceselor de memorie, imaginație, reinterpretare și transformare.
Prima seară, intitulată „Texturi ale istoriei”, a reunit lucrări care au explorat relația dintre arhive personale și istorii colective și felul în care imaginile pot recupera sau modifica memoria. Programul a fost deschis de performance-ul Umbráfono, realizat de Enrique del Castillo, care a folosit peliculă de 35 mm pentru a genera intervenții sonore și vizuale. Selecția a inclus lucrări de Kiri Dalena și Ben Brix, Tara Najd Ahmadi, Alessandra Ferrini, Radu Jude, reVoltaire, Dominique Gonzalez-Foerster, Josef Dabernig și Anna Vasof.
Cea de-a doua seară, „Ficțiuni naturale”, a fost dedicată modului în care imaginile și arhivele sunt influențate de contexte sociale și culturale, dar și de miturile și interpretările pe care le construim în jurul lor. Seara a fost deschisă de lecture performance-ul „Soviet Girl Boss Theory: A Make-Up Tutorial”, realizat de Anastasia Kolas, și a inclus lucrări semnate de Anastasia Kolas, Anima Goyal, Gohar Martyrosian, Giulia Zabarella & Sol Archer, Maria Theresa Alves, Cosmin Nicolae, Maryam Tafakory, Adéla Babanová, Dafna Maimon și Anton Vidokle.
Ultima seară, „Arhiva ca verb”, a privit arhivarea ca pe un proces continuu de memorare, uitare și reinterpretare. Programul a inclus o conversație cu Laura Săvuțiu, câștigătoarea Premiului FIASCO 2026, precum și lucrări de Razan Al Salah, Ana Gurdiș, Filipa César, Karla Crnčević, Ursula Biemann, Kareem Nofal, Gernot Wieland, Shireen Seno, Vanessa Ferreira, André P. Barata, Reine Pires Muzzi și Evelyn Pakinewatik.
Ediția FIASCO 2026 include și Premiul FIASCO pentru susținerea producției locale de artă video, acordat Laurei Săvuțiu pentru proiectul Walking the Frame, un eseu video care pornește de la filmele științifice realizate de neurologul român Gheorghe Marinescu între 1898 și 1901. Acesta va fi prezentat live într-un eveniment special în toamna 2026. Mai multe detalii în curând.
FIASCO. Seri de artă video este un program recurent de proiecții nocturne în aer liber, construit în jurul unei selecții internaționale de lucrări de artă video realizate de Larisa Crunțeanu și Cristina Stoenescu. Titlul evenimentului este inspirat de romanul science-fiction omonim al lui Stanisław Lem, în care întâlnirea cu o formă de viață extraterestră devine o ocazie ratată de comunicare. În fiecare ediție, FIASCO aduce împreună lucrări care explorează diferite forme de comunicare și relația dintre imagini, idei și experiențe.
Design grafic: Irina Caia
Un eveniment organizat de Asociația COPIA ORIGINALĂ. Mai multe informații pe site-ul asociației www.copiaoriginala.ro/fiasco







































