Listen to this article

Proiectul A.R.T.S. – Analyze, Reflect, Think Smart, derulat de Ateneul Național din Iași alături de solaris FZU (Germania) și DAC Music Performance (Norvegia) între septembrie 2025 și august 2026, s-a încheiat printr-o conferință organizată la Iași. Proiectul și-a propus să întărească cooperarea dintre cele trei organizații partenere, să pregătească lucrătorii de tineret în folosirea artei ca instrument educațional și să dezvolte și testeze o metodologie de educație media bazată pe artă, prin care tinerii să învețe să recunoască manipularea informației și să gândească critic.

Totul a pornit de la o cercetare comparativă în cele trei țări, cu peste 570 de chestionare aplicate tinerilor, care a arătat cât de expuși sunt aceștia la manipularea media. Lucrătorii de tineret din cele trei organizații au fost pregătiți în trei ateliere transnaționale, la Chemnitz, la Oslo și online, coordonat din Iași. Pe baza rezultatelor, echipa a dezvoltat 12 instrumente educaționale care folosesc teatrul, muzica și artele vizuale pentru a stimula gândirea critică. Instrumentele au fost apoi testate direct cu tinerii, în 20 de ateliere organizate în cele trei țări, cu peste 300 de participanți.

Pe lângă atelierele cu tinerii, proiectul a inclus și un webinar deschis publicului, „Educație, artă și responsabilitate digitală”, și o expoziție multimedia, „Artă și Media în educație”.

Toate cele 12 instrumente, împreună cu metodologia și studiile de caz din ateliere, sunt adunate acum în Ghidul de bune practici A.R.T.S., disponibil gratuit, în limbile proiectului, pe site-ul dedicat: arts-project.ro/resurse/. Materialele rămân disponibile și după încheierea proiectului, pentru a putea fi folosite de profesori, lucrători de tineret și orice organizație interesată.

Proiectul A.R.T.S. este implementat de un parteneriat format din Ateneul Național din Iași (România), coordonator, solaris Förderzentrum für Jugend und Umwelt gGmbH Sachsen (Germania) și DAC Music Performance (Norvegia), fiind cofinanțat prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.