“Dacă sunteți jucători de WoW și vă întrebați cum o fi “Legion”, vă răspund eu: este excelent, mânat de poveste, personaje puternice și momente de răscruce și pur și simplu nu-l puteți rata.”
Gen: Massively Multiplayer Online Role-Playing Game (
Lansare: septembrie 2016
Studio: Blizzard
Distribuitor: Activision Blizzard România
Clasificare: AP.12
Sinopsis:
World of Warcraft: Legion este cea de-a șasea expansiune pentru World of Warcraft, cea care marchează reîntoarcerea legiunii demonilor. Eroii ambelor tabere, Hoarda și Alianța, vor călători spre Broken Isles unde vor încheia un legământ cu Demon Hunters pentru a-și salva lumea de la invazie.
Caracteristici:
O nouă clasă, Demon Hunter, arme noi Artifact, un nou continent – Broken Isles, creșterea unui personaj direct la nivelul 100, posibilitatea de a-ți organiza supușii NPC și de a-i trimite în misiuni prin intermediul Order Hall, cât și un nou sistem PvP.
Legion aduce în plus în WoW:
- Un nou continent: The Broken Isles
- O nouă clasă de personaj: Demon Hunter
- Artefacte: arme care pot fi personalizate și a căror putere crește odată cu a ta
- Halls și followers specifice fiecărei clase
- Dungeon-uri și Raid-uri complet noi
- Noi World Bosses
- Limită de nivel ridicată la 110
- Sistem de progresie PVP restructurat
- Sistem îmbunătățit de transmogrification
- Opțiuni sociale îmbunătățite
- Character Boost— crește imediat un personaj la nivelul 100
- World of Warcraft® – Illidari Felstalker Mount și Nibbles Pet – Atacă forțele demonice de la înălțime, călare pe una dintre bestiile de război ale Burning Legion, și invocă un companion absolut dement – să îți țină de cald lângă fel fire.
Ediția standard a jocului include:
- Posibilitatea creșterii unui personaj la nivelul 100
- Acces la clasa Demon Hunter
- Acces la expansiunea World of Warcraft: Legion
Collector’s Edition include:
- Heroes of the Storm™ – Felstalker Mount – Aruncă-te în luptă în Nexus și anihilează echipa adversă cu acest mount feroce.
- StarCraft® II – Portrete Fel Protoss – Recucerește planeta Aiur, în stil infernal, cu portrete psionice StarCraft II ale lui Illidan și Gul’dan.
- Diablo® III – Wings of the Betrayer – Echipează-ți eroul cu aripile lui Illidan și provoacă teroare în randul demonilor din Sanctuary.
- Album cu artwork din WoW Legion, full-colour
- Set cu două discuri Blu-ray/DVD cu scene din timpul producției jocului (behind-the-scenes)
- CD cu sountrack – pentru a asculta oriunde muzica din WoW Legion
- Mousepad WoW Legion
În ambele cazuri (ediții) este nevoie de:
- Necesită abonament lunar.
- Necesită conexiune permanentă la internet.
- Necesită cont Battle.net
- Necesită World of Warcraft Battlechest și expansiunea Warlords of Draenor.
Recenzie:
Mi-am început periplul prin World of Warcraft (WoW) cam pe la finalul expansion-ului “Wrath of the Lich King”. Pe atunci primele semne ale cataclismului cauzat de ieşirea lui Deathwing din măruntaiele Azeroth-ului deja se făcuseră văzute, există chiar un achievement câştigat dacă vizitam toate semnele distrugerii sale. Ieşeam dezamăgit şi cu un gust amar dintr-o relaţie năbădăioasă cu “Warhammer: Age of Reckoning”, al cărui enorm fail a lăsat mulţi fani ai îndrăgitului univers supăraţi şi punea semne serioase de întrebare în privinţa industriei MMO-urilor.
Pentru miile de jucători WAoR erau vremuri teribile. Pentru Blizzard era joi.
Mi-am zis că dacă vreau o mai mare garanţie a orelor petrecute în dezvoltarea unui personaj, aş face bine să le investesc într-o reţetă verificată şi confirmată a succesului, aşa că la 23:45 în seara lansării lui “WoW: Cataclysm”, după ce citisem tot ce puteam despre subiect (inclusiv superbul articol apărut în revista Level pe care o foloseam cu sfinţenie pentru a mă documenta în orice legat de gaming), m-am înfiinţat la Mall Plaza.
Fast Forward câţiva ani buni şi mai multe ore de joc decât mi-ar fi uşor să mărturisesc aici şi iată cum pe contul meu tronează în jur de zece personaje maximizate şi eficientizate pentru raiding. Am fost atât de avid să închid cât mai repede prăpastia dintre momentul în care am intrat în WoW şi cele două expac-uri anterioare, încât desigur că am luat la rând toate instanţele, dungeon-uri, raid-uri şi desigur zonele de questing. Tot. Am farmat luni în șir mount-uri, (nu, încă nu mi-a picat Invincible), ce mai, eram şi sunt un fan convins, pe bună dreptate fermecat de tot ce înseamnă WoW.
De multe ori m-am întrebat care este elementul care face jocul ăsta atât de frumos, încât să depăşească suma orelor petrecute în toate celelalte jocuri. Ce mă face să mă întorc de fiecare dată când îmi propun o pauză? De ce revin cu atâta dor, aşa cum te întorci într-un loc plin de amintiri frumoase?
Despre lansarea în real life şi cea din Azeroth:
Trebuie spus că am privit “Legion” circumspect. “Warlords of Draenor” a avut un start extraordinar, foarte axat pe poveste şi personaje puternice, un start caracterizat de inovaţie şi îmbunătăţirea gameplay-ului, cu adăugarea garnizoanei şi reorganizarea abilităţilor fiecărei clase; am fost cumpărat cu uşurinţă. Însă la nici patru luni de la lansare, Draenor s-a dovedit inconsistent, fără destul conţinut, cu un PVP mult prea dezechilibrat, dominat de paladin şi warlock şi cu sentimentul de însingurare şi grind pe care l-am avut petrecând ore în şir în avanpostul de pe Shadowmoon Valley.
Class Halls? Suna foarte bine, însa corelaţia cu mult hulita garnizoană de pe Draenor nu a scăpat nimănui, canalele criticilor de pe YouTube deja bombardau Blizzard-ul cu injurii când au sesizat asemănările. O lansare cu eveniment pre-expansion? O super idee, însă nu am putut să nu mă tem de prima săptămână de după lansare, când serverele sunt mai instabile şi puturoase decât scaunul unui nou născut, iar fiecare mişcare se petrece într-un slow motion demn de un John Woo pe amfetamine.
Şi totuşi, de data asta totul a mers ca uns. Ok, o să recunosc, Blizzard a trişat. Practic, lansarea a avut loc în nenumărate scenarii cu număr limitat de participanţi şi în instanţe predeterminate de clasă. Un singur moment ar fi putut duce la căderea serverelor, când, aflaţi fiind pe Dalaran trebuia să acceptăm quest-ul de început de expansion de la Khadgar. Însă mulţi jucători nu progresaseră până în acel punct, aşa că din start numărul jucătorilor aflaţi în acelaşi loc a fost diminuat. Unii aşteptau încă în capitalele facţiunilor, neinformaţi fiind că Dalaran era punctul de pornire. Dar la final de zi, tertipul a funcţionat.
Lansarea pe trepte de questing, zone şi scenarii a dus la o experienţă neîntreruptă, fără nici un fel de probleme tehnice şi prin asta a asigurat ca toată populaţia de jucători s-a putut bucura de conţinutul nou. Canalele generale de chat vuiau de ovaţii, lumea posta deja link-uri cu primele arme artefact, atmosfera era cu adevărat incendiară. O lansare perfectă.
În Bucureşti, Revelionul WoW a avut loc la Media Galaxy Mall Vitan, unde tronau cu încredere câteva sute de exemplare normale şi din păcate un număr mult prea mic de exemplare de colecţie. Însă magazinul a fost decorat tematic, fanii au fost prezenţi în număr foarte mare şi pentru ca între lansarea fizică şi cea online a fost o diferenţă de o oră, puteai foarte bine să stai la coada să-ţi cumperi jocul şi să sărbătoreşti cu glume şi voie bună, iar apoi să te tirezi în maximă viteză acasă de unde să-l prinzi pe Khadgar de gleznă.
Singurul motiv de dispută a constituit-o problema tricourilor. Dacă la celelalte lansări cumpărătorii ediţiei de colecţie primeau şi un tricou de la Blizz, anul acesta Media Galaxy a ţinut tricourile pentru angajaţi şi au mai avut şi proasta inspiraţie să le înmâneze angajaţilor în fața cumpărătorilor. Nu ştiu dacă a fost o decizie oficială Activision Blizzard, sau pur şi simplu un fail tipic românesc, marca Mioritza.
Un joc vechi şi totuşi nou
Asta pare să fie moto-ul Blizzard în abordarea pe care o au la fiecare noua lansare de expansion WoW. Am fost obişnuiţi să vedem constanta îmbunătăţire, constanta inovaţie. Însă în cazul Legion, Blizz s-a întrecut pe sine.
Class Hall-urile sunt într-adevăr o formă mai elaborată a garnizoanelor din Draenor. Însă în dulcele stil Blizz, au fost reinventate. Formula lor a fost cu mult îmbunătăţită. A dispărut sentimentul de claustrofobie şi singurătate, deoarece şi ele se petrec în instanţe împărţite pe clase, iar aceste instanţe sunt agnostice față de facţiuni. Cât poate să fie de cool, faptul că te plimbi prin Dreamgrove, adăpostul druizilor de pildă şi vezi în jurul tău druizi din toate rasele, din Hoardă şi Alianţă, cu specializări diferite, alergând de colo-colo cu tot felul de misiuni, sau accesând altarul pentru upgrade-ul armelor artefact. Felul în care ţi se adresează NPC-urile rămâne la fel de respectuos, iar quest-urile sunt compuse în aşa fel încât să te simţi în continuare cel mai mare erou pe care l-a văzut Azeroth.
O altă problemă deranjantă a garnizoanelor din Draenor era arhitectura, non-sincronă dpdv. stilistic cu rasele. Un mare minus, mai ales pentru Hoardă unde diversitatea culturilor este atât de mare. Structurille aveau caracteristicile orce, cu colţi enormi ca piloni şi acoperişuri nefinisate. Dacă jucai un forsaken, arăta foarte nepotrivit ca avanpostul tău să fie orc. Upgrade-ul de mai târziu care permitea alegerea rasei gărzilor, nu ajuta cu nimic, ba chiar înrăutăţea situaţia, pentru că în cel mai bun caz, aveai o garnizoană orcă, populată în mare parte de forsakeni. Un fel de salată de varză cu anșoa şi piuliţe.
Ei bine, Class Hall-urile sunt diferite pentru fiecare clasă în parte şi comportă caracteristici unice, tipice. Druizii îşi au sălaşul în Dreamgrove, de pildă, unde totul este înverzit, structurile sunt acoperite de natură, arbori enormi tronează cu coroanele lor, caverne mărginesc râuri traversate de poduri din lemn. Atmosfera este foarte potrivită cu stereotipia clasei şi adânceşte imersiunea în ea. Paladinii sunt găzduiti într-o catedrală, acoperită de elemente clasice şi tematica luminii, shamanii sunt aşezaţi în maelstrom etc. Practic, experienţa este diferită pentru fiecare clasă în parte, iar pentru asta nu găsesc destule cuvinte de laudă.
Armele artefact au fost subiect de dezbateri cam până în momentul în care a început efectiv expac-ul. În momentul de fată, gurile rele au fost definitiv închise. Sunt obţinute încă din primele misiuni şi sunt tipice şi diferite pentru fiecare specializare. Da, aţi înţeles bine, în funcţie de clasa pe care ai ales-o, poţi obţine până la patru arme artefact diferite, pentru fiecare specializare. Revenind la exemplul druidului, (pentru că asta este prima clasă pe care am ales să o joc) Guardian Druid, specializarea de tanc, primeşte Claws of Ursol, specializarea Feral (dps) Fangs of Ashamane, cea de vindecare G’Hanir the Mother Tree şi în final cea de caft magic de distanta, moonkin, (rdps) primeşte Scythe of Elune. Fiecare arata spectaculos şi au desigur ramuri evolutive diferite.
Armele artefact arată superb, multe dintre ele fiind nume mari din construcţia narativă a universului WoW, de pildă Doomhammer, sau Lightbringer. Însă rolul lor principal este acela de a funcţiona ca ramuri de abilitaţi dobândite între nivelele 100 şi 110, înlocuind practic definitiv pentru acest segment structura clasică. Rămâne de văzut cum vor facilita cei de la Blizzard progresia sau prezența lor în expansion-uri viitoare, însă pentru moment sunt o gură de aer proaspăt, ceva nou, care până una alta asigură două slot-uri (sau unul, în funcţie de specializare). Mai mult, teama de lipsa diversităţii este uşor eliminată, deoarece fiecare armă artefact are multiple opţiuni estetice şi pot fi chiar în totalitate schimbate prin transmogrificare.
Despre Broken Isles:
Insulele Frânte sunt comparabile ca şi dimensiuni cu Northrend. Deşi mai puţine la număr, Stormheim, Highmountain, Val’sharah, Azsuna şi Suramar sunt locaţii vaste, dens populate de nuclee pentru misiuni. Diversitatea formelor de relief, sau a abordării artistice, design-ul variat caracterizat de palete cromatice largi, asigură sentimentul de nou, de unic. În cele câteva zile de la lansare nu am simţit nicio clipă plictis, sau repetitivitate. Se vede că Blizz profită de progresul tehnologic, deoarece formele de viaţă sunt foarte detaliate, arborii, natura, clădirile totul arată foarte bine. Unii ar spune că această îmbunătăţire lărgeşte şi mai mult distanța dintre zonele noi şi cele vechi, însă din experienţa proprie vă spun, că experienţa audio-vizuală a creşterii unui personaj de la zero, trecând prin zonele din perioada Vanilla, apoi prin Outland, Northrend, Pandaria, Draenor şi acum Broken Isles, este una superbă. Da, modelele noi de urşi sau lupi sunt net superioare celor vechi, iar asta este mai ales vizibil pentru colecţionarii de mount-uri (animale pentru transport la sol sau aerian). Nu poţi compara de pildă un Swift Horde Wolf cu un Garn Nighthowl fără să te frapeze diferenţa de calitate grafică, design, model, detalii număr de poligoane etc. Însă pentru iubitorii de WoW asta e o plimbare printre amintiri, mai degrabă melancolică decât deranjantă.
Mai mult decât oricând, noul teritoriu se remarcă prin desele întâlniri cu personaje faimoase şi foarte multe filme scurte, declanşate în momente importante ale naraţiunii. Facţiunile, precum şi afinitatea cu ele au rămas cam aceeaşi mâncare de peste ca şi până acum. Nimic nou aici.
Despre firul narativ şi moarte (fără spoilere, nici d’alea de maşină, nici d’alea de poveste):
Din păcate, Blizzard s-a decis ca în Legion să omoare mai tot ce-i pică în mână. Încă din misiunile de deschidere asistăm la moartea unor personaje importante. Să ne înţelegem, moartea nu este o figură de stil nereuşită, la fel cum nu este o decizie narativă greşită, Georgică R. R. şi-a râs în barbă de nenumărate ori pe seama acestei convingeri. Însă la fel ca orice element de intrigă folosit în exces, devine obositor, iar în unele cazuri, întrerupe sentimentul de apartenenţă la o cauză şi distruge tradiţii. De pildă, se face mult teasing atât pe pagina de net a expac-ului în descrierea personajului, cât şi în timpul experienţei de creştere în nivel, în jurul reginei Sylvanas şi a alegerilor pe care le are de făcut şi care s-ar putea să-i aducă sfârşitul. Încă nu ştiu dacă va muri sau nu, dar la câţi au căzut deja mă aştept la orice, iar Forsakenii, fără ea pur şi simplu nu ar mai fi aceeaşi mâncare de peşte. Sunt fanatici, nu o urmează, o adoră, pentru că le-a oferit coerență şi salvare într-un moment îngrozitor al istoriei lor. Le-a oferit un cămin şi le-a fost ghid prin coridoarele tenebroase ale vieţii de după viaţă. Ce ar mai fi rasa Forsaken fără ea?
Exact acest sentiment caracterizează linia de poveste a druizilor, unde mor în mod cumplit şi uneori cam stupid câteva personaje mitice, schimbând practic panteonul elfilor şi nu numai. Dacă acelaşi lucru se întâmplă şi pentru celelalte clase, mi-e teamă să mă gândesc care este necrologul acestui expansion şi mai ales cum va arăta Azeroth-ul până la final.
Da, Blizz a ştiut să umple de însemnătate toate momentele de climax, muzica aleasă, precum şi calitatea cadrelor este demnă de film, uneori însă am avut impresia că şi-au dorit să smulgă lacrimi şi au exagerat. Le înţeleg însă deciziile.
Ameninţarea Legiunii riscă să devină doar o altă ameninţare, venind după atâtea altele precum Illidan, Arthas, Deathwing şi lorzii din Draenor. Practic, singurul expansion care a schimbat motivul conflictului şi metoda de expozițiune a fost Pandaria. Însă de data asta e clar, Legiunea e problema şi din moment ce încă din cel de-al doilea raid îl vom putea linșa în voie pe Gul’dan (ÎN SFÂRŞIT!), probabil că vom fi blagosloviți de un avatar de-al lui Sargeras. Blizzard a vrut ca aceasta să fie o ameninţare cât mai reală, cât mai costisitoare, un eveniment cât mai plin de impact pentru Azeroth, un moment istoric care să lase urme adânci. Ei bine, este de-ajuns să vizitaţi parcul din Stormwind, sau să verificaţi cine conduce acum hoarda printre altele, pentru a vedea aceste cicatrici încă de la începutul expansionului. Personal, mă declar îngrijorat.
Cât despre Illidan şi întorsătura de situaţie care îl aduce înapoi, precum şi adevăratele sale motive şi dedesubturile căderii templului negru, vă pot spune doar că Burning Crusade nu a fost ce a părut.
Despre PVP din auzite:
Am cochetat de multe ori cu PVP-ul, însă singurul MMO care din punctul meu de vedere a găsit formula corectă încă de la lansare a fost şi rămâne Guild Wars 2. De ce? Pentru că în Guild Wars eşti bun în PVP dacă eşti bun în utilizarea abilitaţilor la momentele potrivite, dacă ştii să eschivezi şi să profiţi cât mai mult de sinergii, dacă poţi maximiza aria de efect. Echipamentul este standard, la fel pentru toţi. Nimeni nu-ţi poate zbura capățâna de pe umeri de la 700 de km distanță doar pentru că pe sabia lui movă, numită “Vrăjmașu’ Sângeros Blestemat” scrie plus 500% Critical Chance.
În WoW de prea mulţi ani, asta era regula. Dă-i şi farmează PVP repede, până strângi monede, cumperi echipament extra super, îl pui pe ăla pe tine şi după, practic, nu mai ai nimic de făcut decât să arunci peste umăr cu o piatră în direcţia generală a inamicului, în timp ce te uşurezi liniştit în natură, iar ăla o să moară spectaculos cu tot cu toată linia lui descendentă şi contul de pe Blizz, iar la final îi va plezni şi placa video în calculator, iar blocul în care se afla va face pană de curent 4 zile.
Dacă la poza asta, adăugaţi şi clasele OP (over powered, adică moartea în persoană ca urmare a echilibrării defectuoase), vă puteţi închipui cât de uşor era de exploatat acest sistem de către ghildele organizate. Nemuritorul de rând nici nu avea ce să caute pe anumite segmente de PVP pur şi simplu.
Ei bine, luaţi şi vă bucuraţi, dragi doritori de cimitire pline cu jucători reali, dacă zvonurile sunt adevărate, începând cu Legion, PVP-ul este bazat strict pe talent, echipamentul oferind un avantaj extrem de mic. Practic, de acest avantaj vor putea profita doar cei aflaţi la nivel super profi, unde diferenţa contează. Pentru restul? Sezonul de vânătoare este deschis şi liber, acu’ să vedem cine pe cine şi care pe care. Voi urmări cu interes evoluţia clasamentelor. Pentru moment însă, sunt prea absorbit de segmentul PVE pentru a vă scrie din experienţă dacă zvonurile se confirmă.
Donjoane, raiduri, d’ale pve-urilor valuri
Cu zece dungeons active la momentul lansării şi trei raiduri deja aflate în jurnal (mai exact The Emerald Nightmare şi Suramar Palace), începutul de expac oferă destul conţinut PVE pentru a calma spiritele. Programul de raid-uri presupune deschiderea lui Emerald Nightmare pe 21 Septembrie, pentru nivelurile de dificultate normal şi heroic, mai apoi 27 septembrie pentru dificultatea mythic şi looking for raid.
Am sesizat că dungeon-urile de deschidere sunt incredibil de simple chiar şi din perspectiva unui tanc, rol pe care îl consider în continuare cel mai dificil din joc. Cu guardian druid-ul meu am tancat destul de lejer tot, însă când am ajuns la 110 m-a lovit brutal valul de dificultate pe heroic. În Draenor, curba de evoluţie a nivelului de dificultate a donjoanelor mi s-a părut mai lină. La level 110, misiunea principală a oricărui jucător serios de conţinut PVE, este aceea de a-şi mări item level (nivelul echipamentului) cât mai mult pentru a fi o alegere viabilă la deschiderea primului raid. Asta înseamnă grind serios de donjoane eroice, unde zeu este NRG-ul. Cu alte cuvinte, dacă ai baftă te acoperi de echipament în două – trei zile, dacă nu poţi pierde uşor cele două săptămâni rămase până la coşmarul de smarald.
Segmentul PVE în Legion mi se pare predispus creşterii personajelor alternative (alts). Seducţia armelor artefact vor împinge mulţi jucători la creşterea măcar iniţială de alts. Schimbările aduse specializărilor sunt un alt motiv. Mare parte dintre jucătorii hardcore probabil că vor ajunge la şase sau şapte alts. Cu alte cuvinte, orele de joc pe care le poţi obţine din acest expac depind numai de câte ore ai la dispoziţie.
Lupul îşi schimba părul şi năravul în Legion
Una din misiunile asumate de Blizz în Legion a fost diversificarea specializărilor. Şi trebuie spus, schimbările aduse sunt chiar extreme în unele cazuri. Survival Hunter de pildă, a devenit o clasă melee (caft de-aproape), mânuiesc suliţe sau arme de apropriere şi luptă cot-la-bot cu animalele din dotare.
Acolo unde în trecut exista o prea mare suprapunere între abilităţile din specializări diferite, ca în cazul magilor, în Legion s-au făcut delimitări clare. Frost Mage şi Fire Mage nu mai au nimic de împărţit. Aceeaşi metodă a fost aplicată cu sârguinţă pe întreaga lungime de undă, mai ales şi cu insistență în cazul claselor ale căror specializări erau doar pentru dps.
Blizz nu s-a oprit aici, şi-au dorit să existe şi diferenţe serioase de gameplay între roluri. Un Holy Paladin nu mai este un vindecător de distanță în Legion, aşa cum este preotul său shaman-ul. Fiind o clasă purtătoare de armură grea, Blizz şi-au dorit să-l aşeze în linia întâi a încleştărilor, astfel conform cu aceasta schimbare radicală, un Holy Paladin vindecă exponenţial mai bine în funcţie de distanța pe care o are față de jucătorul vindecat. Locul lui va fi probabil foarte aproape de tanci şi dps, la picioarele boșilor. Exemplele sunt prea multe pentru a le enumera aici, efectele acestei abordări sunt: mai multă diversitate în gameplay, mai multe alegeri şi posibilităţi tactice.
Profesii, pentru plata curentului şi tv-ului prin cablu.
Ai ajuns în Legion cu un personaj care şi-a ales leatherworking (LW), dar ai fost prea puturos pentru a-ţi dezvolta profesia? Ai level 1 în LW şi te gândeşti cu groază la lista de trainer pe care trebuie să-l vizitezi şi la infinitul grind de pielarie pe care îl ai de făcut?
Ei bine, în Legion primeşti din start acces-ul la nivelul maxim. Nu mai eşti nevoit să obţii treptele. Nivelul tot trebuie să-l creşti, însă nu creând şapte mii de perechi de chiloţi din piele de mistreţ, patru mii de ciorapi din frunze de porumb şi alte câteva mii de cămăşi foaie de ceapă. Schematicile le înveţi direct de la trainerii din Dalaran, care apoi te îndeamnă să explorezi Broken Isles pentru a descoperi variante avansate sau reţete noi. Tot ce creezi se aplică nivelului tău de echipament, unele vor fi upgrade-uri reale la ceea ce porţi, iar dacă ai norocul unui crit, poţi chiar să obţii echipament epic.
O abordare foarte fair care menţine nivelul de provocare ridicat, oferind insa deschidere pentru jucătorii care şi-au neglijat profesiile, precum un anume guardian druid pe care îl ştiu eu.
Concluzii şi contuzii:
“Legion” este cel mai bun expansion de la “Wrath of the Lich King” încoace.
Deciziile luate pe plan narativ sunt uneori extreme, însă recunosc sunt curajoase şi obţin efectul scontat, te ţin înmărmurit şi lipit de ecran, te implică emoţional şi te acaparează. Lansarea Legion a fost cea mai bună lansare a unui expansion din istoria WoW, lipsită de lag sau căderi ale serverelor.
Garnizoanele au fost reinventate şi îmbunătăţite până în punctul în care nu mai am ce să le reproşez. Zonele de quest-ing din Broken Isles sunt superbe, modelele florei şi faunei au fost desenate cu sârg. Clasele au primit foarte multă atenţie. S-a dorit adâncirea diferenţelor dintre specializări, până în punctul în care fiecare specializare să se simtă diferită.
PVP-ul a luat-o în sfârşit pe drumul talentului, lăsând în urmă era plusurilor de pe echipament.
Noile facţiuni prilejluiesc întâlnirea cu figuri importante din liniile narative ale universului. Progresia în profesii a fost gândită pentru a facilita infuzia de jucători noi. Dacă la asta adăugam biletul de level 100 primit odată cu expansionul, precum şi adăugirea jurnaluiui de raid şi dungeons, concludem cu uşurinţă că niciodată nu a fost mai uşor pentru un nou venit să se apuce de WoW, chiar dacă se află la al şaselea expansion.
Pe scurt, dacă sunteţi jucători de WoW şi vă întrebaţi cum o fi “Legion”, vă răspund eu: este excelent, mânat de poveste, personaje puternice şi momente de răscruce şi pur şi simplu nu-l puteţi rata. Iar dacă nu aţi jucat niciodată WoW, dar noaptea când nu vă aude nimeni vă gândiţi “ce-ar fi dacă”, ei bine este momentul perfect pentru a vă apuca. Însă totul cu moderaţie, altfel viaţa voastră socială poate suferi contuzii.
Ce mă face să mă întorc cu drag şi dor sincer de fiecare dată când îmi propun o pauză?
Am găsit raspusul zilele trecute prin parcul IOR. Soarele începuse să asfințească, pomii se agitau în vânt, pe lac pluteau rațe sălbatice şi în aer mirosea a verde. Brusc mi-a venit în minte asfinţitul din portul oraşului Stormwind, ceața din Duskwood, muzica şi feeling-ul de basm din pădurile ce înconjoară Darnassus, văile sălbatice dintre insulele trolilor şi Orgrimmar. Mi-a picat fisa. Blizzard a reuşit să capteze o fărâmă din magia pământului, din natura reală, neatinsă de om, senzaţia unei lumi vii, libere şi vaste, o fărâmă considerabilă, nealterată de evoluţia industrială şi mai apoi tehnologică şi au transpus-o în Azeroth. Pentru mine, asta e motivul.
Dar pentru voi?
Imagini:
Trailer:
