Botched, sezonul 4, din 25 iunie pe E!

0
1491
Ascultă acest articol


Dr. Terry Dubrow şi Dr. Paul Nassif s-au întors în sala de operaţii, pregătiţi să repare procedurile estetice ratate, care au distrus vieţile şi sufletul pacienţilor şi care acum au apelat la cei doi doctori, pentru o ultimă şansă. Renumiţii experţi în operaţii estetice sunt în continuare decişi să îşi ajute pacienţii şi să le redea încrederea în sine, fie că aceştia caută perfecţiunea, sau vor să se simtă din nou ei înşişi. Medicii nu duc lipsă de pacienţi care au nevoie de ajutorul lor, iar Dr. Dubrow şi Dr. Nassif dau piept din nou cu greşeli medicale majore, pe care doar expertiza lor le poate repara, în noile episoade din Botched, sezonul 4, care începe duminică, 25 iunie, la ora 23:00, numai la E! Săptămânal va fi difuzat câte un episod.

În primul episod din noul sezon, un travestit apelează la priceperea Dr. Dubrow pentru a-i revigora vechile implanturi mamare, Dr. Nassif trebuie să repare un nas extrem de deformat, iar ambii medici cunosc o femeie care are cei mai mari sâni din Europa şi care vrea să îşi mărească şi posteriorul. Tot în acest sezon din Botched vom mai vedea cum: doctorii cunosc un soţ casnic, care vrea să-şi mărească buzele deja enorme; Dr. Dubrow vede o femeie care a trecut prin 9 operaţii ratate de mărire a sânilor şi care speră că el o poate ajuta să-şi îndeplinească visul de a deveni primul model paraplegic de fitness din lume; Dr. Nassif încearcă să ajute un bărbat cu trei sprâncene, Rodrigo Alves, care a fost refuzat deja de cei doi medici şi care revine la ei, cerându-le ajutorul, după ce a trecut prin trei operaţii la nas, în mai puţin de un an.

Botched este o producţie marca Evolution Media, Douglas Ross, Alex Baskin şi Matt Westmore fiind producători executivi. Dr. Terry Dubrow şi Dr. Paul Nassif, alături de Robert Carroll, Louis Boyd, Sarah Kane şi Bill Povletich sunt co-producători executivi.

Urmăriți, așadar, sezonul 4 al seriei Botched, începând de duminică, 25 iunie, la ora 23:00, numai la E!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.