După ce a câştigat „Ursul de Aur” cu filmul „Poziţia copilului”, regizorul Călin Peter Netzer revine pe marile ecrane cu un nou proiect ce explorează dinamica celor mai importante relaţii din viaţa unui om. „Ana, mon amour” este analiza unei poveşti de dragoste, o incursiune atipică ce surprinde cele mai tensionate şi delicate momente din evoluţia unui cuplu.
Toma şi Ana se cunosc în facultate, se apropie rapid şi încep o relaţie de iubire care devine în scurt timp o luptă contra tuturor. Din cauza unor probleme din copilărie, Ana are frecvent atacuri de panică, iar Toma îşi asumă rolul de protector necondiţionat. Deşi pare să deţină controlul asupra relaţiei, ani mai târziu el se trezeşte gravitând în jurul unei femei pe care nu o poate înţelege, fortându-se până la limită în încercarea de a o salva.
O producţie Parada Film, un film distribuit de Freeman Entertainment, „Ana, mon amour” îi aduce pe Diana Cavallioti şi Mircea Postelnicu în premieră pe marile ecrane, din 3 martie 2017.
Animaţia 3D „Balerina” prezintă aventura lui Felicie, o tânără orfană care are o singură pasiune: dansul. Alături de Victor, cel mai bun prieten al său care îşi doreşte să devină un inventator renumit, pun la cale un plan extrem de îndrăzneţ pentru a fugi din orfelinat direct la Paris, Oraşul Luminilor şi al tuturor posibilităţilor. Felicie va trebui să lupte mai mult ca niciodată, să se autodepăşească şi să înveţe din greşeli astfel încât să poată transforma în realitate cel mai nebunesc vis al său… Într-o bună zi va deveni cea mai graţioasă balerină de la Opera din Paris.
Distribuit de Freeman Entertainment, filmul 3D „Balerina” are premieră pe marile ecrane din România din 3 martie.