Transilvania Film anunță premiera în cinematografe a filmului București, unde ești? semnat de Vlad Petri. Documentarul relatează firul evenimentelor din 2012 petrecute în Piața Universității din București focusându-se pe atmosfera străzii și poveștile protestatarilor.

 Ce au în comun un fost ofiţer de poliţie, un dresor de câini, fondatorul unui partid politic şi protestatarii anti-guvern?

Cu toţii s-au întâlnit pe străzile Bucureştiului la 23 de ani de la Revoluţie.

La 23 de ani de la Revoluţie, românii se întorc pe străzile Bucureştiului, recucerind spaţiul public. Regizorul le urmăreşte poveştile pe parcursul unui an de zile, de la debutul protestelor până la referendumul pentru demiterea preşedintelui. Un film despre oameni în acelaşi timp impulsivi şi curajoşi, pierduţi şi devastaţi, despre o revoluţie care devine o absurditate tragică.

Acesta nu e un film didactic despre un eveniment politic, ci mai degrabă un portret intim, personal, despre oameni şi poveştile lor din stradă.

Un film despre o lume confuză, aflată într-o continuă tranziţie între un trecut comunist şi un viitor incert.

[pull_quote_center]“Pentru mine, acest film, dincolo de a fi un jurnal al evenimentelor din 2012, reprezintă o posibilitate de a investiga rolul meu de cineast şi documentarist în reprezentarea realitaţii şi chestionarea societăţii în care trăiesc”[/pull_quote_center]

spune Petri. Regizor de film şi fotograf ale cărui proiecte sunt axate pe probleme sociale şi politice, desfăşurate în România şi în ţările din Orientul Mijlociu, Vlad Petri este masterand în Antropologie Vizuală şi Media la Universitatea Freie din Berlin, “Bucureşti, unde eşti?” fiind primul său lung-metraj.

Filmul, selectat în competiția officială a Festivalului Internațional de Film de la Rotterdam și Odessa, a fost proiectat de curând în avanpremieră în cadrul Festivalul Filmului European organizat de Institutul Cultural Român unde a căștigat Premiul Publicului și va putea fi văzut la Cluj la cea de-a 13-a ediție a Festivalul Internațional de Film Transilvania.

București, unde ești? este o producție Activ Docs și este distribuit în România de Transilvania Film.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.