Celebrul creator de moda, Alexandru Ciucu debutează în actorie în interpretarea unui rock-star veritabil, din 26 decembrie, atunci când filmul ALT LOVE BUILDING va avea premiera pe marile ecrane.

Prima sa experienţă cinematografică îi aduce lui Alexandru Ciucu un rol foarte ofertant, care porneşte de la premisa că Axel apelează la tabăra de reparat relaţii pentru a depăşi problema geloziei pe care o resimte din plin prietena sa, confruntată mereu cu prezenţa deranjantă a fanelor.

Alex Ciucu @ Alt Love Building (foto credit Maria Tache)

,,Încă de când am citit scenariul am văzut multe asemănări între Axel, personajul din film şi Alex, personajul din viaţa reală. Mi-a plăcut foarte mult şi faptul că Axel este o anagramă a numelui meu, ceea ce are şi un corespondent real: Axel există în viaţa de zi cu zi, este acea latură a mea, caldă, deschisă şi prietenoasă pe care de multe ori, recunosc, o ţin departe de ochii presei sau de mediul public. Sunt însă şi diferenţe între cele două personaje şi una dintre ele ar fi că dacă ar apărea “probleme în Paradis”, nu cred că aş merge să le rezolv într-o tabără de acest gen. Aş apela mai degrabă la un psiholog de cuplu.”, declară Alexandru Ciucu raportându-se la personajul său din ALT LOVE BUILDING.

axel

Un film cu o coloană sonoră sută la sută originală, compusă de LOCAL HEROES, din soundtrack-ul filmului ALT LOVE BUILDING se evidenţiază piesa ,,Fata de ciocolată” a celor de la ROADS, care deja beneficiază de un videoclip oficial.

În ALT LOVE BUILDING cel care interpretează piesa în prezenţa fanilor este rock-star-ul Axel, care contribuie astfel la unul dintre cele mai emoţionante momente din film.

,,Piesa este absolut superbă şi mi-a plăcut de prima dată când am auzit-o. De altfel, toată echipa s-a îndrăgostit de cântec la prima audiţie. Când am ajuns la Bran, toată lumea ştia deja piesa pe dinafară. Are un mesaj foarte frumos şi mă gândeam chiar să o cumpăr şi să o dedic fetiţei mele Elena Carolina. “, a mărturisit Alexandru Ciucu despre piesa ,,Fata de ciocolată”.

Pe lângă prezenţa lui Alexandru Ciucu în distribuţie, alături de interpreţii rolurilor principale: Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol şi Dorian Boguţă, ALT LOVE BUILDING se detaşează de primul film printr-o serie de atuuri evidente din punct de vedere al valorii producției. Filmat în 15 zile, în condiții mult mai profesioniste decât primul, cu o echipă tehnică mult mai numeroasă (pe parte de imagine, lumini, scenografie şi costume), un nume de referință în cinema-ul mondial, care se alătură celor trei actori români bine-cunoscuți si grupului de tineri actori absolvenți ai școlii Actoriedefilm.ro, Ben Cross.

ALT LOVE BUILDING este o producţie marca Actoriedefilm.ro, regizată de Iulia Rugină, care va avea premiera în cinematografe din 26 decembrie, fiind distribuit de Freeman Entertainment.

Videoclipul piesei incluse pe coloana sonoră oficială a filmului ALT LOVE BUILDING, ,,Fata de ciocolată” poate fi urmărit accesând linkul următor:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.